Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
René resimte o angoasă teribilă, spune mereu că totul e îngheţat pentru el. Simte ceva neclar în apropierea lui, ca şi cum ambarcaţiunea noastră, eforturile noastre de a lua în piept valurile, totul se va sfărâma într-o zi.
Altădată avea forţa de a trece peste obstacole printr-un curaj admirabil, acum e obosit chiar când soarele apare la orizont cu luciri de iluzii noi. Cuvintele je suis au bout de mon rouleau sunt mereu în gura lui ca un memento pentru inima mea care aude. Se pare că nici iubirea şi nici devoţiunea nu sunt de ajuns, ca şi cum omul de acţiune trebuie să sfârşească neapărat dezamăgit. Visul meu de azi-noapte m-a zguduit: dădeam naştere multor peşti, care fuseseră concepuţi cu diverşi taţi! Locuiam într-o altă casă cu un bazin cu apă albastră-verzuie, imens. Acolo erau mulţi străini care mă înconjurau cu un interes ciudat, paturile noastre erau aranjate altfel, eram stăpâna acestei case în care totul îmi era străin. Cu toată neliniştea resimţită, am început să scriu la nuvelele mele, ca un exerciţiu de lungă concentrare, o meditaţie laică. Am intrat din nou în limba interioară, acolo unde se află toate timpurile, tot ce a fost, este şi va fi, acolo sunt şi morţii mei vii, mai vii ca niciodată. Am constatat cu stupoare că totul e intact: nimic n-a dispărut, colorându-se în nuanţe şi mai puternice, totul amestecat în voci originale care dau limbii mele interioare nuanţele pentru a exprima cât de cât ce trebuie exprimat.
E ca un compromis, pentru că în interior totul e desăvârşit, şi ceea ce eu nu pot scrie e ca umbra umbrelor a ceea ce eu trăiesc acolo. După câteva ore de scris, numai o pagină, dar în jurul paginii sunt vii curenţii trăirii, mă simt mult mai bine, faţa mea s-a schimbat, ochii au din nou acea expresie de siguranţă care-i sperie pe cei care vor să întâlnească poate un poet înfrânt de grijile cotidianului, un resemnat al efortului intens. Pagina scrisă e preţioasă pentru mine; o pot transforma în pagini, capitole, fiind un fel de partitură în care s-a topit tonul de luat de aici înainte. Şi ce lucru curios, starea mea ascunsă euforică îi contaminează şi pe cei din jurul meu. René a cumpărat un cal mare de porţelan de la magazinul chinezesc şi a scris pe suport o dedicaţie pentru mine semnând "Charlicante", cu aluzia la "Rosinante", pe care noi toţi, Don Quijote în infinite exemplare, trebuie să călărim mai departe – pe spatele calului-iluzie.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Polirom, 2002, p. 227-228
Yael şi Arie n-au auzit nici de "Bărbierul din Sevilla", nici de Beaumarchais, nici de Rossini. Socrates, care îl confundă pe Beaumarchais cu Molière, şi acela pronunţat pocit. Cred că n-au fost niciodată la operă. Se pregătesc acum pentru diseară şi par extrem de fericiţi. Occidentalii: nişte copii proşti.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 394
De cum intervine ceva care-mi modifică programul cotidian, îmi ies din ritm, chiar şi biologic, şi toată ziua mi-e dată peste cap. Aşa ieri, aşa azi, când n-am mai progresat nici un rând.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu.Jurnal 1985-1990, Emia, 2004, p. 170
2 februarie – Întâmpinarea Domnului: Biserica Sfântul Ilie. Frig îngrozitor şi neputinţă fizică. Îmi doresc să plec într-o ţară caldă. "Cheamă-mă la Sfântul Tău Mormânt, Stăpâne, să te slujesc acolo toată viaţa!"
Monica Fermo, Jurnal nepublicat
Trei ore, lejer. Acasă, somnolenţă. Discuţii de limbă română cu Diana. Termin de citit romanul "Maia" de Rodica Braga. Politică mare, cu delicatesuri. Toată ziua aceeaşi poveste, numai viaţă-abia mai este. "România, un coşmar cu chipul lui C." Ecouri. "Corriere de Roma" publică laude la adresa regimului nostru. Dar în Piaţa Centrală a Romei, "Veneţia", unde există cel mai mare centru de distribuire a presei, nimeni nu a auzit de acest "cotidian". Cu mare greutate se decriptează misterul: e un bimensual publicitar. S-au plătit bani grei acestei fiţuici. Restul presei occidentale, publicaţii de anvergură, dau în erou ca-n hoţii de cai. Un titlu numai: "România în epoca glacială". Despre "teroarea roşie" dâmboviţeană. Michel Rocard, ministrul de Externe francez, cere şi el Naţiunilor Unite să facă pentru români ceva. Doina Cornea, izolată complet. Încearcă unii străini (ambasadori) să o contacteze. Imposibil. Miliţia îi molestează, declarând apoi că ei au "atacat" "organili di ordini"... Petru Romoşan a fugit în Ungaria şi, de aici, în Franţa. Ungurii îşi comandă o stemă nouă, fără stea, spice etc. Se va numi scurt: Republica Ungară. "Ajutaţi un popor în primejdie!", strigă un adevărat cotidian. Regele Mihai cere Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului să intervină pentru salvarea poporului român. Interviu, Dan Petrescu. N. Manolescu nu mai apare azi în România literară, în locul lui fiind Bălu despre Dumitru Micu. Alde Phitykos!...
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
