Imaginea unei cozi la carne de porc

Vă trimit o copie după scrisoarea tatălui meu, Marau Alexandru, fost cadru didactic în comuna Dîrlos – jud. Sibiu (pe atunci avea 72 de ani, acum nu mai este) ca mărturie pentru anii în care poporul român a fost umilit şi adus la statutul de animale înfometate.

Acum, ceva despre mine: singurul moment din viaţa mea când am simţit umilinţa a fost atunci când, prin Biserică, am primit un pachet cu alimente din Germania. După bucuria firească la vederea pachetelor cu făină, zahăr, orez, a conservelor de tot felul, am iz­bucnit într-un plâns nervos, ne­stăpânit, simţind umilinţa şi dez­nădejdea. Chiar aşa am ajuns noi, românii, să primim pomană de la străini? N-o să uit niciodată acel moment de revoltă şi nepu­tinţă. Şi alt episod de neuitat. Stăteam lân­gă biroul unei colege uitându-mă, absent, cum mănâncă caşcaval. Am simţit că, dacă nu mănânc şi eu o bucăţică, cad de pe picioare, m-a cuprins un soi de slăbiciune, leşin. M-am aşezat re­pede pe scaunul meu, mi-am revenit. Am realizat câtă nevoie de calciu are organismul meu, cât e de slăbit şi l-am urât din toată fiinţa mea pe Ceauşescu.

Ce să vă mai spun? Că am avut perioade când spălam vasele cu săpun "Cheia", pentru că nu gă­seam detergenţi, că am văzut cum în faţa brutăriei din Zărneşti se descărcau saci cu "făină" pentru animale, tărâţă probabil, pentru că era tipărit capul de bou pe amba­laj, că nu mai puteam înghiţi acea pâine neagră, acră, ce mă ustura pe gât, că mâncam fasole şi cartofi invariabil, că, după Revoluţie, am mâncat la o masă o jumătate de pa­chet de 200 grame de unt şi cum­păram câte o pulpă de carne de porc, îndesând-o în frigider, dorind să recuperăm tot ce-am pierdut în ulti­mii ani de ceauşism... Iată un fragment din scrisoarea tatălui meu.

"Acum să le iau pe toate la rând. La 21 august am făcut o coadă la carne de porc, reuşind să vă iau 1 kg, dar cu ce preţ extraordinar. După 8 ore de coadă, prin forţă şi putere, am reuşit să intru cu gloata compusă din vreo 30 de oameni în măce­lărie. A fost moar­te de om, nu altceva.

Mă­celarul n-a reuşit în două rân­duri să dea bonuri pentru carne, astfel cei tari au luat carne, cei slabi – femeile, bă­trânii – au rămas fără carne. A fost un episod apocaliptic ce n-am văzut de când sunt. Ţipete, vaiete, o presiune spre uşă încât curgeau sudorile pe frunţile oamenilor ceasuri întregi. Fe­mei cu părul zburlit, voci­ferări sălbatice, strigăte de dez­nă­dejde: «Mă omorâţi, câinilor», se profe­rau vorbe din cele mai murdare etc.

Asta la intrare. La ieşire cu carnea de porc a fost ceva şi mai grozav. Când s-a deschis uşa să iasă cei din măcelărie, cei de afară au dat buzna să intre. Cei cu carnea voiau să iasă, o luptă pe viaţă şi pe moarte. Eu, din firea mea, sunt tare şi foarte rezistent. Două zile pare că eram frânt de încleştarea ce a surve­nit cu ocazia ieşirii din mă­celărie. M-am bucurat că am scăpat din acel mediu infernal. Când am ajuns acasă, am pus carnea la congelator".
Ligia Kovacs, Tohan – Braşov