x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 3 Martie 1989

0
03 Mar 2009 - 00:00

Ana Blandiana s-a grăbit şi de astă dată să-mi facă cinstea de a-mi trimite proaspătul ei volum de po­e­zii, cu dedicaţia-i măgulitoare. O face, desigur, dintr-o afecţiune fră­ţească. Ea e doar sigură că nu o mai pot însoţi în zbor, mie îmi lipsesc din naştere aripile. Mă mulţumesc să-i urmăresc de jos înfruntarea văzduhului.



Ştie că nu mă pot desprinde de pământ, sunt damnat să-i frământ noroaiele, să-i înfrunt dificultăţile. Da, şi să-i preţuiesc virtuţile. Am admirat admirabila prezentare din faţă, fără să-i mai pot judeca toate subtilităţile. Deschis, Ană, culegerea, când ici când acolo, contemplându-şi zborul, reţinând ceea ce mi-e mai accesibil. Mă întrebi poate care poezie din volum mi-a venit mai la suflet, pe care am simţit-o mai imaculată: m-aş decide pentru "Rugăciune".
Dacă nu te pot însoţi în zbor, te însoţesc în schimb în interminabilele-ţi drumuri pe care eu singur nu le mai pot face şi nu le-am putut nici ieri face. Le fac acum, când într-o parte când în alta a lumii noastre nesfârşite şi plină de minuni, în tovărăşia-ţi plină de neprevăzut, plină de duh şi mă compensez cu imaginaţia cât mă mai poate ea ajuta. Nu te stânjenesc? Te urmez cu admiraţie, dar şi cu invidie. Mi-e teamă numai că n-aş putea rezista la nesfârşitele drumuri şi la condiţiile în care adesea a trebuit să le faci. Zic, când într-o parte când în alta, deloc în toate: mi-ai scoate sufletul!
Mai ieri ne judecai că suntem doar un popor vegetal, adică îndurător, pasiv, resemnat la loviturile sorţii. Dar ne puneai inima la loc, ne lăsai mângâierea naturii noastre de a reînvia mereu, cu fiecare primăvară, sigu­ranţa reînvierii stejarului mereu mai frumos, mereu mai falnic. Decepţia o prefăceai într-un încrezător optimism. Ce bine! Pasivi, dar încrezători!
La disperare cad uneori în cealaltă extremă: poporul nostru e mai curând un popor ovin, a adus cu sine mult şi din sufletul oii cu care în timp s-a înfrăţit. Oaia, care se lasă mulsă, tunsă, jupuită, cu resemnare, fără să zbiere. Oaia turmă, din care dacă una sare în baltă, toate sar după ea. Blândă, supusă, e de ajuns un singur câine la o turmă întreagă!
David Prodan, Memorii. Text îngrijit şi adnotat, cu o postfaţă de Aurel Răduţiu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993, p. 99-100


Sosit un pachet de scrisori: de la Corina, Radu, Ţuţu, din Stockholm, Călin Mihăilescu din Toronto şi... o vedere întârziată de la Radu din San Francisco. Plicurile fuseseră legate laolaltă şi mai purtau urmele sforii pe la colţuri, apoi mi s-au remis deodată, unele fiind din decembrie ’88, altele din ianuarie anul ăsta. Bine măcar că n-au fost distruse! Ne consolăm, nu-i aşa? – Aseară, la cus­cri, masă comună. Plictisit. – I. îl atacă pe Croh, pentru "rapoartele secrete" – referate de editură la diverse cărţi pe care criticul le-ar fi respins, cu motivaţii politice, nu estetice. Astfel, public, în presă, criticul face pe liberalul, iar în refe­ratele secrete e tot un neostalinist. E adevărat, dacă mă gândesc la refe­ratul înaintat despre romanul lui G., care putea fi – după – oprit din faşă. Croh. spunea acolo că editura se leagă la cap cu acest roman, care pe lângă că e slab, îi va aduce şi mari prejudicii. I. să fi aflat de acest referat? Oricum, el îşi ia măsuri de precauţie, afirmă că "tot Bucureştiul" vuieşte, dar nu numeşte exact nici o carte, nici un scriitor anume căruia Croh. i-ar fi făcut asemenea "bucurii"... – Din nou afa­cerea "Versetelor satanice": În India, secretarul general ONU spune că libertatea cuvântului nu trebuie folosită pentru ofensarea credinţelor nimănui. Nota bene! Libertatea de expresie trebuie îngrădită deci. La fel, doamna Thatcher schimbă tonul când afirmă, la ea acasă, că romanul are un caracter "jignitor" la adresa islamismului. Halal! Pe când predarea "criminalului" scriitor kilerilor lui Khomeiny?
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 414-415


Silă şi lehamite. Nu aflu decât despre lucruri şi stări de lucruri groteşti. Totul e deformat. Judecata şi bunul simţ se sperie de câtă absurditate poate genera o simplă anomalie a puterii, autocontemplarea satisfăcută.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-Martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 720
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de