Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Numele meu e Mircea Răcaru şi în 1989 aveam 9 ani. Majoritatea copiilor de vârsta mea sau mai mici decât mine aveau diferite temeri, inoculate sau nu de părinţi - teama de ţigan (că «vine şi te ia în sac»), teama de sectorist («ai grijă ce vorbeşti pe-afară»), teama de rămas singur la grădiniţă (că «dacă nu vine nimeni să te mai ia»), teama de a nu-ţi uita matricola sau cravata acasă («vrei să ieşi la careu?»). Eu nu mă temeam de nimic din toate astea. Singura şi cea mai mare frică a mea era de cozi. Cred că de atunci am rămas cu o fobie îngrozitoare faţă de aglomeraţie. Nu mă pot urca într-un lift plin, nu pot intra într-un supermarket în zilele de sărbătoare, nu mă simt prea confortabil nici în parc duminica. E prea multă lume...
Pe vremea lui Ceauşescu, singura treabă pe care eu trebuia să o fac în casă era să stau la cozi. Prima era dimineaţa, la 5:00, la lapte. O oră şi jumătate cel puţin pierdeam acolo. Apoi mă mutam la pâine. Astea erau aproape zilnice. Apoi urmau cele săptămânale la unt, tacâmuri, ulei, făină, zahăr... Şi cea lunară, la butelii.
Dimineaţa, bătrânele şi bătrânii de la coada la lapte erau binevoitori. Mă mai lăsau să stau pe scăunelul lor adus de acasă, îmi mai dădeau un biscuite din buzunar, care avea întotdeauna gust de naftalină, mă mai frecau cu mâna pe spate când începeam să clănţăn din dinţi de frig. O dată ce venea maşina cu lapte însă, toţi se transformau. Am şi acum, dacă stau să-mi amintesc, o imagine de coşmar. Cu mămăi şi tătăi care îşi pierdeau privirile blânde şi deveneau instantaneu monştri o dată cu oprirea motorului maşinii de marfă. Cu paltoane, sacouri sau de-a dreptul braţe vânjoase care mă sufocau, mă împingeau spre spatele cozii sau mă dărâmau peste sacoşa cu sticle. Cu oameni, până atunci drăguţi şi amabili, care acum se călcau în picioare, strigau şi aproape se luau la bătaie.
Îmi aduc aminte de o dimineaţă în care şoferul de pe maşina de lapte m-a salvat literalmente de sub picioarele oamenilor de la coadă. Mă sufocaseră în îmbulzeală şi am leşinat, pentru că nu mai aveam aer... M-am trezit întins pe iarbă, pe marginea trotuarului, cu omul ăla făcându-mi vânt cu un carton. Eram slăbuţ pe atunci... Probabil s-a temut să îmi dea vreo palmă, ca să nu îmi facă mai mult rău. Când am deschis ochii, m-a întrebat: «Eşti bine, măi, băiete?» Am dat din cap că da. M-am ridicat de jos şi am dat să mă întorc la coadă, dar şoferul nu m-a lăsat. M-a dus în spatele magazinului şi mi-a dat două sticle de lapte. Mă gândeam că, uite, am luat pe sub mână...
Când am trecut pe lângă oameni, bărbatul a strigat la ei - «Era să omorâţi copilul, animalelor!» Nimeni n-a zis nimic. Acum mă gândesc în ce disperare trăiam pe vremea aia... Dar tot nu mai pot suporta cozile. Din ziua aia, nu m-am mai dus la lapte. Mi-am luat şi bătaie pentru asta, dar am refuzat categoric".
Citește pe Antena3.ro
