Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rozalia mă întreabă dacă în America există cafea. Nişte inşi la care lucrează, şi care au un fiu în Occident, recent mutat în State, i-au spus că de acum nu-i vor mai putea da cafea, deoarece în America nu se găseşte...
Toată lumea comentează dispariţia Verei. Ipoteze: 1. A plecat, pur şi simplu, peste frontieră, prin mijlocirea unei filiere care se ocupă cu treceri în Ungaria. 2. A fost "expediată", cu paşaport în regulă. La ultima ei chemare în faţa biroului o.b. , care avea instrucţiuni superioare s-o excludă din partid, fiindcă ar fi cerut să plece din ţară, ea, foarte sigură pe sine, a replicat: – Nu aveţi cum să mă excludeţi, nu am cerut şi nici nu cer să plec din ţară, nu vreau să mă despart de partid!
Ceilalţi au capitulat. Nu se mai înţelegea nimic. – fostul ei soţ confirmă că ea a dispărut, pur şi simplu, acum câteva zile, împreună cu fiica lor. Cu o zi înainte ar fi telefonat din altă ţară. Care? Mai târziu, Curti îmi confirmă că Vera e la Roma. A., şi el, prin telefon, cu un anume subtext care mă irită: "Ştiu că vă interesează, să ştiţi că e la Roma..." Dimpotrivă, zic, nu mă interesează deloc, din partea mea poate fi la Roma sau la Huedin, mi-e perfect egal. M., cu care analizam însă situaţia, şi care susţine că ea era o fiinţă prin excelenţă bovarică şi deci ar fi putut fi cu uşurinţă manipulată. Pleca acolo cu bune "certificate", semnase două memorii ale Doinei Cornea, afirmase că vrea să plece în orice ţară unde să predea latina în condiţii academice onorabile...
Personaje ale paradoxului, aşa le voi numi de aici înainte. Vera, fată de popă, deci predestinare maximă. Adusă la Cluj de T., care era atunci şef de catedră, şi a luat-o cu elogii. Frumuseţe rustică, robustă, plină, cu obrajii roşii, păr blond închis, des, în cozi adunate într-un soi de coc. Câţiva ani a trecut tăcută enigmatică, prin facultate, fără să atragă propriu-zis atenţia. Se mărită pe neaşteptate cu un tânăr cercetător, poet veleitar, alcoolic. Au o fetiţă. Brusc, un amor coup-de-foudre pentru G.S., mult mai în vârstă, care-şi pierde capul, om cu situaţie consolidată, şef de familie, bunic. Aventură urmărită doi ani de toată lumea cu sufletul la gură. D-na S. intervine energic prin vara ei, care e soţia atotputernicului U., G. e "mutat" la Budapesta, unde i se încredinţează o misiune, ca să-l despartă de Vera. Ea pleacă după el, scene în tren, în gară ş.a. În cele din urmă, el, speriat de consecinţe, ameninţat de nevastă, cedează: rupe relaţia. În răstimp, cum toată urbea vuia, soţul o bate şi, finalmente, se despart. Ea rămâne cu fetiţa. Ani incerţi, ea zdruncinată nervos. N-ar fi încetat să-l iubească zice-se, pe Gavrilă, despre care povestea detalii sexuale cui se nimerea. Brusc se decide pentru "disidenţă": semnează două memorii ale D.C., face declaraţii bătăioase, susţine că vrea să plece din România ca să poată să-şi afirme darurile ştiinţifice în orice ţară unde latina se predă cum trebuie. Unii bănuiesc că ar vrea să plece în Ungaria, să-l regăsească pe Gavrilă. Chemată la savakul local, anchetată în repetate rânduri, îi scapă unele confesiuni despre aceste "întrevederi". Între altele, că i s-a propus să plece la rude şi nu pe motive politice. Are un unchi în Statele Unite, pare-se. Se vorbeşte insistent că va fi scoasă din partid, apoi scoasă, pur şi simplu, din Universitate. Se dau şi date certe. Nimic din toate astea. Chemată la biroul o.b., neagă că ar fi cerut să plece. Biroul avea indicaţii de la eşalonul superior, ceea ce părea verificat, bineînţeles. E lăsată în pace. Scurtă acalmie, în timpul căreia dispare fără urme.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Albatros, 1998, p. 377-378
Preocupări cu piesa de teatru, cu recitatorii (concurs de recitare din poezia lui Eminescu). Iau solda, mă întâlnesc cu Mihai Dascălu (Dascal) de la "Minerva", chestii literare şi editoriale. Vine şi un "poet" beat criţă, care mă urmăreşte până acasă, zice că să-mi citească versuri. Scap cu greu de el… Doamna Svetlana Paleologu-Matta mi-a expediat din Elveţia cartea sa despre Eminescu. Bucurie mare. Domnul Marino îmi dă telefon. Eu am încercat zadarnic toată săptămâna. Îmi spune despre recenzia pe care i-am făcut-o la carte. În replică, îl anunţ că am primit "Eminescu" de la doamna Paleologu. Conversez la telefon cu Tase şi cu Ulici. Am chef de vorbă. Fetele se uită la un film românesc (mizerabil). Nu m-am cosmopolitizat, avem şi filme bune, mai ales actori excelenţi. Ehei, Nichita Stănescu în italieneşte, traducerea Adriana Mitescu.
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
