x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 10 februarie 1989

0
10 Feb 2009 - 00:00

Vis, care se încheie cu replica: "Mai durează epoca la Bucureşti?", şi mă trezesc. Îmi amintesc apoi că eram la o coadă la pâine, urcam o scară şi mereu altul mi-o lua înainte, iar eu explicam zadarnic că am fost acolo înaintea lor şi că nu vreau decât o singură franzelă… Toţi îmi râdeau în nas. – Zi senină, soare, aer neaşteptat, primăvăratic, care-mi face bine.



Pe la amiază, telefon de la personal, să duc adeverinţa bancară asupra valutei depuse. Semn că totuşi aveam avizul? Primul doar. Mă duc imediat. Formalităţi, mi se cere o nouă declaraţie, mai deta­liată, să fac şi o xerocopie ş.a. Ori­cum, un mic pas.  Discuţie cu Marian, despre D., pe care l-a întâlnit în cea mai bună formă, vesel şi "reechilibrat", zice. Ironie involun­ta­ră, căci dacă ar cunoaşte ade­vărul revelat mie!? Capacitatea ome­nească de disimulare e însă nesfârşită, inepuizabilă. Masă cu familia Stein, oameni simpatici, volubili, tipul sudic.
Plăcerea de a vorbi germana cu ne-germani, deci total dezinhibat, căci şi ei mai greşesc, deşi trăiesc acolo de atâţia ani! Psihologia emigrantului, cu care îmi descopăr atâtea afinităţi, îmi şi explic de ce m-am simţit atât de bine în Statele şi în Israel. – Seara, la "Vocea...", actorul Ştrengaru, care are o voce inutil gravă şi adesea în contratimp cu fondul textului rostit, citeşte un fragment din interviul lui G. din "Steaua". Frazele sunt relativ banale, dar actorul le acordă, prin ton şi timbru, o gravitate şi o emfază absente. Aflu tot acum, de la Marian, că romanul lui G. a apărut, el a revenit de la Bucureşti cu câteva exemplare, pe care le dă prietenilor. În fine, măcar atâta! Vorbit cu poştaşul, îl întreb (stupid) de ce nu am poştă, ce e cu cores­pondenţa mea? Îmi răspunde in­genuu, fără nici o inhibiţie: "Dacă aşteptaţi din străinătate, toată e oprită la cenzură".
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 397


Directoarea mă roagă, aproape lăcrimând (!), să alcătuiesc un referat despre "orientarea şcolară şi profesională". Zice că are încredere în mine, să fie "operativ şi original". Aurora (are emoţii mari, drăguţa de ea) trebuie să susţină lecţie la dirigenţie pe această temă, după care să aibă loc un colocviu cu largă participare. Fac eforturi să compun ceva "tare" şi să fie gata docomentul până la ora 12… Dar nu mai are loc afacerea şi rămânem mulţumiţi şi epuizaţi. Pentru răsplată, sunt asistat la ora de literatură, verificare "Plumb", predare "Lacustră". Folosesc metoda "dezbaterii" la verificare şi pe cea a "descoperirii" la predare. Mi se pare că iese ceva, dar ar fi fost mai bine dacă n-aş fi fost legat de "chestionare". Sunt, de regulă, spontan. Inspectorul general se arată încântat: "Copiii ( a XII- a A !?) colaborează matur cu dirijorul". După ore, scurtă analiză în catedră. Dl. Săvulescu, care deja m-a stingherit în clasă făcând aprecieri superlative la adresa mea în faţa elevilor, acum consacră duble elogii şi dlui Bălu. Se arată surprins că  în nici un alt liceu din ţară n-a găsit doi doctori în filologie, autori de cărţi, publicişti ş. a. m. d…. La şedinţa comună, dumnealui conduce os­tilităţile, începând chiar cu linia ha­giografică de mai sus. Atrage atenţia că dăscălimea are doi colegi de vogă naţională, să fie mândri etc. etc. "E un necrolog", şopteşte Gavriliţă. N-aş fi consemnat acestea dacă n-aş fi văzut-o pe "Woody", tovarăşa secretară de partid, că face feţe-feţe ştiind cât s-a luptat pentru diminuarea ca­lificativului meu la cotă minimă. Amuzant este comentariul inspectorului de la obiectul ei, geografia, care o prezintă în culori sumbre. La test, elevii săi au întrunit media… 4. Păcat! Dar li s-a furnizat o lecţie usturătoare micilor zbiri provinciali, care dau cu barda în cer, acuzând în stânga şi în dreapta, pentru a reieşi că ei sunt buricul pământului… Cu soţia şi cu finii Pă­traşcu, mergem la filmul "Ana celor 1000 de zile", cu Richard Burton (uriaş) şi Geneviève Bujold (magni­fică). Tare e bine când e bine…
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra, Bucureşti.
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de