x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale Jurnale personale: 27 ianuarie

Jurnale personale: 27 ianuarie

27 Ian 2009   •   00:00

xIeri, soare la amiază, am ieşit să iau aer. Văzut expoziţia retrospectivă a lui An­ton Lazăr, pe care l-am cunoscut bi­ne în timpul cât am lucrat la "Tribuna" (venea des în redacţie, bucuros de vor­bă, făcea o parte a ilustraţiei la diferite texte; a făcut şi portretul lui Panait Is­tra­ti, când am scris, printre pri­mii, despre marele ostracizat.







Mai am pe un­deva acel desen, mi-l dăduse mie du­pă apariţie). E în sălile Muzeului, concentrată, o viaţă de om, inegală, zbu­­ciu­mată probabil, ruptă între o che­­ma­re intimă şi cedările la pre­siu­nea artei oficiale (câteva "com­po­ziţii" cu subiecte socio-istorice de conjunctu­ră, în spiri­tul vremii!). Dar mai multe pei­saje fru­moa­se: Linişte în Deltă, Casa ar­mencei, Canton I (mai ales); poate cel mai frumos (din colecţia unui medic lo­cal): Ţărm la Marea Baltică. Elev al lui Ciu­cu­rencu, cu care paleta lui e înrudită (pre­ferinţa pentru nuan­ţele de ver­de) şi, de asemenea, în grafismul dese­nului.
Auzit un comentariu al lui Dorin T. Despre ultimul număr din "Reader’s Digest" despre Ro­mâ­­nia. S-a "americanizat" stilistic: fraza e sim­plă, pe-nţeles, con­ci­să, stilul receptiv, cu o rostire aproape publicitară prin distribuirea accentelor.
Dar unde e publicistul incisiv şi caustic din ţară?! Tot ieri, Mihai Ursachi, citind un poem (Vecer­nie), cam confuz. Dar versul final nu e rău: "Deşteaptă-te, române, din vis şi din istorie!"
Tot mai insistent se comen­tează posibilitatea răsturnării lui Gorbi. Elena Bonner, mai categorică decât Saharov, susţine că n-ar paria nici zece ruble pe G.
Nici ieri, nici azi nici o poştă. De fapt, de aproape zece zile cutia e goală, nu intră nici un fel de cores­pondenţă, fie ea din străi­nătate, fie din ţară. Supravegherea, controlul, cenzura sunt evidente. Asta îmi creează o stare de iritare zilnică. Tot mai mult mă urmăreşte episodul povestit de doamna R., căreia i l-ar fi relatat o persoană demnă de toată în­crederea: fiind la un ghişeu de recomandate, la poştă, a apărut un ins în haină de piele, a schimbat un scurt semnal verbal cu funcţionara de la ghi­şeu, care i-a predat un teanc de co­respon­denţă. Stând alături, foarte aproa­pe de cei ce aşteptau să de­pună plicuri recomandate, omul s-a apucat să trieze teancul pre­luat, două scrisori au fost mototolite, pur şi simplu, aruncate la coş, alte câteva introduse în buzunarul interior al mantalei, celelalte restituite funcţio­narei de serviciu. După care omul a plecat foarte calm. Mult timp m-am în­doit de realitatea scenei, în principiu neverosimilă. Dar ascultând deunăzi interviul cu ginerele d-nei. D.C. (Michel Combe), care po­vestea, la un moment dat, că a ieşit cu soacra lui în oraş, că au făcut un drum până la poştă, apoi o vizită unui avocat etc., scena de la ghişeu mi-a revenit brusc în memorie. Urmăriţi erau, fireşte, pe tot parcursul, şi nu de un singur urmăritor. Ipoteza e că după ce D.C. şi ginerele au trecut pe la poş­tă, unde au depus, desi­gur, o anu­me corespondenţă, unul dintre detectivi putea să cea­ră apoi, spre verificare, plicurile lă­sa­te de D.C. şi asupra cărora au decis atunci, pe loc: care să fie aruncate la coş, care să fie confiscat. Introdusă într-un roman, sce­na ar părea trasă de păr. Dar reali­tatea întrece de mult ficţiu­nea cea mai rocambolescă.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, p. 389-390


Faptul că am devenit "ardent", cu tot umorul de care sunt în stare a fi capabil, mă intrigă. Am ajuns să notez în acest jurnal prioritar chestiuni politice. Ia să mai ve­dem şi altceva. Îi trimit cartea dom­nului Marino. Fac rost de nişte carne de vită. Vio e în exa­men şi e cam slabă. Diana se mai descurcă, a intrat anul ăsta în pâine (mică de tot), dar şi ea are o supleţe neve­ro­similă. Citesc, dar nu mai scriu decât recenzii la gazete (Convorbiri, Contemporanul, Ateneu, Via­ţa Româ­neas­că, Transilvania). Emi­siune literară. Monica L. despre Al. George ("Sea­ra târziu"), Virgil I. despre RITL  ("Istoria critică a lite­raturii române" de Nicolae Mano­lescu), despre Magdalena Ghica (Magda Cârneci). Dar obiş­nuinţa e a doua natură… O nouă stemă de stat în Ungaria, care să cu­prindă numai ceea ce este "naţional". În Lituania s-a in­trodus limba naţio­nală. E aproa­pe gata şi în Basarabia. Karotici (?), redactor-şef al "Ogo­niocului", dă un interviu într-o gazetă ame­ricană. E propus pentru Noul Congres al Poporului, dar birocraţia, conservatorii se opun, ca şi în ca­zul lui Saharov. Se anun­ţă că nu-i exclus ca Ungaria să-şi retragă ambasada de la Kabul şi să stabilească legătura cu Coreea de Sud. Cehoslovacia şi R.D.G. decid să reducă mult efectivul militar, fără simulacrul refe­rendumului. Jonglerii prosteşti pe malurile Dâmboviţei…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat

×
Subiecte în articol: jurnale personale