x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

30 aprilie 1989

0
30 Apr 2009 - 00:00

Monica Lovinescu ● Victor Felea ● Radu Ciobanu



Mircea Dinescu îi scria, printre altele, lui D.R. Popescu: "V-aţi întrebat oare cum va arăta situaţia, la care suntem obligaţi prin decret, de a ne întâlni colegii străini într-un fel de vorbitor, la Uniunea Scriitorilor?".
Şi mai clar, Dan Deşliu definea astfel situaţia întregii ţări şi, bineînţeles, nu numai a scriitorilor, într-o scrisoare deschisă către Nicolae Ceauşescu:
"Organele represive au transformat ţara într-un lagăr de concentrare în aer liber. Refuz să fiu tratat ca un gunoi care trebuie ascuns undeva, atunci când «boierii» străini vin în vizită".
În plină grevă a foamei, acest scriitor şi mai în vârstă, şi bolnav a fost acuzat de "trafic de cafea" (ridicolul nu ucide la Bucureşti) şi, în a 18-a zi de grevă a foamei, a dispărut pur şi simplu de acasă. Da, aşa se petrec lucrurile în România, unde un scriitor poate să dispară în văzul lumii, ca Dan Deşliu; altul să fie surghiunit, departe de ochiul străinului, ca Andrei Pleşu, un al treilea să fie cu domiciliu obligatoriu, ca Mircea Dinescu. În acest timp, la Iaşi, nu numai că Dan Petrescu e cu paza la uşă şi urmărirea pe stradă, Liviu Cangeopol suprave­gheat şi el, dar o profesoară de italiană, Ana Alassio, e dată afară de la Universitate şi din ţară pentru că l-a văzut pe acelaşi Dan Petrescu. (Interviul ei din 2 aprilie în revista ita­liană Panorama, e revelator din acest punct de vedere).
O lege nescrisă produce ravagii în România. Cât despre cele scrise, nerespectarea lor de înseşi autorităţile ce le-au promulgat sau au semnat pentru buna lor punere în aplicare în instanţele internaţionale duce spre acelaşi tip de represalii. Uneori şi mai grave. Astfel, uniunile de ziarişti din Occident continuă să protesteze împotriva arestării şi detenţiei în condiţii pe cât de misterioase, pe atât de îngrijorătoare a celor trei ziarişti: Băcanu, Uncu şi Creangă, ca şi a tipografului Chivoiu, care, punând la punct un manifest, nu-şi exprimau nici ei altceva decât libertatea de opinie. Pentru a nu mai aminti de fruntaşii şi veteranii de partid care, pentru un memoriu de protest adresat secretarului general, se văd fie excluşi din partid, fie mutaţi prin alte locuri şi târguri. Ca nişte vulgari borfaşi, chiar dacă în partid numele lor erau răsunătoare.
Şi mai aspru trataţi cei din afara partidului: s-au trezit direct la închisoare. Chiar dacă au fost eliberaţi, fie rămân sub inculpare, fie sunt izolaţi de semenii lor. De n-ar fi să ne gândim decât la Stăncescu sau la Gabriel Andreescu.
Împotriva violării sistematice a drepturilor omului în România protestează Comunitatea Europeană, de la forurile ei cele mai înalte (Parlamentul European, şefi de guvern şi de stat, Comisia pentru Drepturile Omului a ONU, şefi de partide, parlamentari) până la personalităţile vieţii culturale, la gazetari, la primarii care adoptă năpăstuitele şi primejduitele noastre sate sau chiar la marele public, oamenii simpli desenând ţarcul pomenit pe panourile publicitare ale ONT.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 169-170


Botezul lui Mihai s-a petrecut cam în pripă, fără solemnitatea necesară. Naşi, Rodica şi Leon Baconsky şi M. Şora. După plecarea preotului, un personaj logoreic, atoateştiutor, un fals in­telectual impetuos şi confuz, ne-am aşezat la masă cu toţii.
M. Şora a rămas până seara, la ora 21:00, când a pornit spre gară. Înclin să cred că s-a simţit bine în compania noastră.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 725


Azi, Radu împlineşte trei săptămâni. Curios că nu-mi aduc aminte de la Lizuca această "vârstă". Amintirile despre ea încep pe la şase luni. Am terminat luna aşa cum mi-am propus, la pagina 412 (îmi impusesem să scriu o sută pe lună: începusem aprilie la 311), dar am iar îndoieli. Am simţit îndemnul de mai multe ori să însemn câte ceva aici, dar n-am avut timp şi acum am uitat totul. Caietul acesta, fără rost, ce va fi să se aleagă de el?
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, p. 177-178
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de