Continuat sondajul cu Yael şi Arie: n-au auzit nici de Tolstoi! Arie zice la un moment dat că într-o împrejurare se simţea "un cadavru viu". A, replic eu, ca-n Tolstoi! Îl văd că nu pricepe. "Cadavrul viu", piesa lui Alexei Tolstoi, întăresc. Nu ştie. Dar ai auzit de Lev N. Tolstoi? "Război şi pace", "Învierea", "Moartea lui Ivan Ilici" etc. etc., poate cel mai mare scriitor rus... insist. Nu, n-au auzit nici el, nici sora lui.
Nici măcar de filmul cu Audrey Hepburn, Mell Ferrer, Henry Fonda? Nu, poate că e prea vechi... Par sincer dezolaţi amândoi, dar habar n-au. În schimb, îmi povestesc colorat cum a fugit tatăl lor, la nouă ani, în Egipt, unde aveau o casă mare, mulţi servitori, avere, afaceri prospere.
În timpul războiului, suspectaţi de spionaj şi expulzaţi, pur şi simplu. În 24 de ore au pierdut toată averea, s-au trezit în Israel fără nimic, trebuind să o ia de la capăt.
Dar tatăl lor a înfruntat bine viaţa. Locuiau într-un cartier modest al Ierusalimului, acolo a cunoscut-o pe mama lor, o fetişcană de 17 ani pe atunci, venită din Timişoara. La 19 ani s-au căsătorit. Aşa s-au născut ei, Yael şi Arie. Pe urmă au emigrat în Germania. Dar rudele, familia lor sunt tot la Ierusalim, unde copiii vin să-şi petreacă vacanţele.
În Germania, frecventează la o şcoală ebraică, de iniţiere în religie, se ţin departe de mentalitatea "occidentală", ataşaţi de valorile tradiţionale, familiei, excelent crescuţi, manieraţi, dar... habar n-au de cultură artistică, literară. – Iarăşi nici o poştă. Iritarea continuă. De ce e reţinută? Unde? Numai mie? Nu pricep. Ce fac dacă mi se refuză avizul? Cer pensionarea sau plecarea? Pregătit bagaje. Eventual voi putea trimite ceva cu părinţii lui Yael. Dar efortul ăsta continuu şi grijile mă neurastenizează.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 396-397
Mare agitaţie la şcoală cu ocazia inspecţiei ministeriale şi de la judeţ. Au fost puse şi ore de pregătire pentru Bacalaureat! Culmea ipocriziei, suntem doar la început de februarie! Iar dacă e formă, formă să fie! La pregătirile noastre, eu şi dl B., nu vine nimeni să ne admire. Brigada de control e condusă de un inspector general din minister, Săvulescu, de română, mare metodist şi autor de manuale. "Briganzii" mişună. După o aşa extenuare, ne plasăm (Mişu C., I. Bâlcan) la Restaurantul "Muscel" de la "Fântâna cu Cireşi". Relaxare, nu glumă… Accident la Otopeni. Sunt şase morţi, dar nu se suflă o vorbă la noi… José Dubier a prezentat filmul "Dezastrul roşu", despre frumuseţile vieţii noastre care au înspăimântat Ioropa, acordă un interviu lui Emil Hurezeanu. Demonstraţii în Norvegia: "Opriţi mafia lui C.!".
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra, Bucureşti
Într-un interviu superb în "Sydsvenska", poetul Lasse Söderberg cu Dali, în atelierul acestuia, atmosferă de magie catalană. Părul lui Lasse e în dezordine şi capetele şuviţelor i s-au blonzit şi mai mult sau poate au albit din cauza culorilor care se usucă în tabloul lui Dali, care e în picioare, spunând din când în când cu acea voce hermafrodită: "Nu aveţi nimic împotrivă dacă eu lucrez în timp ce vorbim?". Cuvintele sunt spuse după ce a pictat de la sosirea lui Lasse o jumătate de oră. Ce favoare unică: de a vedea un pictor ca Dali mângâind suprafaţa de porţelan a pânzei. Dali nu aruncă culorile cu pistoale ca sălbaticul Pollock, care voia la început să semene cu Picasso.
Nebunia lui Dali are coregrafie, libertatea lui e de altă natură, de natura gasteropodelor, poate. Încetineala părând la fel de dificilă ca şi viteza. Asta o ştiu de la prietenii mei pianişti; a cânta la pian încet cere o măiestrie infinită, acelaşi lucru în pictură, în dans, poate şi în arta scrisului, pentru că scrisul presupune existenţa gândurilor. Gândurile cer timp, ele trebuie aşteptate la orice oră, gândurile sau mai exact ideile care nu vin nici din cărţi şi nici din altă parte, ci din sursa lor topită în planul de necontrolat al vieţii.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Polirom, 2002, p.230
Citește pe Antena3.ro