Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Alexandru Tatos ● Stelian Tănase ● Gabriela Melinescu
Toată săptămâna "anexată" de ştirea arestării lui Dan Petrescu (în noaptea de 30 spre 31 octombrie), publicată de Libération. Facem un text de protest - şi alarmă - şi trei zile rămân agăţată din nou de telefon. Andrei Brezianu obţine semnăturile din America, iar Hurezeanu, din nou, pe cele din Germania. S-au şi făcut, în afara acestora din urmă, peste 70.
Pe de altă parte, Goma, care a fost la Blois, la simpozionul organizat de Jack Lang asupra culturii europene, s-a întors cu un "palmares" strălucit: vreo 30 de personalităţi au semnat. Pentru polonezi: Zanussi, Kieslowski, Polanski, Micnik, Pomian.
La cehi: Antonin Leihm. Printre francezi: André Fontaine, Marc Ferro, Erik Orsenna, Paul Thibaud. Trimit lista lui Jean Stern, prin fax, şi, bineînţeles, la Europa Liberă.
Jack Lang vrea să-i încredinţeze lui Goma o revistă dedicată Estului.
Între timp, Partidul Comunist polonez încearcă şi el să se dezbare de eticheta "comunistă". (Mihnea e în Polonia, unde l-a întâlnit pe Walesa).
Iar în Germania de Răsărit, demisii în serie. Manifestaţiile sunt autorizate (azi, un milion de persoane!). S-a deschis graniţa cu Cehoslovacia şi va începe - a început - exodul îngăduit.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 227
Vineri a fost o zi cu emoţii, i s-au scos Lianei ultimele fire, ceea ce a necesitat o mică intervenţie chirurgicală. Dar totul a mers OK şi minunea este pe cale să se înfăptuiască: ochiul arată ca înainte, iar vederea este salvată. Să dea Dumnezeu ca evoluţia să meargă pe acelaşi drum şi să nu apară surprize neplăcute. Să dea Dumnezeu!
Filmările aş putea spune că sunt încheiate. A mai rămas de făcut şoseaua de la final, pentru care aşteptăm o zi noroasă, ce nu vine de două săptămâni. Filmările din săptămâna asta au fost mai puţin grele decât m-am aşteptat şi cred că au ieşit destul de binişor. În general, sunt suspect de mulţumit de ceea ce s-a făcut până acum. Poate unde nu mă aşteptam să iasă ceva din filmul ăsta. Sau poate am început să mă mulţumesc cu puţin? Vom vedea. În price caz, "interviurile", adică anchetele, dau un aer extrem de autentic şi chiar cumplit întregului material. Bine repartizate şi echilibrate de-a lungul filmului, pot ridica foarte mult cota acestuia şi să-l ducă într-o zonă interesantă.
Totodată, sunt tot mai convins că va ieşi un mare scandal cu acest film. Îl aştept cu o anumită voluptate, dar sper să găsesc şi puterea să-l duc. Interesant de semnalat mai este un fapt. În ciuda "poliţiei" tot mai evidente, a controlului dus până la exasperare, de fiecare dată am avut şansa să lucrez liber şi să fac la filmare cam ceea ce vreau. De data aceasta, şansa s-a numit Cristina Corciovescu, care m-a ajutat foarte mult. Dar "cercul" se strânge, iar dacă nu se va schimba ceva, cel puţin unul ca mine nu va mai putea face nimic.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 542-543
Aştept de multă vreme scrisori din Anglia. De la C., femeia la care mă gândesc adesea. Cutia o găsesc zilnic goală. Oare nu-mi scrie sau scrisorile sunt oprite? Poate nici ultima mea scrisoare nu i-a ajuns. Ar trebui să aflu, dar cum? (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 168
În visele mele, René, care mă iubeşte. Mă trezesc cu senzaţia că el a fost în cameră. Miroase atât de frumos, cum mirosea el în viaţă. Miros intens de trandafiri, ca şi cum parfumul ar fi limba morţilor.
Recitit "Jurnalul ocult" al lui Strindberg, pe care am de gând să-l traduc în româneşte. Grandios! De fiecare dată descopăr lucruri noi, memorabile, care mă ajută acum în "supravieţuirea mea". Trebuie să-i mulţumesc din nou, în spirit, lui Mircea Eliade, care m-a făcut să citesc acest jurnal unic, povestind cu amănunte, când a fost la Stockholm şi a locuit în camera mea de lucru, scriind în fiecare zi propriul jurnal.
Mă obsedează acele amănunte despre spaţiul celor care se iubesc intens, prin corpurile astrale, cu toate că propriile corpuri, cele fizice, erau "în război". Hariett venea la iubitul ei sub forma parfumurilor şi îl iubea pe soţul ei cu care era în divorţ sau chiar despărţită de mult, pe cel care-l ura cu o iubire supraomenească. Un om ca Strindberg, sau numai un om ca el, putea să mărturisească despre o asemenea experienţă extrasenzorială, dar în care simţurile erau prezente, însă dincolo de simţire, raţiune şi reprezentări.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 283-284
