Între două delegaţii în străinătate, "duşman al poporului"

Decembrie 1989 a fost momentul în care Tiberiu Klein a scăpat de eti­cheta de duşman al poporului, aşa cum fusese numit la şedinţele de partid. Şi totul din cauza unei  cons­ta­tări scrise de tânărul inginer asu­pra slabei calităţi a pieselor livrate de România clienţilor de pes­te ho­ta­re. Care plăteau datoria externă a ţă­rii în valută şi nu puteau fi defel pierduţi.

"Necazurile au început devreme pentru mine în acel an. Cu câteva luni în urmă fusesem într-o de­le­ga­ţie străină împreună cu o echipă ro­mâ­nească care trebuia să pună pe picioare pentru chinezi o linie de mon­taj pentru autovehiculele Ro­man produse la Steagul Roşu Braşov şi asamblate în oraşul Qingdao, China.

La sfârşitul perioadei, după pre­gă­ti­rea şi deschiderea liniei, m-am în­tors acasă bucuros că îmi pot re­ve­dea familia. Normal, după cum se cerea atunci înainte să plec spre ţa­ră, am întocmit un raport de activi­ta­te pe care l-am predat Ambasadei române de la Peking. Tânăr şi naiv fiind, poate, am scris un întreg capitol, descriind cu lux de amănunte problemele de calitate pe care le aveau produsele româneşti livrate chinezilor.

Lucruri de care ne loveam zilnic atât noi, cât şi clienţii străini. Subliniasem mai ales de­fec­te­le pe care le prezentau o serie în­trea­gă de componente, pro­du­se de in­dus­tria subcontractoare celei au­to, care se defectau iremediabil du­pă numai câteva zile de func­ţi­o­na­re.

Hârtia a ajuns în ţară înaintea mea. Stâr­nind un scandal monstru, mai ales printre capii conducători de a­t­unci. Care nu ştiau de care lucru să fie mai contrariaţi: de «trădarea» mea sau de întrebările incomode pu­s­e de chinezi, care erau destul de imp­or­tanţi pentru România la acea vreme.

Adevărul nu cred că interesa prea multă lume pe atunci. Ci doar o anumită «linişte», care nu trebuia tulburată de fel. În această postură de persoană ingrată am ajuns în biroul primului secretar al Braşovului de atunci, Ioan Radu, care m-a «beş­telit» de absolut tot ce i-a trecut prin cap.

Tot astfel am fost ridicat în pi­cioare şi arătat cu degetul în cadrul şe­din­ţe­lor de partid din fabrică. Eram la urma urmei un «duşman al poporului». Iar, de parcă nu ar fi fost de ajuns, cei de la ministerul calităţii se făceau că nu ştiu de problemele pe care le în­tâm­pi­nă uzina de câţiva ani încoace şi convocau analize şi şedinţe tot timpul. Întâlniri la care trebuiau să participe toţi responsa­bilii fabricilor care fu­seseră incrimi­na­te de mine în raport.

Pentru a scăpa, unii dintre ei au venit cu nişte buletine de analiză a calităţii falsificate în laborator. Acte care, spuneau ei, dovedesc că eu am dezinformat partidul şi oamenii muncii. Am încercat atunci să explic că ceea ce au în faţă ei sunt falsuri şi că pot dovedi acest lucru cu probele de material original, pe care le păstra­sem din precauţie.

Printre acuzatorii mei s-a lăsat o tăcere grea şi discuţia s-a cam încheiat în punctul acela. Liniştea a fost întreruptă însă de o persoană străină, care s-a ridicat şi a plecat grăbită, scu­zân­du-se că nu mai are treabă acolo. Am aflat mai târziu că era un pro­cu­ror care fusese trimis să mă aresteze.
A fost o experienţă destul de stresantă, dar am avut şi sprijinul soţiei ca să depăşesc acel moment greu."