Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Întoarsă de la Paris, Sanda ne aduce Calconina. Începem imediat injecţiile. Ce adâncă (şi modernă) este vorba românească: Ce ţi-e scris! Adică ce se află înscris genetic!
Ştefan S. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, p. 281
Zi metodică
Umblu tiptil, să nu le trezesc. La baie, din păcate, nu este apă, caldă nici atât. Avem păstrată într-o căldare. Pe aragaz, e numai bună de bărbierit şi de spălat… Diana şi mamiţa merg la spitalul "Poiana" pentru tratament fizioterapie. Eu cu tensiunea am ce am. Un medic bun îmi spune că sunt de pe altă planetă, nu reuşeşte să stabilească nivelul tensiunii… Doamna Pietrăreanu, sărbătorita pentru pensionare, e de chimie, soţul ei prof. de fizică, aşa că, pe lângă discursul patetic, pentru îmblânzire, am compus şi două catrene epigramatice:
1) Ştiţi cum îşi imaginează/ Căsnicia dumneaei?/ Ea să fie acid şi bază,/ Soţul – bioxid de clei! 2) Se petrec cu acest cuplu/ Situaţii nu prea bune:/ Dânsa-l vrea cu rezistenţă/ şi el are… tensiune!... Are loc simpozionul consacrat lui Creangă. Asistenţă mică. "Comunicări" susţin Văleanu, Gherasim, Unatinski şi eu. Carmen e în faţă, ţanţoşă, "activează" prin ascultare. Victorian recită aceleaşi versuri din Esenin şi Lermontov, Vică spune nişte versuri cu substrat licenţios, Mihaela P. miorlăie, cum îi este felul, o amintire lirico-patetică şi extrem de lungă. În încheiere, epigramele lui Onea şi Mic. Provoacă jenă şi uimire. Directoarea Preda ne ia acasă la ea, că, zice, are un vin extraordinar.
Tinerii Borza şi Biţă ne însoţesc în nocturnă, că se face economie la lumina electrică şi nici măcar luna nu ne ajută...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra.
Cu S. la biblioteca Universităţii, să-l introduc. Îi observ reacţiile: e cu adevărat uluit de dimensiunile şi seriozitatea instituţiei. Ultima, bănuiesc, fiindcă marile biblioteci bucureştene (a Academiei şi Centrală de Stat) vor fuziona cu noua Bibliotecă Naţională. Dar fondurile vor suferi mult.
– După-masă, când trebuia să am curs, găsesc scuze că studenţii s-au dus să vadă un march. Altădată, asemenea lucru era inadmisibil. Întâlnesc pe Nicu Goga, ieşind din clădire: studenţii lui erau tot la meci. – În "The Sun" s-ar afirma că romanul lui Rushdie nu e, la urma urmelor, grozav, n-ar fi mare lucru de capul lui, aşa că... Teheranul dă Londrei o săptămână termen de reflecţie spre a-l preda pe scriitor. Parlamentul iranian a votat cu mare majoritate ruperea relaţiilor diplomatice. – Lungă plimbare, dar oraşul e plin de praf, ţigani, figuri îndobitocite, cozi. Singura pată de culoare: târgul de mărţişoare, admis de câţiva ani, unde tineri (cei mai mulţi studenţi la Arte) expun micile simboluri fanteziste şi uneori ingenios lucrate din materiale umile. Eliberarea iniţiativei declanşează imaginaţia. – O ziaristă din Anglia, Vivian Morgan, prezintă un mic film documentar tv după o călătorie prin România, plus un articol din "Daily Telegraph", unde afirmă că medicii i-ar fi spus că C. e grav bolnav şi nu mai are mult... Dar ce medic îşi permite să facă asemenea afirmaţii riscante şi de unde ştie? Iar dacă ştie, tace mâlc, fireşte.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 411-412
