Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Nou" în politica de respingere a măgăriilor lui Ceau: a apărut acea "Scrisoare a celor 6", semnată de Gh. Apostol, Corneliu Mănescu, Bârlădeanu, Răceanu, Brucan şi Pârvulescu. De ce n-au făcut-o mai demult?
A doua zi, luni, 13 martie, apare în chenar ştirea arestării lui Răceanu, fost diplomat în America, acuzat de spionaj şi relaţii cu o putere "streină". Cusută cu aţă albă! Se-adună atâtea, se clatină atâtea, numai "el", numai "ea", nimic! Şi noi, mai departe, sălbăticiţi, oligofreni. Cum ne batem joc de noi înşine! Fără nici o speranţă! Am auzit că "el" duminică a fost la vânătoare. Totuşi, ca să mai aplaneze din ceea ce se află prin lume, dă ordin să se mai descarce prin magazine puţină carne, puţină brânză! Lumea se bucură însă şi dă năvală. Ceva se-ntâmplă! Nu cumva... frica? Se precipită nişte treburi. Nu înţelegem însă aproape nimic. Totală dezinformare! Secret! Ceauşescu urlă despre "neamestecul în treburile interne", cere dezarmare, pace. Şi iar, şi iar... Dar au înflorit zarzării! Cam prea devreme! Până şi zarzării se grăbesc, se precipită. Emil Hossu e optimist. S-a întors de curând din America, îmi spune despre câte se spun şi pe-acolo despre noi, mă încurajează: "Linişteşte-te, ai să vezi! Va fi din nou bine! Se vor schimba toate. Şi-n doi ani, vom avea toţi paşapoarte la noi, pe masă, în buzunarele noastre!". Fiecare visează ce vrea el! Deci, veşti din... America! Să cred oare că au înflorit, totuşi, zarzării?
La E.L. ascult încă o dată scrisoarea deschisă, adresată lui Ceau. Şi semnată Dan Deşliu. Hei, hei, măi... Lazăre de la Rusca şi cel care scriai într-un fel de cântec de leagăn ("Dormi liniştit un pui de om/surâzând poveştilor, departe...") să dormim liniştiţi, pentru că undeva, într-un turn, la Kremlin, la o fereastră luminată, Stalin ne veghează somnul!
Acum, reapar... eroii! Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu! Oricum, tot numai ei sunt aceia care pot adresa Scrisori deschise! Îşi consideră spatele apărat prin relaţiile lor, prin neamurile şi prietenii lor din străinătate! Hei, hei, măi... Dan Deşliu! "Hai să trăieşti, tovarăşe plan!", cum ai scris tu odată un imens poem, când noi urlam în noi, eram umiliţi, spectrul foamei şi întunericului veneau şi tot veneau spre noi, şi veneai şi tu cu imnuri şi ode întru lauda comunismului! Ce să mai cred, Doamne, ce să mai cred?! Mă uit îngrijorat pe geam. Şi... mă luminez! Nu de scrisoarea ta, ci pentru că... au înflorit zarzării!
Într-un ziar francez, alt strigăt: interviul luat lui Mircea Dinescu, întrebări, întrebări la care poetul răspunde amar, literaturizând puţin, dar amar şi disperat.
Sunt curios: dacă au înflorit zarzării, oare s-au întors şi rândunelele? Sau până şi ele au hotărât să nu se mai întoarcă?
Şi ca să ne amăgim iar puţin, să râdem de propriile necazuri, lumea dă buzna la Teatrul Mic, să-l vadă pe Ştefan Iordache înconjurat de vreo 10 fete în fundul gol dezbătând în manieră "ca la Tănase" problemele orăşenilor şi ţăranilor noştri. Şi lumea râde. La un text submediocru, la replicile chinuite ale unui mare actor, dar care aici e cam penibil şi total nelalocul lui. Dar e fericit că publicul râde. Ce să facă şi publicul? Speră şi el în ceva şi când vede că un mare actor se coboară la nivelul minimei rezistenţe e sigur că e bine ce face, individul de pe scenă devine aliatul lui, se răzbună în felul acesta şi el că... liftul nu merge, apa nu curge, că lumina se stinge, că pe ogoare, unul cu sapa, 10 cu mapa etc., etc., lucruri de care ne lovim de peste 30 de ani. Şi, dacă mai ai norocul să auzi toate acestea spuse în zeflemea de un mare actor, omul e fericit şi vine din toată inima la teatrul de pe Sărindar! Crede ce vede, aplaudă, râde cu gura până la urechi, e sigur că pe scenă se dezbat nişte probleme care vor zgudui... "centru civic"! "Ah, ce curaj mai are şi băiatul ăsta!", spun plătitorii de bilete şi iar îl aplaudă pe Fănică! Odată spectacolul terminat, afară te întâmpină bezna şi marile noastre griji şi disperări.
Îl întâlnesc pe actorul Pupeza. Stă la uşa teatrului, unde se rup biletele. Nu mai e actor! Şi-a depus actele să plece cu familia în America. Dinu S. l-a scos din toate rolurile (că nu-i politic altfel!) şi l-a trimis la intrare, să rupă biletele.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 314-316
N-am auzit personal, dar s-a comentat la posturile de radio străine că şase militanţi de marcă ai partidului comunist român: Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu (foşti primii oameni ai României pe vremea lui Gheorghiu-Dej), Corneliu Mănescu – fost ministru de Externe şi preşedinte al unei sesiuni a O.N.U., Silviu Brucan, ideolog al P.C.R., Constantin Pârvulescu, bătrânul comunist curajos de la Congresul al XII-lea, şi Răceanu, de care n-am auzit, dar se spune că e un vechi militant al P.C.R, toţi şase au scris o scrisoare în care-şi manifestă dezaprobarea pentru abuzurile şi dictatura instaurată de el, încălcând Constituţia ţării pe multiple planuri şi folosind Securitatea ca instrument personal de apărare a abuzurilor sale. Mi s-a spus că şi-au arătat de asemenea dezaprobarea pentru investiţiile faraonice pentru noul centru, precum şi pentru distrugerea satului românesc. Oare se apropie sfârşitul? (Am aparatul de radio stricat, de peste două luni nu găsesc, cu toate investigaţiile, un buton volant care costă 34 de lei, dar asta e altă poveste).
Având radioul defect, n-am putut auzi cu urechile mele ce se comentează cu privire la scrisoarea celor şase. Totuşi, iată că în ziarele de la 14 martie apare un comunicat al Procuraturii Generale a R.S.R. prin care este demascat "spionul" şi trădătorul de ţară Mircea Răceanu, se pare fiul celui de-al şaselea semnatar al scrisorii. Iată că multe se leagă între ele, mafioţii îşi lichidează reciproc rivali, bandele îşi plătesc poliţele pe stradă, criminalii se răzbună aprig pe cei
ce-i calcă pe bătături.
Iată că şi la noi nu se spune nimic din 1974 până azi, timp de 15 ani, despre acest spion pus în slujba altor puteri şi acum, deodată, tatăl probabil e şantajat prin arestarea şi ameninţarea cu moartea fiului. Metoda nu e nouă, au aplicat-o şi Hitler, şi Stalin, şi Duvalier şi atâţia alţi dictatori de tristă amintire.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 226-227
Citește pe Antena3.ro
