x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 24 ianuarie

0
24 Ian 2009 - 00:00

Eram la documentare de câteva luni când, în ianuarie 1989, fostul meu şef de la Cultură, domnul Buzilă, a intrat şi, făcându-mi semn să-l urmez (eram con­vinşi că sunt microfoane în încă­peri), m-a condus pe terasă, unde, în şoaptă, mi-a comunicat că au fost are­s­­taţi P.M. Băcanu şi alţi colegi (nu ştia decât numele lui Anton Uncu) pentru un manifest împotriva lui Ceauşes­cu.



Mi s-au tăiat picioarele, pentru că şti­­am despre ce era vorba. Cu câteva săp­­tămâni înainte, prin decembrie, P.M. Băcanu intrase dis-de-dimineaţă şi, fă­ră să se teamă de microfoane, ca noi, îmi arătase "manifestul": o foaie de ziar, "România", unde era un citat din Eminescu, un articol de Uncu, altul de Băca­nu şi altele pe care, de emoţie şi de spai­mă, nici n-am mai reuşit să le disting. Mi-a spus atunci că vrea să difu­ze­ze ziarul de ziua "monstrului" şi că "sunt mulţi" implicaţi în tipărirea lui. Aflând că sunt mult mai mult de cinci-zece persoane, câte credeam eu că sunt necesare pentru o acţiune conspirativă "sigură", l-am avertizat (după ce l-am tras afară din birou) că unul va trăda şi el va fi arestat. "Nu-mi pasă, m-am săturat", mi-a răspuns. L-am asigurat că nu voi spune nimic. De altfel, "ziarul" era gata. Atunci mă uimise că nu respectase regula de bază a conspirativităţii, văzută în filme ("nu te apropia de cineva aflat în vizor" – în ciuda semnelor pe care i le făceam), şi nu se ferise să vorbească în încăpere. Nici nu ştiam ce să cred: era provocare sau disperare?

Când a fost arestat însă, toate aceste îndoieli au dispărut, făcând loc grijilor şi spaimei. Seară de seară mi-i închipuiam (aflasem între timp şi de Mihai Creangă) bătuţi, plini de sânge, torturaţi să spună cine mai ştie. Aşteptam, mai mult moartă decât vie, să-mi vină rândul. Aşteptarea a durat mai mult decât prevedeam. Abia la sfârşitul lui martie, după alte două luni de coşmar, redactorul-şef Maria Costache m-a chemat la ea în birou şi mi-a comunicat sec: "Mâine dimineaţă, la 11:00, te prezinţi la Comitetul de Partid, Sector 1, în Banu Manta, la tovarăşul prim-secretar Dinu Marian.
Vezi să nu întârzii sau altceva!" (...). Ancheta a durat destul de mult.
Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Compania, 2002, p. 227-228
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de