Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lucrez din nou la nuvele, în diferitele momente ale zilei, şi observ cum textele scrise seara sunt mult mai aproape de ceea ce vreau să realizez, mai concentrate, dense. Din tot ce am scris până acum apare imaginea îmbarcării omenirii într-un fel de arcă a lui Noe.
Noe sau Noah, fratele geamăn al lui Charon, cu barca lui plutind mai puţin zgomotos pe fluviul uitării, Lethe. Prima barcă e extrem de zgomotoasă, ca un furnicar fără odihnă, pe valurile oceanului furios, producând ea însăşi valuri imense, infernul, haosul. Dar toţi îmbarcaţii sunt plini de încredere că, măcar o dată cu somnul, furtuna se va linişti şi se gândesc la somn ca la o comoară preţioasă din care vor scoate, ca dintr-un puţ adânc, noi forţe pentru dimineaţă. Dar ce se întâmplă cu cei care au dormit tot timpul, cei cărora le-au scăpat momente care au încrustat pe faţa celor treji un fel de disperată frumuseţe a naufragiului. Naufragiu ca stare poetică, amintind de Ungaretti, "Allegria di naufragi".
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Polirom, 2002, p. 229
Voica – foarte puternice dureri de coloană. Abia se poate mişca, patul îi este făcut din câteva straturi de pături sub spate. Calmante la dureri.
Ştefan Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 279
Aurel la mine, zilele trecute, povestind ce a descoperit despre poetul-escroc B. G. care-şi scoate an de an cu plocoane, milogeală şi presiuni sentimentale (vârsta, aniversări ş.a.) volum de volum la Dacia. Odinioară şi-a făcut un adevărat blazon politic dintr-o poveste (relatată cu tam-tam şi în revista Magazin istoric) cum că, foarte tânăr, ar fi fost în proces cu mareşalul Averescu, pe care l-ar fi atacat în presă, acuzându-l de crimă împotriva ţăranilor, în 1907. Eroul din primul război mondial a contraatacat, junele insolent a fost deferit Curţii Marţiale, a ieşit scandal ş.a.m.d. "Erou", căci îndrăznise atunci să se atingă de un mit. Când colo, aşa cum descoperă A. cercetând colecţia ziarului în cauză, Chemarea, oficios naţional-ţărănist, poetastrul nu pomenea de victimele de la 1907 decât într-un rând, fugitiv, calul de bătaie fiind cu totul altceva: plătit de partidul sub pulpana căruia voia să-şi facă un rost, B. G. desfăşoară în 1924-1926 o întreagă campanie de defăimare a unor adversari, între care Averescu, dar şi Goga, poetul pătimirii, gratificat cu sintagma "mierloi al lui Brătianu", "călău al Ardealului", "bufon" .
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 395
Nici un pic de zăpadă. Am auzit că la Braşov a nins. E ziua lui Nuţi. Împlineşte azi... Nu ninge deloc. E numai ceaţă. Şi n-am nici un ban. Suntem cam prea săraci de la o vreme! Nici un cadou pentru această zi. Doar câteva flori. Şi... acest spectacol transmis de televiziunea rusească. "Pescăruşul" lui Cehov. Deschid volumul de teatru Cehov la "Pescăruşul", citesc tare replicile spuse de eroi, în româneşte. N. Ascultă. Sunt pe rând Nina, Arkadina, Trepliov, Trigorin. N. stă învelită în cojoace şi pături în colţul banchetei şi ascultă. În casă e frig. Murim de frig. Dar eu citesc, citesc replică de replică, urmărind în acelaşi timp personajele de la televizor. Ca o slujbă e totul. Senzaţie ciudată, simţi aprofundarea textului mai mult ca oricând, sunt ca un sufleur în cuşca lui, pătruns cu totul de rol şi trăind, suferind, murind şi înviind cu fiecare personaj în parte. Interpreţii, excelenţi. Nu le ştiu numele. Dar sunt ei, de-acolo, din Cehov! "De ce-mi spui că ai sărutat pământul pe care am călcat? Mai bine m-ai fi omorât! Sunt atât de obosită! Dacă aş putea să mă odihnesc... Să mă odihnesc... Sunt un pescăruş... Nu, nu e asta... Eu sunt actriţă... (...). Îţi mai aduci aminte că ai împuşcat odată un pescăruş?" (Zarecinania, actul IV, monolog). Acesta a fost singurul meu cadou. Ieftin cadou, s-ar putea spune. Dar eu, în clipele acelea nu mai eram al meu, eram... acolo şi sufeream, şi aveam atenţia încordată, şi totul în jurul meu foşnea a mesteceni, a disperare, a speranţă! Şi zburau deasupra noastră pescăruşii! Şi asta, nu oricând se putea petrece, nu e mereu atât de simplu! "Îţi mai aduci aminte că ai împuşcat odată un pescăruş?"
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 313
Fata n-a făcut nimic cu caietul dirigintelui. Haz mare pe seama "docomentelor" mele, care nu prea există. Inspectorii sunt morţi după terfeloage. Aşa că mergem, scurt, cu Borza şi nea Vică la "Nina Bardezi". Îmi iau cărţile de la librărie. Două ore şi jumătate numai cu Mădălina la meditaţie. Scrisoare de la prietenul Oprişan, de la Bucureşti. Să completez nişte fişe pentru cuvântarea mea ce s-a publicat în "Memoriile secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte", Academia R.S.R. Oho! Nu înţeleg de ce. Vrea să mă facă academician?
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
