x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În Parâng, cu cortul de campanie

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 22 Sep 2009 - 00:00


Costin Tudor terminase liceul şi aştepta să fie încălţat. Era liniştit pentru că abia se întorsese de la mun­te şi rememora prin comparaţii ex­pediţia de anul ăsta cu cea de cu un an în urmă. Pe măsură ce re­ve­dea excursia din '88, devenea din ce în ce mai liniştit la gândul armatei. Nu avea cum să fie armata mai ciudată decât săptămâna petrecută în Parâng, şi, mai cu seamă, decât zilele petrecute la poalele lui, în Petroşani. Nuuu! Nici pomeneală!

"Doar ce mă întorsesem din va­canţă. Urma să plec în armată, dar pă­rea un moment îndepărtat, va­can­ţa era mai aproape. Fusesem în Apu­seni, la Cetăţile Ponorului. La ple­care, cum ştiam că zona este des­tul de izolată, ne-am burduşit rucsa­cu­rile. Am pornit la drum încărcaţi cu mâncare. Eram cinci şi fiecare avea săcoteiul de pesmeţi atârnat la ru­csac. Plus supă la plic - făcuse unul din gaşcă rost de o cutie de vreo 3 kile, de prin port. Aveam borcane cu car­ne pusă-n untură. Da, borcane! Păi cine avea atunci cutii de plastic? Ciocolată şi conserve de toate fe­lu­rile - adică din cele care se găseau. Eram doldora de mâncare! Başca, câ­te o sticlă de coniac de căciulă, de ca­re făcusem rost de pe la Vinalcool, tot aşa, prin pila cuiva. Eram co­co­şaţi dar nu ne speria greutatea, dim­po­­trivă, ne îmboldea spaima să nu pă­ţim la fel ca vara trecută, în Pa­râng, de fapt, mai exact, în Petro­şani.

Ce s-a întâmplat? Am plecat atunci spre sfârşit de august în Parâng, voiam să ajungem în Făgăraş şi de-acolo să coborâm în Sibiu. Eram cinci inşi. Vreo trei dintre amicii mei mai fuseseră şi cu un an înainte în Parâng, ştiau deja potecile. Iar Radu, unul dintre ei, chiar dăduse examen la Facultatea de mine din Petroşani, având acolo şi un unchi, profesor de sport şi antrenor al echipei de rugby din oraş, şi cred că aştepta să se afişeze rezultatele. Am plecat cu trenul, la clasa I, că aveam de la ai noştri permise de călătorie (părinţii noştri lucrând la I.C.H. atunci, întreprindere ce ţinea de Mi­nisterul Transporturilor).

Ne-am aşezat foarte confortabil, ocupând două compartimente, că se putea, vagonul fiind destul de gol. Am tras scaunele de le-am lipit unele de altele şi ne-am făcut paturi de câte trei persoane. Am ajuns în Petroşani noaptea pe la ora 1:00 şi am pornit-o agale, pe jos, spre hotel. Ne făcuse rezervare unchiul lui Radu la cel mai mare hotel din Petroşani, şi singurul de altfel. La hotel am aflat că la ora aia nu e apă decât în gară. Aşa că am luat nişte bidoane şi ne-am întors în gară, la ora 2:00 noaptea, pe jos fireşte. Iar gara nu era aproape... La cel mai mare hotel din Petroşani noi am făcut duş cu cana.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, ne-am trezit să prindem autobuzul către locul de unde puteam lua telescaunul către cabana IEFS-ului. A! Şi, bineînţeles, am plecat din hotel înainte să vină apa. A venit şi Radu, care dormise peste noapte la unchiul lui (rămăsese ca acesta să ne facă rost de corturi, că nu avea nici unul dintre noi cort, iar la traseul pe care ni-l propusesem ne trebuiau musai). Ne-a făcut rost de un cort. De şase persoane! Era mare! Enorm! Şi greu...! Cred că avea vreo 20 de kile numai pânza, beţele erau başca. Ce mai! Zici că era cort de campanie, iar noi voiam să trecem munţii cu el în spate. La loc comanda! Trebuia musai regândit traseul. (Asta ne-a şi determinat ca anul următor să ne cumpărăm corturi.) Fiecare avea-n spate rucsac doldora de haine, saci de dormit, conserve, băutură. Plus vreo două lopeţi linemann, pirostrii, ceaun, mălai... căram 20-25 de kile de căciulă. Ne-am hotărât să montăm cortul pe creastă şi să facem trasee în jur.

Petroşaniul ne-a lovit când am ieşit afară. Chiar la lumina zilei, arăta ca noaptea. Negru-gri-tuciuriu, incapabil de a reflecta vreo rază de lumină. Am pornit noi către telescaun şi am urcat cu el până la cabana IEFS-ului. De-aici am făcut programul cortului care trebuia cărat prin rotaţie - fiecare câte un sfert de oră - şi am început urcuşul către creastă. Drumeagul care pornea de la cabană se vedea clar cum şerpuieşte până sus în şa. Pe la jumătatea lui era un loc plat, bun de popas. Ne-am oprit acolo, storşi, şi ne-au crescut inimile când am privit în jos şi-am văzut că-şi începeau urcuşul trei tipe. Ne-am apucat să le compătimim, fireşte, noi având deja avantajul dat de diferenţa de altitudine. Ne-au întrecut până să ajungem noi la jumătatea părţii a doua! Au avut o viteză fetele alea, de ziceai că-s pe bulevard, parcă nu făceau nici un efort.

Când am ajuns şi noi, în sfârşit, la locul de campare, rupţi, terminaţi, vlăguiţi (deh, constănţeni pe munte!), ele aveau deja corturile puse şi ceaiurile făcute. Ne-am muşcat buzele şi ne-am apucat şi noi de întins cortul. Erau trei nemţoaice crescute la munte, care făcuseră aproape toţi munţii Europei. Plus că aveau nişte echipamente de care noi habar n-aveam că există. Cum spuneam, ne-am apucat de întins cortul. Dar cine ştia să-l monteze?! Ne-am sucit, ne-am învârtit, am încercat tot felul de combinaţii, de ne-a apucat noaptea şi am renunţat. Eram prea frânţi ca să ne batem capul cu cortul, puteam s-o facem dimineaţa următoare. Aşa că am construit noi ceva acolo, am pus pânza deasupra şi ne-am băgat picioarele-n sacii de dormit. Dimineaţa, pe la 7:00-8:00 când ne-am trezit noi, nemţoaicele pleca­seră de mult..."
va urma

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de