Cum au dispărut 12 vase turnate cu aur

"Zilele mi se amestecă în minte. Poate pentru că aşa vreau şi acum, după 20 de ani, sau poate mai ales pentru asta. Ce importanţă ar avea? Acum 20 de ani lucram în Iris, adică la fabrica de porţelan din Cluj. Era ca într-un sat.

De la întreţinere trebuia să fac turul fabricii pentru a verifica benzile care legau secţiile din întreprindere. Aşa că ştiam tot ce se întâm­pla, auzeam toate glumele noi, ştiam cine vine, unde merge, de ce. Şi, mai ales, ştiam tot ce însemna un flux tehnologic. Deci vedeam toate co­men­zile noi sau vechi, toate «cerinţele de partid» şi trebuia să mă asigur că totul funcţionează bine. Numele n-am să vi-l spun. Am avut suficiente necazuri cu Secu’ şi oamenii cu ochi albaştrii şi gulere albe nu dorm niciodată. Nici n-au dormit vreodată. Doar că şi-au schimbat, pe alocuri, stăpânii. Pentru cei mai curioşi, o să mă semnez Nicu. Nicu şi-atât. În vremurile alea, oricine era Nicu – era bun.

În februarie 1989 a fost un mare scandal la noi în fabrică. Nu ştiu să fi ajuns în ziarele vremii. Deja Securitatea nu mai avea nici atenţia şi nici interesul de până în anii de dinainte, şi poate şi de aceea n-a fost dat imediat de exemplu negativ. Oricum, nu aveau cu ce anume să se laude. Co­mi­te­tul Central comandase 12 vase turnate cu aur. Adică porţelanul era acoperit şi decorat cu aur şi apoi venea ars în cuptoare.

Unele părţi din acele vase erau făcute din aur complet, spuneau oamenii care le-au pregătit pentru ardere. Comanda era una urgentă şi trebuia terminată cam într-o săp­tă­mână. Aşa că s-a trecut rapid la onorarea ei. Cum altfel putea să fie? În ziua când s-a făcut turnarea, fabrica vuia. Nu se mai văzuse aşa comandă «preţioasă» şi la propriu, şi la figurat. Apoi, spre amiază, fabrica a vuit si mai tare. Vasele de aur dispăruseră toate din… cuptoare. A venit Securitatea, Miliţia. Au făcut cercetări. Au răsturnat fabrica cu susul în jos. Dar vasele nu s-au găsit. Şi negăsite au rămas şi până în ziua de azi. Nimeni nu şi-a putut explica cum au putut dispărea de pe benzile care le transportau în cuptoare şi care erau închise. Şi, mai ales, nimeni nu-şi explica cum de au dispărut fără urmă şi fără ca cineva să fi ieşit din fabrică.

Securitatea m-a chemat să dau cu subsemnatul. M-au luat la întrebări. Eram unul din cei care «trebuia» să fi văzut ori să fi auzit ceva. Dar habar n-aveam. Auzisem şi eu despre cele întâmplate, toţi vorbeau pe la colţuri, dar nu voiam să ştiu sau să văd prea multe. Era mai sigur. În cele din urmă, n-au găsit vinovat pe nimeni. N-au putut acuza pe cineva, iar vasele – dispărute au rămas, cu tot scandalul iscat. Multe zile, despre asta s-a vorbit doar în şoaptă, cu uimire şi cu teamă. Cei mai înţelepţi n-au vorbit niciodată despre subiect. Încă mai stau şi mă întreb cum au reuşit hoţii şi unde le-au dus? De vândut, oricum, nu era chip să le vândă. Au valorificat probabil doar aurul de pe ele. Şi asta, cu atât mai mult cu cât în perioada aceea fusese prinsă şi condamnată o bandă care extrăgea din fabrică foiţe de aur şi plăci ceramice pe care le va­lorificau în Bucureşti."