Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Alexandru Tatos ● Apostol Stan
Deşi cu întârziere, au apărut cronicile la "Secretul armei... secrete!" în mai multe publicaţii: Contemporanul, Cinema, Luceafărul. Toate sunt extrem de elogioase, chiar entuziaste. Mă bucur. Mai întâi pentru faptul că, oricât au vrut ca filmul să treacă neobservat, nu au reuşit. Ceea ce înseamnă că e ceva de capul lui, că reprezintă, aşa cum s-a spus, un moment cu totul insolit în cinematografia noastră... Sper că într-o bună zi acest film va fi pus, cu voce răspicată, acolo unde merită.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 539
În acel început de toamnă a sosit din SUA, cu soţia şi doi băieţi mici, profesorul american de istorie Paul Michelson, de la Huntington College (Indiana), un specialist în cultura şi civilizaţia românească format la noi, la începutul anilor '70.
Eram mai mare decât el cu circa un deceniu şi contribuisem în decursul stagiilor lui aici la formarea lui ca istoric al românilor, cu specialitatea epoca modernă şi contemporană. Devenisem prieteni nu numai prin afinităţi ştiinţifice, ci şi prin relaţii de familie. În ciuda interdicţiilor oficiale şi supravegherii securiştilor, înseşi familiile noastre se întâlneau uneori. Ne făceam reciproc vizite acasă şi discutam cu sinceritate diverse aspecte ale vieţii noastre.
Michelson venea frecvent la Bucureşti. Dar mai ales în anul universitar sabatic (la şapte ani orice profesor american era scutit de prezenţa la catedră, spre a-şi folosi timpul pentru reînnoirea informaţiei în vederea unor cursuri speciale), Michelson şi-l petrecea cu familia în România. Pe de altă parte, el urmărea să dea un nou suflu colaborării între istoricii români şi americani prin călătorii şi comunicări în reuniuni ştiinţifice, antrenând în atari contacte, inclusiv români din emigraţie. Căci, alături de alţi intelectuali americani interesaţi de România, Michelson întemeiase în SUA un American-Romanian Heritage Center, cu un buletin intitulat Newsletter, difuzat cu greu la noi. În plus, toţi aceşti scholars se întâlneau periodic în conferinţe, prezentând comunicări, scriind recenzii şi articole despre producţia istoriografică şi culturală românească, inclusiv despre perioada comunistă. Michelson exercita în acea organizaţie funcţia de secretar general, lui revenindu-i responsabilitatea redactării şi publicării buletinului informativ, dar şi a altor materiale, în reviste de specialitate. În 1988, cu ocazia marcării revoluţiei române de la 1848, Michelson îmi trimitea o invitaţie de a participa la un colocviu, în SUA. Nu am primit însă paşaportul, astfel încât am rămas acasă.
Reîntâlnindu-l pe Michelson în acea toamnă a anului 1989, l-am prezentat unui grup de colegi mai puţin cunoscuţi. Printre aceştia se afla Nicolae Stoicescu, unul dintre medieviştii buni, remarcat de profesorul american pentru scrierile lui. De data aceasta îl cunoştea în ipostaza inedită de critic al politicii lui Ceauşescu de "sistematizare" a satelor. O atare atitudine îi adusese lui Stoicescu pensionarea şi supravegherea de către Securitate, dar şi colaborarea cu Europa Liberă, intermediată de Michelson.
Apostol Stan, Revoluţia română văzută din stradă. Decembrie 1989 - iunie 1990, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 126-127
Citește pe Antena3.ro
