x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 27 ianuarie

0
27 Ian 2009 - 00:00

xIeri, soare la amiază, am ieşit să iau aer. Văzut expoziţia retrospectivă a lui An­ton Lazăr, pe care l-am cunoscut bi­ne în timpul cât am lucrat la "Tribuna" (venea des în redacţie, bucuros de vor­bă, făcea o parte a ilustraţiei la diferite texte; a făcut şi portretul lui Panait Is­tra­ti, când am scris, printre pri­mii, despre marele ostracizat.







Mai am pe un­deva acel desen, mi-l dăduse mie du­pă apariţie). E în sălile Muzeului, concentrată, o viaţă de om, inegală, zbu­­ciu­mată probabil, ruptă între o che­­ma­re intimă şi cedările la pre­siu­nea artei oficiale (câteva "com­po­ziţii" cu subiecte socio-istorice de conjunctu­ră, în spiri­tul vremii!). Dar mai multe pei­saje fru­moa­se: Linişte în Deltă, Casa ar­mencei, Canton I (mai ales); poate cel mai frumos (din colecţia unui medic lo­cal): Ţărm la Marea Baltică. Elev al lui Ciu­cu­rencu, cu care paleta lui e înrudită (pre­ferinţa pentru nuan­ţele de ver­de) şi, de asemenea, în grafismul dese­nului.
Auzit un comentariu al lui Dorin T. Despre ultimul număr din "Reader’s Digest" despre Ro­mâ­­nia. S-a "americanizat" stilistic: fraza e sim­plă, pe-nţeles, con­ci­să, stilul receptiv, cu o rostire aproape publicitară prin distribuirea accentelor.
Dar unde e publicistul incisiv şi caustic din ţară?! Tot ieri, Mihai Ursachi, citind un poem (Vecer­nie), cam confuz. Dar versul final nu e rău: "Deşteaptă-te, române, din vis şi din istorie!"
Tot mai insistent se comen­tează posibilitatea răsturnării lui Gorbi. Elena Bonner, mai categorică decât Saharov, susţine că n-ar paria nici zece ruble pe G.
Nici ieri, nici azi nici o poştă. De fapt, de aproape zece zile cutia e goală, nu intră nici un fel de cores­pondenţă, fie ea din străi­nătate, fie din ţară. Supravegherea, controlul, cenzura sunt evidente. Asta îmi creează o stare de iritare zilnică. Tot mai mult mă urmăreşte episodul povestit de doamna R., căreia i l-ar fi relatat o persoană demnă de toată în­crederea: fiind la un ghişeu de recomandate, la poştă, a apărut un ins în haină de piele, a schimbat un scurt semnal verbal cu funcţionara de la ghi­şeu, care i-a predat un teanc de co­respon­denţă. Stând alături, foarte aproa­pe de cei ce aşteptau să de­pună plicuri recomandate, omul s-a apucat să trieze teancul pre­luat, două scrisori au fost mototolite, pur şi simplu, aruncate la coş, alte câteva introduse în buzunarul interior al mantalei, celelalte restituite funcţio­narei de serviciu. După care omul a plecat foarte calm. Mult timp m-am în­doit de realitatea scenei, în principiu neverosimilă. Dar ascultând deunăzi interviul cu ginerele d-nei. D.C. (Michel Combe), care po­vestea, la un moment dat, că a ieşit cu soacra lui în oraş, că au făcut un drum până la poştă, apoi o vizită unui avocat etc., scena de la ghişeu mi-a revenit brusc în memorie. Urmăriţi erau, fireşte, pe tot parcursul, şi nu de un singur urmăritor. Ipoteza e că după ce D.C. şi ginerele au trecut pe la poş­tă, unde au depus, desi­gur, o anu­me corespondenţă, unul dintre detectivi putea să cea­ră apoi, spre verificare, plicurile lă­sa­te de D.C. şi asupra cărora au decis atunci, pe loc: care să fie aruncate la coş, care să fie confiscat. Introdusă într-un roman, sce­na ar părea trasă de păr. Dar reali­tatea întrece de mult ficţiu­nea cea mai rocambolescă.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, p. 389-390


Faptul că am devenit "ardent", cu tot umorul de care sunt în stare a fi capabil, mă intrigă. Am ajuns să notez în acest jurnal prioritar chestiuni politice. Ia să mai ve­dem şi altceva. Îi trimit cartea dom­nului Marino. Fac rost de nişte carne de vită. Vio e în exa­men şi e cam slabă. Diana se mai descurcă, a intrat anul ăsta în pâine (mică de tot), dar şi ea are o supleţe neve­ro­similă. Citesc, dar nu mai scriu decât recenzii la gazete (Convorbiri, Contemporanul, Ateneu, Via­ţa Româ­neas­că, Transilvania). Emi­siune literară. Monica L. despre Al. George ("Sea­ra târziu"), Virgil I. despre RITL  ("Istoria critică a lite­raturii române" de Nicolae Mano­lescu), despre Magdalena Ghica (Magda Cârneci). Dar obiş­nuinţa e a doua natură… O nouă stemă de stat în Ungaria, care să cu­prindă numai ceea ce este "naţional". În Lituania s-a in­trodus limba naţio­nală. E aproa­pe gata şi în Basarabia. Karotici (?), redactor-şef al "Ogo­niocului", dă un interviu într-o gazetă ame­ricană. E propus pentru Noul Congres al Poporului, dar birocraţia, conservatorii se opun, ca şi în ca­zul lui Saharov. Se anun­ţă că nu-i exclus ca Ungaria să-şi retragă ambasada de la Kabul şi să stabilească legătura cu Coreea de Sud. Cehoslovacia şi R.D.G. decid să reducă mult efectivul militar, fără simulacrul refe­rendumului. Jonglerii prosteşti pe malurile Dâmboviţei…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de