x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 4 februarie 1989

0
04 Feb 2009 - 00:00

Rari sunt cei care depăşesc 80 de ani, vârstă cam de limită la cei mai rezistenţi dintre muritori. A murit şi acest caraghios de geniu care a fost Salvator Dali, care a făcut tot ce i-a trăsnit prin minte ca să-şi uimească admiratorii şi să-şi satisfacă vanitatea de artist senzaţional, mai precis de senzaţie.



Se zice că n-a fost lipsit de talent; spirit paradoxal şi de o  mare năstruşnicie. Se pare că dato­rită clovneriilor lui, ca să zicem aşa, artistice a făcut o avere colosală. Altfel, era muncitor, stăruitor, ingenios în mai tot ce făcea.
Arşavir Acterian, Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 200


Predat azi dosarul cu acte la Rectorat, luni va fi biroul Senatului. Ane­xez şi o cerere către rector, cu ex­plicaţii. Nimic sigur. Totuşi, la telefon, când Adri mă întreabă dacă am cerut să plec, răspund că am depus hârtiile. Nu mai sunt totuşi sigur că voi primi avizul. – Vorbit cu Leopold, care l-a convins pe V. Popovici să se retragă. Amărât, dezgus­tat. Telefon de la V.P., care pretinde că s-a resemnat, că Leopold a fost extrem de amabil cu el, că i-a promis "solemn" că la anul îl va lua. Dar ce va fi la anul? Cine poate şti! Oricum, comportament odios. Iar oamenii s-au obişnuit să se resemneze. S-a dat de către minister un singur loc la lite­ratură română şi etnologie-folclor! Ierbivorul însă a făcut rost de zece locuri pentru istorie, pe epoci. Dacă Leo s-ar fi zbătut puţin, demons­trând că şi noi avem mai multe epoci, mai multe ramuri (teorie comparată, istorie literară), n-ar fi putut obţine măcar un loc-două? Dar cine să se zbată?! – După-masă, parastas la Catedrală pentru bietul Căprariu. Lume puţină, atmosferă rece, doar preotul Bizău ţine un scurt discurs foarte simţit, mişcător. După, Puşa transmite o invitaţie puţin confuză, să trecem pe la ea, la o cafea. Dar nu merg, prefer să fac o plimbare cu Adrian Popescu, n-aveam nici un chef să mă pomenesc în societatea văzută la bise­rică, majoritatea formată din foştii profitori ai dărniciei editoriale a bietului om, alţi amici de chefuri şi aşa mai departe. Între ei, fostul general M. cu "generăleasa" care arbora o imensă blană de bizam, apoi guzganul cu ne­vas­ta, ţiganul director al tipografiei, pic­tori, până şi S., şeful catedrei de "so­cia­lism", vizibil incomodat că e văzut în asemenea împrejurare într-o biserică!
Lungă plimbare prin oraşul tot mai pustiu, urât şi rece. Oraşul ţestos, cum ar zice Barbu într-o poezie. Singur apoi, acasă, acelaşi plictis acompaniat de voci radiofonice.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 394-395


Luăm solda şi mergem la "Nina Bardezi": nea Vasile, Gigi Gaman, Titi Butoi… Cărţi pe care nu pot să le citesc, fiindcă nu le găsesc, deoarece nu le caut: "Eroul", Ed. Eminescu, "înalt onor sub flamuri de eroi", Ed. Militară, "Inscripţii pentru mileniul trei". Revistele creează o dulce euforie: "Tată şi fiu, fiică şi mamă – sub jurământ /Auriră agerul fruct: Soarele – Pământ" (Victor Nistea); "Prin fiul ei, Erou între eroii /acestui neam, prin marele strateg / al epocii de aur, un întreg /trecut istoric intră în ritmul…", "Şi-i brav Condu­că­torul României /şi tot mai drag şi înţelept cuvântul /şi-ndemnul său de-a merge înainte" (Ion Popescu); "E stindardul României /Şi erou între eroi /Ră­sărit din largul gliei /Ctitor vremurilor noi" (P. Dumitru). Fără alte comentarii. Fericirea ne inundă şi ne sufocă... Sărbătorirea zilei de naştere a Dianei şi a lui Lucică, la acesta acasă. Eu stau puţin la familia Dobrescu, la bucătărie, apoi trec la "copii", care dansează pe întuneric. Mă iau în pri­mire cei mai apropiaţi: Sandrino, Bra­tu, Iulică. Lui Vio nu-i convine; pudică, mie-mi spui? La Radio. Saharov s-a întâlnit cu fostul premier Betinno Craxi şi cu Papa Ioan Paul al II-lea (A scris acest Papă o piesă de teatru prin 1963, care acum s-a ecranizat!). Saharov va pleca în Canada… Oboseală mare. Aşa că adorm mai repede ca de obicei. Şi fără somnifer. Iată că se mai întâmplă şi minuni de astea…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de