Incendiu la Întreprinderea de Construcţii Navale din Constanţa

"Ajuns la poarta întreprinderii, am fost reţinut pentru primul interogatoriu de un fost inginer (coleg) din şantier care era angajat la Securitate", continuă amintirile Eugen Tiron.

"Aş fi vrut să evit pierderea de timp cu acest tip şi să ajung cât mai repede să salvez din incendiu cărţile din bibliotecă, dosarele cu tehnologii şi toate descrierile invenţiilor şi ino­va­ţiilor, singurele combustibile pe lângă mobilierul de lemn. Mi se spusese doar că arde hala, nu biroul!

Cu un gest fulgerător, securistul mi-a pus mâna-n piept, oprindu-mă din mers şi întrebându-mă cum mă cheamă. I-am răspuns că ştie foarte bine, dar el a insistat: anul naşterii, numele părinţilor, adresa... Deci primul interogatoriu începuse!

Am ajuns în cele din urmă la faţa dezastrului. Biroul era scrum, tavanul secţiei era ars în insule care acopereau aproape întreaga suprafaţă (peste 5.000 mp). Geamurile halei erau sparte. Erau acolo deja primul secretar, primarul şi directorul general (acesta se luptase cu focul aproape toată noaptea).

Erau obosiţi şi îngrijoraţi pentru că, în aceeaşi zi, urma să aibă loc adunarea organizaţiei de partid pe şantier în care se discuta adeziu­nea membrilor pentru realegerea Secretarului General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Unul dintre ei m-a întrebat unde am fost de nu am venit mai repede în şantier. Le-am reproşat că puteau trimite maşina după mine imediat după izbucnirea incendiului, dacă au văzut că nu răspund la telefon. Dar printre ei era un zelos şi, mai ales, invidios inginer, care mi-a prezis cu o voce sigură, de parcă ştia şi cauza izbucnirii incendiului: «Ai să intri în puşcărie, tu şi cu şeful tău, să mai terminaţi cu invenţiile şi modernizările în secţie».

Imediat, directorul general l-a invitat să-şi facă propria anchetă. Iar până nu se află cauza incendiului, să se abţină de la a face el încadrări juridice.

Au urmat audierile de la Securitate şi Poliţie. De la CC al PCR s-a deplasat o comisie de anchetă. Ceauşescu fiind informat că la şantier a ars secţia I, a făcut asocierea cu secţia I Construcţii Noi.

Directorul general l-a liniştit, informându-l că nu era vorba de acea secţie, ci despre o hală veche ce urma să fie dată la casare. A oprit astfel o foarte probabilă arestare a mea, a directorului tehnic al şantierului şi a directorului fabricii.

Aşa cum se obişnuia, am fost analizat în şedinţe de partid, criticat şi sancţionat, iar eu trebuia să-mi iau angajamentul că voi remedia efectele dezastrului cu forţe proprii şi că nu se va mai întâmpla. Ironia momentului a fost că, tocmai în timp ce eu îmi luam un asfel de angajament, a intrat în sală un muncitor strigând că este incendiu la un alt atelier, de la secţia mecanică din fa­brica de reparaţii.

După câteva zile de anchete şi investigaţii tehnice, pentru aflarea cauzei izbucnirii incendiului am fost pus să stau lângă un tablou electric cu o siguranţă fuzibilă în mână pentru a fi fotografiat. I-am întrebat pe anchetatori de ce. Ei mi-au spus că asta e cauza, un scurt-circuit de la această siguranţă.

Nu i-am crezut! Ofiţerul de serviciu mi-a povestit ce l-a surprins în momentul izbucnirii incendiului: flăcările, ce ajungeau până în tavan, se aprindeau în diferite zone ca nişte artificii. La sosirea pompierilor s-au spart şi geamurile pereţilor halei, iar focul s-a înteţit şi mai tare.

În ziua aceea, am sunat şi eu de mai multe ori acasă, să-mi anunţ familia de ce s-a întâmplat. Surpriză, telefonul meu nu funcţiona şi nu a funcţionat până după prânz. Să fi fost doar o întâmplare...?

Îmi amintesc mereu de hala aceea modernă, nu numai pentru acea vreme, ci chiar pentru vremurile astea, şi mă întreb cum a putut să se aprindă, aşa, dintr-un scurt-circuit! În total dezacord cu relatările celui care a surprins începutul evenimentului. El nu a fost crezut, noi am fost iertaţi. Cred că incendiul făcea parte dintr-un plan în legătură cu seria de evenimente ce urmau să aibă loc: Congresul PCR, realegerea lui Ceauşescu şi, ulterior, Re­voluţia din decembrie, pentru că aveam să aflu că astfel de incidente au mai avut loc şi sub alte forme.

Din teamă sau dintr-o prea mare prudenţă, până astăzi nu a fost denunţat adevăratul motiv al izbucnirii incen­diului, mai ales într-un sector condus de un om căruia, datorită corectitudinii şi realizărilor lui, nu i se putea în­tâmpla nimic. Nu s-a scris în presa vremii despre acest eve­niment, nu s-a analizat. Cu siguranţă, tovarăşii se­cu­rişti au aflat totul, dar nu au făcut public nici până la sfârşitul lui 1989, nici după."