31 octombrie 1989

● Florenţa Albu ● Victor Felea ● Mircea Zaciu ● Constantin Trandafir ● Valeriu Tudor

Poate ultima zi de toamnă, atât de albastră, strălucitoare! Aş vrea să stau pe gazonul din preajma Ateneului, cu porumbeii, să-mi întind la soare când o aripă, când alta, lângă soclul poetului nemuritor şi rece...

Ori să-mi aştern loc de odihnă, pe treptele de piatră, cu bătrâna care stă fericită, prostită, într-o uitare a timpului, vindecătoare. Sau să mă plimb în Parcul Herăstrău, printre stejarii aprinşi în toate culorile slavei.

Eu nu am timp. Timp şi timpuri blestemate! Eu m-am întors la re­dac­ţie, cu numărul pe octombrie făcut zob iarăşi. În locul materialelor corectate o dată - şi cu cât chin strân­se! - trebuie să intre (cam o treime din număr) discursul dementului. În întregime.

Tot ce ţine de literatură este, fie îndepărtat de tot, fie parazitat de articole politice, discurs, ideologie găunoasă, perisabilă mâine; dar azi, atotstăpânitoare! Şi nu mai sunt în stare să rabd, să mă supun, să învăţ lecţia aceea: "capul ce se pleacă/ sabia nu-l taie!...".

Astăzi am zis, cu voce tare, în redacţie: - dacă mai amânăm puţin numărul ăsta, să vedeţi că scoatem discursul, dăm afară toate astea!

(Cred că am început să spun prea multe, cu voce tare. Am cam uitat că "cine limbă lungă are/ şapte ani sapă la sare..."). O, Doamne, mizeria care pune stăpânitre pe stomace - dar şi pe spirit, pe văz, pe auz - oraşul cotidi­an - dar şi pe visele somnului, dar şi pe insomniile noastre, pe "aerul li­ber", dar şi pe cel din cochilia în care te ascunzi. Renunţasem la fumat; azi, cu hârţoagele sub braţ, venind spre ca­să, ştiind ce chin mă aşteaptă, mi-am luat iar porţia de otravă.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 424
Cu Lidia, la mormântul bătrânilor ei. Le-am dus pentru ziua morţilor un braţ de flori. Am trăit o clipă teama sfârşitului, apoi mi-am revenit.

Şi în RDG, ample manifestaţii în favoarea reformelor democratice. Noul lider est-german, Egon Krentz, a plecat azi la Moscova pentru a se întâlni cu Gorbaciov.

Până şi în Bulgaria se fac simţite noile tendinţe de reformare democratică. Todor Jivkov însuşi s-a pronunţat pentru necesitatea unui pluralism politic. Asta înseamnă (pentru el) că îşi taie singur craca de sub picioare; se pare însă că e nevoit să o facă.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 736


Oradea, de ziua morţilor. Stranie senzaţie de comunicare cu ai mei. Seamănă cu premoniţiile unei reîntâlniri apriopiate. Nici o teamă de sfârşitul inconturnabil. O mare linişte.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 453
Victoire se îmbracă în vehiculul de Bucureşti pentru conjuncţia cu Vio. Închei recenzia la "Efigii" şi o expediez lui Mircea Braga. La Cenaclu, pentru deschidere, nu vin decât nişte babaci, deşi cenaclul poartă numele "Generaţia Nova". Bebe mă unge şef suprem, Gherasân e secretar. Nu pot să fiu serios. Îndrăznesc, amical, să întreb ce au mai citit şi se uită la mine ca la un marţian. "Noi scriem, doar pentru asta e cenaclul, să arătăm ce-am scris". Şi arată "poezii" patriotice, semănătoriste. Pe Gherasâm îl ung la suflet, citeşte şi el despre "glie", "mumă", "inimă", "pământ", "mormânt", "soare", "ogoare". Când "gătează", surâde şi observă că poezia celorlalţi nu are "metafore". Dezamăgit, dar radiind, apreciez versurile lui Bebe şi, apoi, o fac pe teoreticianul, vorbesc în general, ce pagubă mare produc poeziei retorismul şi sentimentalismul. Epigramele de la sfârşit înse­ninează atmosfera, se hohoteşte, se aplaudă. Epigramiştii vor părerea mea, că doar sunt critic şi mai comit şi texte umoristice. Sunt "bune", ale dlui Luncaşu chiar "superbe", ca de obicei, ale dlui Ispăşoiu trebuie să acorde mai mare atenţie ritmului, măsurii, rimei şi poantei. Nu-i spun că n-are nici un dram de umor. Sunt solicitat să explic şi ajung tot la teorie. Se consumă, cu discreţie, cu ţuică... A venit mami de la Bucureşti, fătuca e "bini", solicit detalii, aduce salam, zice că în Bucureşti e de netrăit, exagerează... (...)
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 207-208




În octombrie 1989, împreună cu ambasadorul Petre Gigea, am fost primiţi, la cerere, de Maxime Gremetz, secretar al PCF. Petre Gigea a transmis, verbal, din partea PCR, invitaţia ca o delegaţie a PCF să participe la al XIV-lea Congres al PCR. A exprimat convingerea că, date fiind relaţiile bune dintre cele două partide, PCF va fi reprezentat de o delegaţie la nivel cât mai înalt. În acest sens, a remis un text.

Maxime Gremetz a mulţumit pentru invitaţie şi textul transmis, menţionând că are ce să studieze cu interes. Invitaţia şi textul vor fi aduse la cunoştinţa conducerii partidului.

Personal, consideră că PCF va trimite o delegaţie la acest congres. Desigur, avem divergenţe, dar chiar dacă nu suntem de acord în toate privinţele, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să avem relaţii. Delegaţia la congres va putea cunoaşte mai bine situaţia din România şi poziţia PCR.

Conducerea PCF va decide asupra răspunsului la invitaţie. Personal, crede că se va trimite o delegaţie a PCF la congresul PCR.
Valeriu Tudor, În misiune la Paris. Însemnările unui diplomat român. 1985-1989, Bucureşti, Cavallioti, 2009, p. 187-188