Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În septembrie '89 Costin pleca în armată. Că a fost repartizat la petliţele albastre cu margini roşii, n-a fost alegerea lui, dar a reuşit totuşi să se strecoare ceva mai aproape de Constanţa - la Tulcea - gândind că va ajunge mai des acasă. A ajuns şi acasă, dar abia după cinci luni, când a fost transferat la unitatea de Jandarmi din Constanţa, pentru că singura învoire de care s-a lipit în tot acest timp a fost una de trei ore.
"Septembrie '89..., armată scria pe mine, am luat valiza de la văr'miu, care abia se-ntorsese, şi pe-aci ţi-e drumul: gara Constanţa - linia la care trăgea trenul de Tulcea. Am încercat, într-o doară, Politehnica anul acela, dar nu m-am stresat deloc. N-aveam chemare defel către inginerie, şi, pe de altă parte, cred că eu am fost unul dintre puţinii... ciudaţi care voiau să facă armata. Bine, imediat cum am terminat-o, am intrat la Istorie, căci arheologia mă pasiona încă de prin clasa a V-a. Am fost chemat la încorporare prin iulie. M-au dat atunci la Trupe Speciale la Focşani.
Nu ştiu ce însemna asta, pentru că un unchi a intervenit şi am intrat la Tulcea, la Secu, în ideea că sunt la un pas de Constanţa şi am ocazia să mă transfer aici. Lucru care s-a şi întâmplat, dar în februarie, după Revoluţie. M-au luat la Securitate pentru că făcusem sport de performanţă, lupte. Şi mă aranja asta, pentru că din Tulcea puteai ajunge mult mai repede - şi de aceea mult mai des - acasă, fără să ceri permisie. Fiind aproape, îţi ajungea o învoire. (Dar atunci nu mi s-a potrivit. Până după Revoluţie, n-am ieşit decât în oraş, trei ore. Atât! Am ajuns acasă abia în februarie, când ne-au transferat în Constanţa, şi m-am dus să-i anunţ pe-ai mei, dar, ca de obicei, ei nu erau acasă, iar eu n-aveam chei, aşa că am pierdut vremea pe la uşă, şi-apoi m-am întors la unitate.)
Când am plecat în armată ştiam că sunt tensiuni, că auzisem pe la Europa Liberă ce se întâmplă în jur, dar cine îşi imagina că o să cadă Ceauşescu?! Noi nu! Mai ales în timp ce eu eram în armată! Nu m-am gândit atunci nici că voi avea probleme - să se uite lumea chiorâş la mine că fac la Secu. (Problemele au apărut după Revoluţie... dar destul de vag şi la nivel de vorbărie aiurea din partea unuia sau altuia care voiau să se dea mai rotunzi decât erau, gen: «A! Tu eşti ăla de la Secu, cu bube-n cap!». Dar, oricum, au fost răzleţe şi nu le-a luat nimeni în seamă.)
Înainte să plec, am fost la frizer, de frică să nu mă trezesc acolo ras în jurul beretei (am aflat ulterior că tunsoarea respectivă se numea palmier şi nu era în jurul beretei, ci a mâinii frizerului). Dar m-am speriat degeaba. Pe colegii mei tilicari (bibanii de la celelalte arme), tot la frizer i-au trimis, n-a bagat nimeni maşina-n părul lor, în unitate. Nu ne-au trimis la munci agricole, pe câmp, dar câteva zile am prestat la GAZ, însă doar vreo două, că era un locotenent uşor sărit, care, nu ştiu din ce motiv, m-a plăcut şi m-a trimis înăuntru să răspund la telefoane. Memorabilă este însă prima zi de instrucţie.
