Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicu Boteanu lucra la "Automobile ARO" în 1989. În vară, primise bilete pentru concediu cu familia la mare. Avea două fetiţe, însă numai pe una au luat-o cu ei, pe Narcisa. Elena era prea mică, avea numai un an, aşa că a rămas acasă, cu mama lui Nicu.
"Am primit prin ONT bilete la Cap Aurora. Eu, soţia şi Narcisa trebuia să stăm 10 zile la mare. Am plecat cu trenul de noapte, pentru că nu aveam maşină. Am coborât la Bucureşti şi am luat, la miezul nopţii, acceleratul spre Mangalia. Ne-a lăsat la primele ore ale dimineţii, chiar în Jupiter. De acolo am mai mers vreo 10 minute pe jos, cu bagajele şi copilul pe jumătate adormit în braţe, până la hotelul Granat, din Cap Aurora.
Când am lăsat fetiţa jos la baza scărilor de la hotel, s-a repezit într-o tufă. Abia am avut timp s-o prind de mână. M-am uitat în iarbă şi am văzut ce voia să atingă - era un arici. Am luat un băţ şi am început să-l gâdil. Încercam să-l fac să se desfacă din ghemul de ace, ca Narcisa să-l poată vedea mai bine. Cea mică râdea de mama focului.
Nevastă-mea, în schimb, mă bombănea că e obosită şi vrea să se spele. Până la urmă, am reuşit să o iau pe Narcisa de acolo şi să intrăm.
Dar nu de asta mi-a rămas în minte concediul din vara aia, ci pentru că era să-mi pierd copilul. Eram deja de vreo câteva zile în staţiune, mergeam la plajă, ne plimbam, am dus-o şi la parcul de distracţii din Neptun, era bine, per total. E, într-o dimineaţă ne îmbrăcasem să plecăm pe plajă, eram cu salteaua şi colacul în braţe, cu nevastă-mea şi Narcisa lângă mine, aşteptam liftul să coborâm. Nu ştiu ce vorbeam cu soţia când uşile de la lift s-au deschis, cert e că s-au şi închis până să apucăm noi să facem vreo mişcare. N-am apucat să văd decât faţa îngrozită a Narcisei, care fusese furată de lift.
Am aruncat instantaneu tot ce aveam în braţe şi am fugit la scări. Din mers, i-am strigat nevesti-mii - «Unde se duce?» Şi ea mi-a zis că în sus. Îl chemase cineva cu patru etaje mai sus de noi. Nu pot decât să-mi închipui ce feţe au făcut cei doi tineri care stăteau în faţa uşilor cabinei aşteptând să vină, când s-au deschis şi au văzut un copil urlând din toate puterile. Pentru că Narcisa s-a speriat groaznic.
Am ajuns sus, la câteva secunde după lift. Mi-am făcut loc printre cei doi turişti încremeniţi de surpriză şi mi-am înşfăcat copilul în braţe. Săraca de ea, două nopţi n-a mai dormit bine. Se trezea de două-trei ori pe noapte strigând. Ne-a luat ceva până să o facem să uite. Şi până să o convingem că n-am vrut să scăpăm de ea, să o pierdem". (a consemnat Andreea SminchiŞe)
