Jurnale personale: 24 ianuarie

Eram la documentare de câteva luni când, în ianuarie 1989, fostul meu şef de la Cultură, domnul Buzilă, a intrat şi, făcându-mi semn să-l urmez (eram con­vinşi că sunt microfoane în încă­peri), m-a condus pe terasă, unde, în şoaptă, mi-a comunicat că au fost are­s­­taţi P.M. Băcanu şi alţi colegi (nu ştia decât numele lui Anton Uncu) pentru un manifest împotriva lui Ceauşes­cu.

Mi s-au tăiat picioarele, pentru că şti­­am despre ce era vorba. Cu câteva săp­­tămâni înainte, prin decembrie, P.M. Băcanu intrase dis-de-dimineaţă şi, fă­ră să se teamă de microfoane, ca noi, îmi arătase "manifestul": o foaie de ziar, "România", unde era un citat din Eminescu, un articol de Uncu, altul de Băca­nu şi altele pe care, de emoţie şi de spai­mă, nici n-am mai reuşit să le disting. Mi-a spus atunci că vrea să difu­ze­ze ziarul de ziua "monstrului" şi că "sunt mulţi" implicaţi în tipărirea lui. Aflând că sunt mult mai mult de cinci-zece persoane, câte credeam eu că sunt necesare pentru o acţiune conspirativă "sigură", l-am avertizat (după ce l-am tras afară din birou) că unul va trăda şi el va fi arestat. "Nu-mi pasă, m-am săturat", mi-a răspuns. L-am asigurat că nu voi spune nimic. De altfel, "ziarul" era gata. Atunci mă uimise că nu respectase regula de bază a conspirativităţii, văzută în filme ("nu te apropia de cineva aflat în vizor" – în ciuda semnelor pe care i le făceam), şi nu se ferise să vorbească în încăpere. Nici nu ştiam ce să cred: era provocare sau disperare?

Când a fost arestat însă, toate aceste îndoieli au dispărut, făcând loc grijilor şi spaimei. Seară de seară mi-i închipuiam (aflasem între timp şi de Mihai Creangă) bătuţi, plini de sânge, torturaţi să spună cine mai ştie. Aşteptam, mai mult moartă decât vie, să-mi vină rândul. Aşteptarea a durat mai mult decât prevedeam. Abia la sfârşitul lui martie, după alte două luni de coşmar, redactorul-şef Maria Costache m-a chemat la ea în birou şi mi-a comunicat sec: "Mâine dimineaţă, la 11:00, te prezinţi la Comitetul de Partid, Sector 1, în Banu Manta, la tovarăşul prim-secretar Dinu Marian.
Vezi să nu întârzii sau altceva!" (...). Ancheta a durat destul de mult.
Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Compania, 2002, p. 227-228