3 aprilie 1989

Stelian Tănase ● C. Trandafir ● Mircea Zaciu

A murit N. Steinhardt. Cineva m-a sunat şi m-a anunţat. Hotărâm să mergem la Rohia. Merge şi conu' Alecu, cu Toader. Trenul de noapte. Au mai fost Şora şi Sorin D. (...) Îl văzusem pe N.S. ultima dată în iarnă. L-am luat de acasă ca să ne ducem la Rosemary în str. Câmpia Turzii. O nepotrivire de program, R. nu era acasă. După aia am aflat că ne aşteptase cu o zi înainte, o încurcătură. Mi-a părut rău, m-am simţit foarte jenat. R. a vrut să-l întâlnească, i-am vorbit mult despre domnul Steinhardt, evreul trecut la ortodoxie, care trăieşte într-o mănăstire din nord. M-a întrebat astfel de mai multe ori despre el, a auzit în oraş vorbindu-se despre el. Întâlnire ratată. Era frig, era îmbrăcat într-un palton subţire, bătea vântul. Ne-am plimbat pe Kiseleff, încercând în răstimpuri soneria. Fără rezultat. Mi-a vorbit despre învierea lui Lazăr. Poate că a fost mai bine că n-am găsit-o pe R. L-am condus apoi la metrou, când a obosit şi l-a ajuns frigul. M-am oferit să-l duc acasă. "Frate Stelian, nu e nevoie". L-am privit coborând scările. A fost ultima dată când l-am văzut viu. Îl ştiu cam din '83, când i-am dat "Luxul melancoliei". Nu i-a plăcut cine ştie ce, am impresia. O singură dată am discutat despre roman, mai târziu. N.S. m-a ajutat mult. Când scriam "După asaltul cerului". M-a încurajat să nu cedez, să mă ţin bine. L-am cunoscut la un vernisaj. M-a primit adesea în mica lui garsonieră din spatele casei Şuţu. Amestecul de umilinţă şi veselie. Era şi mai umil, şi mai vesel decât sunt eu. Şi extrem de iute în mişcări. Numai când a căzut bolnav, acum o vreme, când l-am şi vizitat la Spitalul Griviţa, a stat mai liniştit în pat. Suferea de stomac. Ţinea un regim sever. Mi-a povestit multe despre închisoare, despre jurnalul lui confiscat. Ar fi dat orice să-l vadă publicat. O versiune i-au confiscat-o. L-a rescris.
La Rohia am intrat deodată în altă atmosferă, în altă civilizaţie şi în alt ev. Venit din Bucureştii putrefacţi. Mănăs­tirea izolată, închisă într-o pădure. Loc bine ales. Vizitam bi­blioteca de care s-a ocupat N.S. Unde-i plăcea să stea. Lucrase s-o pună la punct. Şi peste tot, după colţuri, figuri necunoscute, dar a căror identitate nu e greu de ghicit. Seamănă toţi. Alte uniforme sunt ale călu­gărilor. (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti, Compania, 2002, p. 78-80


N-am mai putut dormi. Trebuia să fac o plimbare. Dumnealor se simt bine, încep săptămâna cu dragoste de şcoală şi de patrie. Nu vreau să arăt nedormit, recompensez printr-o vioi­ciune care acoperă, cred că bine, starea. Mă ajută şi vârsta. Aşa că şase ore se scurg anevoie, dar cu victorii pe toată linia trasată... Iau cărţile de la librărie, am rămas lefter, aşa că Borza şi Andrei achită nota la "Prispa înaltă". Aş vrea să pot prinde măcar o oră de somn după-amiază, nu se poate aşa că mă dedau tot la lucruri uşoare şi pline de învăţăminte: revistele literare şi Radioul. N. Manolescu scrie despre "răspunsurile criticii" la "întrebările poeziei". Între "prahoveni: Eugen Simion despre Ion Stratan ("Sprijinit pe porţile Orientului"). Mircea Anghelescu îşi aduce aminte de Alecu Russo (născut în 1819, 170 de ani)... Englezii cer să i se retragă toate titlurile, insignele, onorurile Geniului carpatin. De ce i le-au dat? Ce-s aşa încuiaţi urmaşii lui Shakespeare? Demolările continuă, alarma sporeşte. Analiza, cea mai completă de până acum, a lui Mark Almond va continua în şase emisiuni. În Albania, zice el, e mai bine decât la noi. Piticul uriaş continuă să provoace enorme primejdii, adu­când ţara în sapă de lemn. Guver­nare prin "metoda dictaturii". România ar fi la nivelul Etiopiei, iar Eroul de teapa lui Pol Pot. Pe de o parte, monstru şi tiran, pe de altă parte, erou şi geniu. Unii vorbesc de "cel mai represiv regim", alţii, românaşi (!) de "epoca de aur", "epoca-lu­mină", "treptele cele mai înalte ale civili­zaţiei". Nici un fel de iluzii să nu ne facem, zice Mark Almond. Chiar aşa? Descurajant!
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra


Telefon Corina, de dimineaţă, ieri a sosit Michael şi totul e ok. Ninge la Bonn, trist, peste pomii şi arbuştii înfloriţi. Toată iarna n-a nins, şi tocmai acum ... Vreme extrem de capricioasă. - Vizita lui Aurel, întors de la Bucureşti. Atmosfera e apatică, la Casă suspiciunea e generală. El, şanse să obţină o bursă Fulbright. Îmi cere o recomandare pentru asta. - După-masă, vine Tomuş, extrem de bolnav, slăbit, încovoiat de spate. Nu se poate hrăni, e disperat, acum se internează din nou la Medicală III, pentru noi investigaţii. De doi ani şi mai bine, medicii îl investighează şi nu dau de un diagnostic bun. Cu toată starea lui rea, face planuri, iar răutatea lui a rămas intactă: mi-l ponegreşte pe Deşliu, care ar fi un profitor şi un escroc, iar Mircea Dinescu zice că nu e decât un "golan" în căutare de publi­citate, având spatele asigurat de KGB. Fireşte, la noi nimeni nu poate face un act de curaj, căci imediat e taxat ori de nebun, ori de escroc, ori de vânzător de reclamă ieftină şi, mai nou, de "agent" sovietic! Numai buna-credinţă a gestului nu se pune. Suntem un popor de cârtitori şi care caută cu orice preţ să-şi justifice laşităţile.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 435