Gusturile şi "mirosurile" copilăriei

Mi-am dat seama că devin aeriană şi că m-am rupt aproape total de vremurile adolescenţei mele, în care oamenii supravieţuiau fără net şi fără mobile, într-o zi în care m-am chinuit, ceasuri întregi, să-mi amintesc cum se numeau bomboanele mele preferate de pe vremea lui "Ceaşcă".

Bomboane cu lapte, maronii, tăvălite prin praf de cacao, se vindeau "vărsat" la Alimentara. "100 de grame de...", ceream vânzătoarei, şi-mi amintesc astăzi şi palma transpirată în care ţineam bacnota, şi nerăbdarea cu care aşteptam ca vânzătoarea să cântărească, într-o punguţă de nylon, câteva bomboane. Nu-mi amintesc numele lor! Învinsă, am dat o căutare pe google. Amandine! Stai aşa, amandinele-s prăjiturile însiropate. Amandine erau şi bomboanele de atunci.

Ciupaciupsurile şi hubabubele de astăzi au ucis în memoria noastră amintirea sfintelor dulciuri ale copilăriei. Veşnica lor pomenire... Fondante verzi, cu gust de fistic, fondante roz şi albe, leşinător de dulci, bomboane verzi şi tari, cu mentă, bomboane de-un alb sidefat, umplute cu cremă cleioasă, bombonele CIP, care se mâncau cu limba din cutiuţă, mentosane, bomboane "Olimpic", spirale, napolitane vrac, rahat şi Măria Sa, eugenia! Marmeladă, ambalată la cutii mari, de lemn, şi acoperită cu o hârtie maronie şi lucioasă, magiun, dulceaţă de trandafiri şi de nuci verzi.

Uscăţele, sărăţele, scovergi. Scovergi cu gem. În ziua în care făcea pâine, bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, punea de-o parte o mână de aluat, încingea tigaia cu ulei şi ne binecuvânta cu o farfurie de scovergi... Astăzi nu mai face nimeni scovergi, astăzi mâncăm şoaalacrem.

Am descoperit, pe-acasă, o carte veche de bucate, unde mama îşi notase, de mână, pe ultimele foi, rămase libere, câteva reţete "preţioase". Nu le-aş putea găsi pe Google, oricât de bazat şi de atotştiutor ar fi acest secol... Citesc reţetele mamei şi-mi revăd duminicile copilăriei, când, din bucătăria unde ea împărăţea peste cratiţe, făină, untură şi butelia cu gaz, veneau parfumuri de prăjituri care ne ameţeau. Hopa! Am mâncat "râioase"!

Nu râdeţi, ştiţi cum se fac râioasele? Dintr-un pachet de margarină (în nici o reţetă de-a mamei nu e trecut cuvântul "unt"), o litră de zahăr, 4 ouă (care se pun unul câte unul şi apoi se amestecă bine-bine compoziţia), o linguriţă de amoniac, 250 de grame de marmeladă (unde Dumnezeu mai găseşti azi marmeladă?) şi nuci. Se adaugă apoi făină, din ochi, cât să iasă o cocă moale. Se pune în tavă, se bagă la cuptor. Râioasele erau moi şi dulci. Din camilouri curgea crema...

Îmi aduc aminte de ele, căci pentru "tuburile" care se umpleau cu cremă mama avea nişte conuri de tablă cu care noi, copiii, ne jucam vârându-ni-le pe degete, ca să devenim vrăjitoare. Coca se făcea din 4 ouă, 2 linguri de ulei, un praf de sare şi făină - cât să iasă un aluat care poate fi întins cu făcăleţul. Apoi, se tăia fâşii care erau petrecute peste conurile de tablă. După ce se coceau la cuptor, tabelele erau scoase din forme - arş, frigeau, îmi aduc aminte! - şi umplute cu o cremă făcută din 5 ouă, 1 litru de lapte, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină şi esenţe ("mirosuri" - scrie mama în vechea carte de bucate), care se amestecau spornic pe foc, într-o oală, până dădeau în câteva clocote.

Prăjitura "albă ca zapada" sau biscuiţii spriţaţi. Salam de biscuiţi. Cu nucă, hmm... Sau cu rahat. Semilune. Nu vă dau reţetele, simt că e o potenţială afacere asta, cu "mirosuri" şi gusturi din coplărie. Că, dacă cineva ar avea ideea să facă în locul unei patiserii ordinare o scovergărie, ar putea da lovitura în plină criză... Dar nu mă lasă inima, în aceste vremuri grele, să nu vă împărtăşesc reţeta unei băuturi care le-a îndulcit adulţilor acele vremuri grele.

Aveţi nevoie de 1 litru de alcool rafinat, 2 litri de vin roşu de butuc sau cabernet, de zeama de la o lămâie, de o sticlă de sirop (vişine, cireşe, zmeură, căpşuni), de o litră de cafea limpezită şi neîndulcită şi de esenţă de migdale sau de fistic. Se amestecă bine toate şi se dau prin strecurătoare, apoi se lasă la "aşezat", 3-4 zile. Se serveşte cu gândul la vremurile de odinioară, în cinstea celor ce-am fost şi nu vom mai putea redeveni niciodată, nici măcar dacă ne dăm căutare pe Google...