x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 3 februarie

0
03 Feb 2009 - 00:00

Primit, după mai bine de cinci săp­tămâni, o scrisoare de la C. şi câteva cărţi poştale de la B. Ce se întâmplă cu poşta? Toată lumea se plânge, da’ acum totuşi au început să se predea plicurile întârziate, numai mie nu.



Cutia e goală zi de zi. Asta mă aduce într-o stare de iritare maximă. Şi când citesc în corespondenţa lui Paşti, pentru ouăle roşii, mielul şi cozonacul trimi­se... Acum optzeci de ani, cu trenul şi ajunse în 48 de ore, în bune con­di­ţiuni, rămâi vi­să­tor... – Imposibil să lucrez ceva, me­reu întrerupt, mereu ci­ne­va are să-mi ceară, să-mi confeseze, să-mi pretindă ceva. Timpul mi se fă­râ­miţează, incapabil să mă mai adun.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros,1998, p. 394


În legătură cu distrugerea sa­telor româneşti: când URSS a suprimat ţărănimea rusă şi a ras satele, nimeni n-a vorbit despre această monstruozitate. În afara câtorva menţiuni vagi, nimeni în Occident n-a protestat. Ţără­ni­mea rusă ancestrală a fost distrusă de Stalin, fără ca presa occidentală să reacţioneze, pentru că mijloacele de comunicare nu erau ceea ce sunt astăzi. Nu exista televiziune pe atunci, nici sateliţi spioni ori fotografi etc.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 292


Am asistat astăzi, la ora plecării spre casă, adică pe la ora 17:00, la un spectacol hidos, devenit obiş­nuit în Bucureştiul acestor ani. Deodată, în Piaţa Romană parcă se apropia uraganul. Trece cu 90 km pe oră o maşină de Miliţie cu faruri multiple şi cu o sirenă asur­zitoare ce a împietrit toată su­flarea. Zeci de miliţieni fluierau, dădeau din mâini, goneau ma­şinile particulare, le dirijau ner­voşi spre margine, blocau sensurile din unele străzi într-un vacarm neîntâlnit nicăieri în lume. Miliţienii parcă înnebuniseră, nu mai erau oa­meni normali, erau cuprinşi de o agitaţie febrilă, din care rezulta că-şi puteau pierde, într-o se­cundă, pâinea, dacă făceau cea mai mică gre­şeală. Într-un uragan de 100 km pe oră apare avangarda preşedintelui. Câte două maşini în dreapta şi-n stânga, altele în faţă, altele late­ral, altele încheind convoiul, mergând ca la raliu, pe două roţi, în curba de la "monumentul" din Piaţa Romană. Mulţimea, sutele de pietoni rămaşi încremeniţi la bordură în dreptul trecerii de pietoni. Urgia trece. În mijlocul ei, maşina albastră a "marelui ge­niu". Sfidând originea de "ţăran sărac", de fost "muncitor", de egal cu tot poporul, trece ca o nălucă, rezemat, tolănit pe spate pe scaunul de lângă şofer şi dând din mâini, probabil născând noi indicaţii transmise slugilor prin radio. În spatele lui, negru, uriaş, un câine suflându-i în ceafă, un labrador numit Corbu, ce mă­nâncă zilnic porţia a 10-12 copii, paznicul personal, confidentul şi prietenul credincios al marelui stăpân, stăpân peste 23 de mi­l­i­oane de români.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de Aur", Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 222


Ce de timp pierdut! Zi – seral – presă. Nu pot să mă apuc de un lucru serios, fiindcă planează asupra noastră "inspecţiunea" şi amintirea lui nenea Anghe­lache… Lecturi, ba de ici, ba de acolo. Am devenit maniac şi doar sunt împotriva automatismelor care plachează viaţa. Şevardnadze se călătoreşte la Pekin. Se întrevede o întâlnire la nivel înalt Gorbaciov-Deng Xiaoping. Lovitură de stat în Paraguay. După 35 de ani de dictatură, Alfred Stroesnner este alungat de ami­cul Rodriguez, general, care pro­mite democraţie. Vai ce mult ţin dictaturile! Revistele n-au încetat nici acum cu omagiile, masturbaţiile. Doar Eugen Barbu mai dă în Păunescu, pe bună dreptate. În schimb, Narcis Zărnescu, Sorin Holban, Marin Badea, Aureliu Goci ş.a. scriu asu­dând despre "Geniul Carpaţilor". O emoţie in­fi­nită se degajă din scrisul lor dam­blagiu. Lumea zice că prim-ministrul Dăscălescu, parcă aşa îl cheamă, ar fi murit. Apoi aflu că a fost numai bolnav, a ieşit acum din spital şi a intrat în front. Mai zic poporănii (ştiu ei ceva, dar exagerează la maximum când e vorba de mahalagis­me) că a murit şi Angela Similea... Dar ea apare bine mersi foto­gra­fiată în Flacăra şi în Săptămâna: "Pentru admiratorii săi dornici de noutăţi, Angela Similea pregă­teşte un nou recital". Da? În­seamnă că tot a fost "ceva". Cică ar fi făcut şi dânsa un film deo­cheat şi că miliţiunea ar fi pocit-o niţel. Cine ştie… Pe meleagurile noaste, Dinamo şi Sportul Studenţesc. La invitaţia dlui Spulber nu pot răspunde să merg la me­ciurile de pregătire. Nu-mi pare rău. Vine Vio cu note bune de la examene. Pregătiri pentru serbarea zilei de naştere a Dianei…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de