Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ninsoare abundentă toată noaptea. Mă întreb cum vor călători Steinii peste Piatra Craiului? Neliniştit şi din pricina pachetelor. Spre amiază, a ieşit totuşi soarele, zăpada începe să se topească. A., care mă vizitează, nu ştie nimic din Bucureşti, lucru ce mă intrigă.
Îmi povesteşte pe cine a văzut, cu cine s-a întreţinut, nimeni nu i-a pomenit măcar o vorbă despre afacerea ziariştilor. Şi totuşi G., întors şi el acum două zile, mi-a confirmat. Îmi zicea că nici nu te poţi apropia de Casa Scînteii, în vreme ce A., râzând, îmi spune că a intrat lejer, cu un bon vechi, ţinând degetul pe colţul unde era înscrisă data. Dar pe Cale ar fi văzut o scenă memorabilă: cortegiul trece acum cu câteva minute înainte de ora 9:00 (omul nu mai vine la 8:00, ca înainte). Pază straşnică, fireşte. La intersecţia cu Griviţei, la stop, pietonii sunt opriţi, căci prima maşină, a Miliţiei, semnalizează cu farurile apropierea convoiului. Totuşi, o femeie bine îmbrăcată, aproape elegantă, în vârstă, aparent "la locul ei", ţâşneşte dintre pietoni şi dă să traverseze. O gorilă se aruncă literalmente asupra ei şi o înhaţă, şoptindu-i ceva "convingător" la ureche, dar femeia scoate un zbieret uriaş, în replică: "Eu sunt regina în acest oraş!". În clipa următoare, a fost proiectată (în înţelesul strict) de zidul de peste drum, înghesuită şi dusă într-o curte interioară. – Curs ratat, studenţii nu mi-au venit, pretextând că au mâine o "verificare pe parcurs", scrisă, la Ierbivorul, cu care fac acum un curs obligatoriu de istorie!
Şi eu, care mă pregăteam să le expun, cu lux de amănunte, "cazul Arghezi", pe baza unei documentaţii la sursă! Cui credeam că voi vorbi? Pe cine mai interesează documentul, adevărul? Întors acasă, deprimat. Intru la expoziţia "Atelier 35", a plasticienilor orădeni, recent deschisă. Lucrări amestecate, bariolate. Prea mult experiment depăşit în alte colţuri de lume; mereu "descoperim" cu întârziere soluţii expirate. Totuşi, doi artişti care-mi reţin privirea: un tânăr sculptor, Iuliu Anghel, un grafician realmente înzestrat, Dan Perjovski, acesta cu o serie de "antropograme" (zice-se, cu succes în Italia). În sală, mă acostează studenta nebună care îl iubeşte pe Bil St. Circulă de la un tablou la altul, ţinându-şi în mână perechea de pantofi roşii-ţipători. Când mă vede, vine aţă la mine şi-mi arată victorioasă pantofii, nu-i aşa ce frumoşi sunt şi cum se asortează, viu coloraţi, cu ambianţa... I-a luat pentru Bil, ar vrea să-i poarte mergând la braţ cu el, să se ducă aşa, undeva departe, împreună, poate să ia chiar un balon, un dirijabil, să zboare spre o insulă necunoscută, unde să fie numai ei doi. – La Istanbul, în Muzeul de Arheologie, o scrisoare de dragoste sumeriană, în cuneiforme. Un pasaj tradus te aruncă într-o voluptoasă visare, căci Eros rămâne dintotdeauna acelaşi, tulburător şi atotputernic: "Sunt prada dezmierdărilor tale".
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 399-400
A apărut în librării şi cartea mea de la "Creangă", "La revedere, elefant!". Cu mare întârziere. 40 de schiţe-povestiri, vârâte una într-alta, din economie de hârtie, greu de urmărit, de descifrat ca lectură, de cei mari, darămite de copii! Condiţii grafice sărace, litere mici, înghesuite, sufocând frumoasele şi trăznitele poveşti, scrise de mine numai şi numai din dragoste! Tot aşteptând să apară, n-am mai avut deloc chef să mai scriu ceva pentru copii. Păcat!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 314
