x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Autocenzura în artă: "Devenise natural. Cum să nu asculţi?"

0
Autor: Ionela Gavriliu 23 Mai 2009 - 00:00

Pe Aurora Strugar Roman, fostă Nagy, sau pe numele de artist, Aura Strugar, o găseşti în zilele frumoase în Cişmigiu. Înconjurată de câteva portrete, îşi aşteaptă cuminte clienţii. În 1989 avea 42 de ani, se despărţise de soţul ei şi locuia în Oradea.



"Nu eram încă divorţaţi, eram doar despărţiţi. Dar, deşi am rămas prieteni, eu şi soţul meu am considerat că va fi mai bine pentru vieţile noastre să ne separăm", îşi aminteşte ea, fără mânie. Aura Strugar a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi se simte mai aproape de curentul modernist, de fauvism şi cubism.  "Anul 1989 a fost un an liniştit. Noi, artiştii, aşteptam primăvara, căldura, ca să ieşim în afara oraşului şi să pictăm peisaje. Organizam des astfel de ieşiri, prin jurul oraşului Oradea. Ne în­grămădeam cinci-şase artişti într-o maşină, cu şevalete, cu mâncare, cu de toate, ne aşezam în cerc şi pictam. Apoi ne făceam corecturile reciproc, nu era ură sau invidie între noi.

Tuşele erau tocite de toţi, scopul nostru era să avem lucrări corecte, nu aveam orgolii. Într-o astfel de ieşire ne-am întâlnit cu directorul de la Şcoala Populară de Arte, Aursulesei îl chema. Era soare puternic şi ni se uscaseră prea tare culorile. «Am venit să vă salvez», ne-a zis şi ne-a sfătuit să mergem la bucătăria unui restaurant să cerem nişte ulei de floarea-soarelui, ca să putem continua treaba. Nu ştiam secretul că puteam înmuia culoarea cu astfel de ulei. Mergeam adesea cu cei de la şcoala populară prin sate să căutăm obiecte vechi, materiale originale, oameni talentaţi, meşteşugari, cântăreţi deosebiţi. Cu mulţi din cei cu care ţineam legătura în acea perioadă m-am tot întâlnit de-a lungul anilor: cu unii am făcut lucruri frumoase, alţii nu mă mai cunosc.

Atunci se trăia bine din pictură, aveam ore la Casa Sindicatelor, făceam sculptură, ceramică, grafică. Mergeam pe producţie vandabilă. Şi lumea chiar cumpăra. Ţin minte că se vindeau primăvara fustiţele tradiţionale ale fetelor maghiare, fustiţe cu nişte funde foarte frumoase. Făceam şi design, făceam de toate. Artiştii erau foarte dedicaţi, când mergeai la ei în ateliere îţi povesteau de istoria icoanei pe care o făcuseră, cum pica lumina, cum le-a venit ideea. Ne erau interzise anumite subiecte: pictura cu conace, tot ce avea legătură cu burghezia. Devenise natural, cum să nu asculţi? Nici nu ne puteam gândi măcar că am putea picta anumite subiecte. Erau artişti care făceau tot felul de instalaţii deştepte. Dacă li se păreau prea deştepte celor care avizau expoziţiile, aşteptai şi doi ani până primeai aprobarea sau n-o primeai deloc. Pentru linogravură trebuia să ai aprobare de la Miliţie, că se considera că poţi face orice fel de ştampilă şi era periculos.

Mi-aduc aminte că am fost în 1989 la Băile Felix împreună cu mai mulţi artişti. În hotelul la care ne-am cazat erau mai mulţi tineri în costume gri, extrem de culţi şi inteligenţi. Ei ne-au spus că în anul acela se va întâmpla ceva, că lucrurile se vor schimba. «Ce se poate întâmpla?», mă tot întrebam şi mintea mea nu putea să priceapă ce ar însemna un asemenea lucru."

Serviciul de email marketing furnizat de