Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De dimineaţă, la şcoală, pentru faza de preselecţie a elevilor, în vederea Concursului de literatură. Pierdere de vreme, pentru că noi am făcut deja această preselecţie. Dar să fie documente, tovarăşi, că vine o brigadă dă la minister.
Mare agitaţie cu "formele". Să facem repede planificări conforme cu cele mai noi indicaţii groteşti. La Ghiţă e un frig groaznic. Stă sub plapumă, acoperit până la "bot", cum spune el... Trec repede acasă, la lectură şi la politichie. Philips-ul face minuni... Adrian Marino mă anunţă că doamna Svetlana Paleologu-Matta i-a expediat cartea "Eminescu şi ontologia abisului". Mi-o trimite mie s-o ţin cât vreau, eventual s-o xeroxez (şi să scriu despre ea, subînţeleg). Mă gândesc să schimb subiectul la simpozionul de luni. Tema e prea pretenţioasă pentru un public eterogen...
C.T. Mărgărit, jurnal nepublicat
Ieri, vizita tânărului Carol Sebestjén, timişorean, absolvent, acum profesor lângă Gherla, într-un sat prăpădit.
În noiembrie s-a prezentat la concursul cercurilor studenţeşti, ca proaspăt absolvent, însă n-a obţinut nici un premiu. Timişorenii nu l-au susţinut, fiindcă erau în competiţie doi copii de universitari, aceia mult mai slabi totuşi! Pe urmă, când eu am insistat, mi-au obiectat că S. e, oricum, absolvent, şi nu mai are nevoie de distincţii, pe când cei doi, încă studenţi, au stringentă nevoie, pentru repartiţii. Lucrarea lui S. era însă ingenioasă şi vădea multe calităţi de cercetare şi spirit speculativ (tema literaturii în "Jurnalul" şi "Epistolarul" maiorescian). L-am încurajat pe urmă, îmi inspira puţină milă, căci se aştepta să aibă o distincţie. Aceste suflete ingenue, mereu jignite, rănite în sincera lor afirmare. Mi-a trimis ulterior toată lucrarea, un adevărat studiu. Acum, după vacanţă, întors la post, vrea să-mi ceară sfaturi. Ce-i pot oferi însă? Cel mult, să-l recomand la RITL şi să scriu lui N. Florescu, poate chiar coanei Zoe, dar pe urmă? Îmi vorbeşte şi de alte lucrări ale lui. Scrie şi proză. E însurat, a luat viaţa în piept, cu mult curaj, dar acum vede cât e de dificil să răzbeşti. Şi cum – din Fizeşu Gherlei?! În plus, handicapul numelui. Îl întreb dacă e bilingv. Culmea, nu e. Tatăl, e drept, e ungur (silvicultor); mama însă e olteancă. Dar, la Timişoara, fostul lui profesor Vintilescu, un arivist politic, i-a spus la absolvire: "Dacă vrei să publici, va trebui să-ţi schimbi numele!". Îmi arăt indignarea: ce are numele lui, onest, cu publicatul? Dar el mă priveşte neîncrezător: chiar consider că şi-ar putea păstra numele? Şi lui i se pare că numele acesta e al lui, n-are de ce să-i fie ruşine cu el! Îmi amintesc apoi de tribulaţiile altui fost student şi colaborator al meu, Ştefan Borbély, căruia, cu cinism, Dulea i-a spus să se decidă: ori scrie cu acest nume în ungureşte, ori şi-l schimbă! Volumul oricum i-a fost respins, sub diverse pretexte. Dar B. învăţase să scrie exclusiv în româneşte, deşi ungur, crescut în mediu românesc şi cu şcoală (inclusiv critică) românească! S., la rândul său, îmi mărturiseşte că el nu ştie boabă ungureşte. Atâta doar că tatăl lui e ungur sadea, iar numele, aşijderea. Ce e de făcut? Nu sunt acestea crime?
Mircea Zaciu, "Jurnal IV", Editura ALBATROS, Bucureşti, 1998, pag. 368-369