Ajunsesem în unitate cu o zi înainte, ne-au dat echipamentul, ne-am cusut ce era de cusut - la uniformele noi doar petliţele - a doua zi la 5:00 dimineaţa deşteptarea, la 7:00 eram la instrucţie. Ne-am prezentat cu tot echipamentul din dotare pe noi. Cu armă, cartuşieră, mască, lineman... tot. Şi ne-au pus la «alergare uşoară». «Alergarea uşoară» a constat în urcat şi coborât vreo patru dealuri. Din 60 de inşi am terminat şapte. (Atunci m-am lăsat şi de fumat, că, după ce-am scuipat sânge, nu mi-a mai trebuit. Aveam la mine un pachet de Kent, mi-l băgaseră ai mei pe şest în buzunar - eu n-aveam habar că ei ştiu - să-mi mai alin probabil, plantoanele... dar l-am dat ziua următoare.)
Cred că ne-au oprit din alergare după cele patru dealuri, pentru că, rămânând atât de puţini în picioare, nu mai avea rost. Oricum, ne-au spus de la început: cine nu rezistă să se oprească. Dar nu asta a fost cea mai cruntă alergare. Cea mai teribilă a fost la 5 decembrie, când a venit un tip în inspecţie prin dormitoare, nu-i mai ţin minte gradul, dar avea câteva... Şi atunci nea ăla a găsit o mare chestie. Trebuia să aranjăm valizele sub pat, la o palmă de perete. Era musai ca toate să fie în linie. Şi chiar erau, doar că pe două dintre ele era şi câte-o sacoşă. Motiv pentru care a explodat, împroşcându-l pe comandantul de pluton «Ce-i debandada asta?! Asta-i armată!?» şi ăla pe cine să frece? Noi, doar ce terminasem, la poligon, tragerile cu grenada, trebuia să ne întoarcem.
Şi ne-am întors... în alergare, 8 kilometri cu masca pe figură. Nu mă-ntreba ce s-a mai întâmplat, cum am alergat, că nu mai ştiu. Că au fost şi de-alea cu: «Salt înainte! Aviaţie inamică!». Târâş, grăpiş, rostogolindu-ne şi ferindu-ne de rafale de gloanţe imaginare, am ajuns înapoi la unitate, plini de noroi. Am avut apoi termen o oră să ne curăţăm uniforma, că într-o oră era masa. Dacă nu terminam în timp, nu mâncam. Mâncarea era bună (dacă n-aveam fasole la prânz şi aveam varză, sigur seara aveam fasole. Şi viceversa). Adică bine fiartă. N-aveai cum să faci vreo toxiinfecţie, că era fiartă la etuvă până la distilare. N-avea nici un gust. O dată am primit o porţie de cartofi cu garnitură - o coadă de şoarece... Mi s-a spus să stau liniştit, că n-o să păţesc nimic la cât e de fiartă. Adevărul e că n-am păţit. De la mâncarea aia din armată, toată având acelaşi gust - de cazan, am realizat cât e de importantă verdeaţa în ciorbă. N-o apreciezi decât când n-o ai.
Tot la început, cum am ajuns la unitate, ne-a dat un test CI-stul unităţii. «Ce e mama? Ce e tata? Ce posturi de radio ascultaţi? Ce credeţi despre Partidul Comunist? Ce părere aveţi despre ce se întâmplă-n lume cu înarmarea? E bună? Nu e bună?» Bine'nţeles că toată lumea a spus că nu ascultă nimic din ce nu trebuia, deşi noi ascultam în cameră, în unitate. Un idiot se pare că a răspuns o dată că ar fi ascultat Europa Liberă în civilie. Şi ce să-i facă? L-au trimis pe durata întregii armate la GAZ. Nu ştiu ce-or fi pătimit şi ai lui, săracii... Noi, la GAZ am avut însă un alt «caz» - un ungur (cum de o fi ajuns acolo, nu ştiu, că pe ei îi trimiteau direct la dilibau) care toată armata a făcut de pază la grupul agro-zootehnic, fără armă, că nu i s-a dat niciodată vreuna pe mână. Dar, când stăteai de vorbă cu el, îţi spunea că toate rudele lui sunt afară: verii, mătuşile şi unchii de toate gradele, fraţii, cumnaţii şi toţi prietenii lui şi-ai lor..., şi, bine'nţeles, asigura pe toată lumea că, imediat ce termină armata, o şterge şi el."
Citește pe Antena3.ro
