Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primit, după mai bine de cinci săptămâni, o scrisoare de la C. şi câteva cărţi poştale de la B. Ce se întâmplă cu poşta? Toată lumea se plânge, da’ acum totuşi au început să se predea plicurile întârziate, numai mie nu.
Cutia e goală zi de zi. Asta mă aduce într-o stare de iritare maximă. Şi când citesc în corespondenţa lui Paşti, pentru ouăle roşii, mielul şi cozonacul trimise... Acum optzeci de ani, cu trenul şi ajunse în 48 de ore, în bune condiţiuni, rămâi visător... – Imposibil să lucrez ceva, mereu întrerupt, mereu cineva are să-mi ceară, să-mi confeseze, să-mi pretindă ceva. Timpul mi se fărâmiţează, incapabil să mă mai adun.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros,1998, p. 394
În legătură cu distrugerea satelor româneşti: când URSS a suprimat ţărănimea rusă şi a ras satele, nimeni n-a vorbit despre această monstruozitate. În afara câtorva menţiuni vagi, nimeni în Occident n-a protestat. Ţărănimea rusă ancestrală a fost distrusă de Stalin, fără ca presa occidentală să reacţioneze, pentru că mijloacele de comunicare nu erau ceea ce sunt astăzi. Nu exista televiziune pe atunci, nici sateliţi spioni ori fotografi etc.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 292
Am asistat astăzi, la ora plecării spre casă, adică pe la ora 17:00, la un spectacol hidos, devenit obişnuit în Bucureştiul acestor ani. Deodată, în Piaţa Romană parcă se apropia uraganul. Trece cu 90 km pe oră o maşină de Miliţie cu faruri multiple şi cu o sirenă asurzitoare ce a împietrit toată suflarea. Zeci de miliţieni fluierau, dădeau din mâini, goneau maşinile particulare, le dirijau nervoşi spre margine, blocau sensurile din unele străzi într-un vacarm neîntâlnit nicăieri în lume. Miliţienii parcă înnebuniseră, nu mai erau oameni normali, erau cuprinşi de o agitaţie febrilă, din care rezulta că-şi puteau pierde, într-o secundă, pâinea, dacă făceau cea mai mică greşeală. Într-un uragan de 100 km pe oră apare avangarda preşedintelui. Câte două maşini în dreapta şi-n stânga, altele în faţă, altele lateral, altele încheind convoiul, mergând ca la raliu, pe două roţi, în curba de la "monumentul" din Piaţa Romană. Mulţimea, sutele de pietoni rămaşi încremeniţi la bordură în dreptul trecerii de pietoni. Urgia trece. În mijlocul ei, maşina albastră a "marelui geniu". Sfidând originea de "ţăran sărac", de fost "muncitor", de egal cu tot poporul, trece ca o nălucă, rezemat, tolănit pe spate pe scaunul de lângă şofer şi dând din mâini, probabil născând noi indicaţii transmise slugilor prin radio. În spatele lui, negru, uriaş, un câine suflându-i în ceafă, un labrador numit Corbu, ce mănâncă zilnic porţia a 10-12 copii, paznicul personal, confidentul şi prietenul credincios al marelui stăpân, stăpân peste 23 de milioane de români.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de Aur", Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 222
Ce de timp pierdut! Zi – seral – presă. Nu pot să mă apuc de un lucru serios, fiindcă planează asupra noastră "inspecţiunea" şi amintirea lui nenea Anghelache… Lecturi, ba de ici, ba de acolo. Am devenit maniac şi doar sunt împotriva automatismelor care plachează viaţa. Şevardnadze se călătoreşte la Pekin. Se întrevede o întâlnire la nivel înalt Gorbaciov-Deng Xiaoping. Lovitură de stat în Paraguay. După 35 de ani de dictatură, Alfred Stroesnner este alungat de amicul Rodriguez, general, care promite democraţie. Vai ce mult ţin dictaturile! Revistele n-au încetat nici acum cu omagiile, masturbaţiile. Doar Eugen Barbu mai dă în Păunescu, pe bună dreptate. În schimb, Narcis Zărnescu, Sorin Holban, Marin Badea, Aureliu Goci ş.a. scriu asudând despre "Geniul Carpaţilor". O emoţie infinită se degajă din scrisul lor damblagiu. Lumea zice că prim-ministrul Dăscălescu, parcă aşa îl cheamă, ar fi murit. Apoi aflu că a fost numai bolnav, a ieşit acum din spital şi a intrat în front. Mai zic poporănii (ştiu ei ceva, dar exagerează la maximum când e vorba de mahalagisme) că a murit şi Angela Similea... Dar ea apare bine mersi fotografiată în Flacăra şi în Săptămâna: "Pentru admiratorii săi dornici de noutăţi, Angela Similea pregăteşte un nou recital". Da? Înseamnă că tot a fost "ceva". Cică ar fi făcut şi dânsa un film deocheat şi că miliţiunea ar fi pocit-o niţel. Cine ştie… Pe meleagurile noaste, Dinamo şi Sportul Studenţesc. La invitaţia dlui Spulber nu pot răspunde să merg la meciurile de pregătire. Nu-mi pare rău. Vine Vio cu note bune de la examene. Pregătiri pentru serbarea zilei de naştere a Dianei…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
