Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din nou la personal, să duc xerocopia după hârtia de la bancă, cu valuta aflată în "cont centralizat de stat". Funcţionarul, F., ţigan alcoolic, suspect de politicos, spune că e grăbit să înainteze dosarul meu "mai sus". Unde? De ce? Nu mai întreb.
Seara, invitat la premiera piesei lui Ghelman, "Doi pe o bancă", cu Melania Ursu şi Dorel Vişan, care, de când a avut enorm succes cu filmul lui Daneliuc "Iacob" (după Bogza), se şi vede mare actor. Jocul a fost corect şi onorabil, pe cât s-au putut evita cârligele şi cabotinismele obişnuite. Când se vorbeşte despre lipsuri, aprovizionare, ciupeli, furturi, lumea explodează în aplauze. Micile defulări permise. Public mult şi necunoscut.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 398
Aseară m-am întors de la Buşteni, unde am stat cu câţiva din grup câteva zile... A fost frumos, mai ales că a "funcţionat" o vreme ca-n mai... Totuşi, şi-aseară, şi astăzi, când n-am ieşit din casă, m-a dominat o "acreală" totală din cauza dezorientării în ce priveşte viitorul, poate din cauza "ratărilor" din tabără... Fata antrenorului, Irina Dridea, rămâne o himeră (am văzut-o doar de două ori)... am chemat-o pe Dana (de data asta din Tg. Mureş, o mai veche cunoştinţă din Slănicul ’87), cu care i-am păcălit pe prieteni (aceştia au pălit de invidie), dar nu şi pe mine, pentru care prezenţa ei (repet, foarte atrăgătoare) n-a însemnat aproape nimic...
Aşa că... Mâine e duminică şi sper să mă odihnesc în continuare. Atât.
Adrian Fetecău, Jurnal nepublicat
O zi senină şi caldă. Azi am fost
la tăiat salcâmi, la valea adâncă, şi i-am terminat de tăiat.
Neculai Bichescu, Jurnal nepublicat
Din nou s-a petrecut ceva, cumva, din nou murmure, confidenţe, taine... La România liberă au fost arestaţi Petre Mihai Băcanu, Ion Uncu (sic!) şi probabil Mihai Creangă, fostul meu coleg de la Institutul de Teatru, acum gazetar. Au fost prinşi în clipa când în tipografie, la ora când se imprima ziarul, vârâseră sub rotativă afişe şi manifeste anticeauşiste. Am ştiut asta chiar în ziua când au fost prinşi, de la colegii de la Documentarea radio. Aceştia, aflându-se la Casa Scînteii pentru tipărirea Programului Radio, au observat mişcarea şi vâlva din jurul lor. Dar nu s-a aflat nimic precis. Tot E.L. a deconspirat totul. Din nou comentarii! Voci! "De ce? La ce le folosea asta? Vai de capul lor ce-o să păţească!" etc.... etc. Încolo, e bine şi... cald!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1996, p. 314
Azi, la şcoală, mai lejer. Impresii proaspete şi luminoase… Merg cu câţiva elevi de-ai mei la filmul "Kramer contra Kramer", să vadă cum "joc", în sensul că Dustin Hoffman seamănă cu mine, eu fiind mai tânăr, mai înăltuţ şi mai "frumos"… Cu Biţă, Borza, Cobrea, Ţarălungă, la băruleţul separé de la "Muntenia". Hotărâm să mergem la reuniunea elevilor noştri. Ceea ce se şi întâmplă. Voioşia şi simpatia lor pentru noi contează enorm. Restul e haos, murdar… încă mai apar reviste din ianuarie, de unde se pot reproduce stihuri superbe despre aceste vremuri strălucite, cauzate de măreţii conducători. Nu mai consemnez decât numele unor creatori, spre veşnica lor pomenire: Emil Poenaru, Augustin Deac, Horvath Dezideriu, Suzana Delciu, Violeta Zamfirescu (iar şi iar!), Petre Bucşa, George Ţărnea, Mihai Negulescu, Dan Rotaru, Virgil Carianopol, Viorel Varga, Miron Ţic, Nicolae Mihail, ejusdem farinae… Le Monde scrie despre Doina Cornea – adevărata eroină a noastră. Raportul Departamentului de Stat comentează nerespectarea drepturilor omului în lume (169 de ţări), în frunte cu fermecătoarea noastră ţară. Eroul cică n-a respectat nici un dram din semnăturile puse pe documentele omeniei. Operaţiunea "satul românesc" ia amploare în Belgia. Şaizeci de acţiuni au loc pentru salvgardarea satelor româneşti. în Danemarca, demonstraţii în sprijinul poporului român şi împotriva "terorismului ceauşist". România e declarată ţară orwelliană…
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra, Bucureşti
Mă privesc din nou în oglindă să văd cum sunt plină de cicatricele vieţii, încercând să-mi văd chipurile din timpul nebuniei mele. Există fotografii, dar chipurile au fost multe, cele cu care am avut curajul să mă arunc cu capul înainte. Închisă într-o plasă de sânge, cu aura capului îmbâcsită de atâtea amestecuri cu zaţul lumii, oare eram eu acea fiinţă? Mă întreb inutil, pentru că nu ştiu cine am fost eu. Plăcerea este un paliativ pentru a atinge repede ceva de neatins, corespunzând timpului exploziei, înfloririi, după care urmează fanarea, scuturarea şi căderea în praf. Efemeritatea frumuseţii şi strălucirii sexuale ca o lecţie pentru cei care au primit aceste daruri otrăvite.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Polirom, 2002, p. 230
