Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Decembrie 1989 a fost momentul în care Tiberiu Klein a scăpat de eticheta de duşman al poporului, aşa cum fusese numit la şedinţele de partid. Şi totul din cauza unei constatări scrise de tânărul inginer asupra slabei calităţi a pieselor livrate de România clienţilor de peste hotare. Care plăteau datoria externă a ţării în valută şi nu puteau fi defel pierduţi.
"Necazurile au început devreme pentru mine în acel an. Cu câteva luni în urmă fusesem într-o delegaţie străină împreună cu o echipă românească care trebuia să pună pe picioare pentru chinezi o linie de montaj pentru autovehiculele Roman produse la Steagul Roşu Braşov şi asamblate în oraşul Qingdao, China.
La sfârşitul perioadei, după pregătirea şi deschiderea liniei, m-am întors acasă bucuros că îmi pot revedea familia. Normal, după cum se cerea atunci înainte să plec spre ţară, am întocmit un raport de activitate pe care l-am predat Ambasadei române de la Peking. Tânăr şi naiv fiind, poate, am scris un întreg capitol, descriind cu lux de amănunte problemele de calitate pe care le aveau produsele româneşti livrate chinezilor.
Lucruri de care ne loveam zilnic atât noi, cât şi clienţii străini. Subliniasem mai ales defectele pe care le prezentau o serie întreagă de componente, produse de industria subcontractoare celei auto, care se defectau iremediabil după numai câteva zile de funcţionare.
Hârtia a ajuns în ţară înaintea mea. Stârnind un scandal monstru, mai ales printre capii conducători de atunci. Care nu ştiau de care lucru să fie mai contrariaţi: de «trădarea» mea sau de întrebările incomode puse de chinezi, care erau destul de importanţi pentru România la acea vreme.
Adevărul nu cred că interesa prea multă lume pe atunci. Ci doar o anumită «linişte», care nu trebuia tulburată de fel. În această postură de persoană ingrată am ajuns în biroul primului secretar al Braşovului de atunci, Ioan Radu, care m-a «beştelit» de absolut tot ce i-a trecut prin cap.
Tot astfel am fost ridicat în picioare şi arătat cu degetul în cadrul şedinţelor de partid din fabrică. Eram la urma urmei un «duşman al poporului». Iar, de parcă nu ar fi fost de ajuns, cei de la ministerul calităţii se făceau că nu ştiu de problemele pe care le întâmpină uzina de câţiva ani încoace şi convocau analize şi şedinţe tot timpul. Întâlniri la care trebuiau să participe toţi responsabilii fabricilor care fuseseră incriminate de mine în raport.
Pentru a scăpa, unii dintre ei au venit cu nişte buletine de analiză a calităţii falsificate în laborator. Acte care, spuneau ei, dovedesc că eu am dezinformat partidul şi oamenii muncii. Am încercat atunci să explic că ceea ce au în faţă ei sunt falsuri şi că pot dovedi acest lucru cu probele de material original, pe care le păstrasem din precauţie.
Printre acuzatorii mei s-a lăsat o tăcere grea şi discuţia s-a cam încheiat în punctul acela. Liniştea a fost întreruptă însă de o persoană străină, care s-a ridicat şi a plecat grăbită, scuzându-se că nu mai are treabă acolo. Am aflat mai târziu că era un procuror care fusese trimis să mă aresteze.
A fost o experienţă destul de stresantă, dar am avut şi sprijinul soţiei ca să depăşesc acel moment greu."
Citește pe Antena3.ro
