Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sorin Repanovici, actualmente consilier în Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, avea, în 1989, 18 ani. Ca participant la Clubul de SF al Liceului Agroindustrial din Cernavodă, el a multiplicat ilegal un număr al revistei Atlantida.
Revista, realizată de liceeni, apărea neoficial şi a atras atenţia autorităţilor după ce a obţinut "Premiul revistei Ştiinţă şi Tehnică pentru cea mai bună revistă de amatori", la Consfătuirea Naţională de SF de la Timişoara.
"Lucram la revista Atlantis cam 20, 30 de elevi. Era o revistă de club, clubul era al liceului din Cernavodă. Stăteam fiecare la masă cu câte o pagină în faţă, acelaşi model de pagină realizat de un grafician, un elev foarte bun la desen. La final, acelaşi desen era pe fiecare pagină, acelaşi scris se regăsea pe fiecare pagină. Apoi asamblam totul. Făceam o revistă a noastră de o sută de exemplare, de pildă. Şi nici un exemplar nu semăna cu altul, poate şi din cauza scrisurilor. Ca imagini, ca desene şi conţinut ele semănau. Scoteam revista cam o dată la trei luni.
Înainte de '89, dacă existau licee care aveau o revistă a elevilor, trebuia să urmeze un program, era nevoie de aprobări, era informat Inspectoratul, CC-ul, trebuia apoi scrisă la o anumită maşină de scris. În cazul de faţă, cum noi făceam parte dintr-o reţea de cluburi la nivel naţional, participam la concursuri anuale în cadrul convenţiilor naţionale, ce aveau loc, de regulă, toamna. Printre altele, era şi acest concurs de fanzine (magazine SF - n.r.) şi venea fiecare club cu fanzinul lui.
Din juriu făceau parte personalităţi precum Hobana, Ioan Albescu. Se desemnau cel mai bun scriitor, cel mai bun fan, cea mai bună carte, cea mai bună povestire. Noi am luat în '89 un premiu neaşteptat cu Atlantis, premiu care a atras atenţia autorităţilor asupra noastră.
Lucrurile au stat astfel. În '88 eu plecasem de la Cernavodă, eram militar în Bucureşti, şi la unitatea militară unde eram eu exista copiator. Eram curier la vremea aceea. M-am înţeles cu cel care gestiona copiatorul să-mi facă şi mie nişte copii... Deci, trecusem de la partea de manuscris la varianta bătut la maşină şi multiplicat.
În '88 am făcut numărul respectiv, iar în '89 a fost premiat la Convenţia europeană SF de la Timişoara. Şi s-au trezit că o revistă a unor elevi de liceu a obţinut un premiu. Revista nu figura în evidenţele lor. Au început întrebări, ce e cu asta, a cui e. Şi-au luat-o de la UTC la Partid, la Secretariate, până au ajuns la liceul nostru. Şi l-au luat pe Cărăşel, profesorul de la Cernavodă care gestiona clubul şi fanzinul, şi au început cu întrebări: ce-ai făcut, unde ai multiplicat-o, cine te-a ajutat să o faci. Şi asta în perioada aceea complexă, în care ei aveau informaţii că va urma o mişcare de stradă. Dădeai cu subsemnatul câte exemplare ai făcut, cui i le-ai dat, cine le-a primit, ce ai mai băgat, unde l-ai multiplicat, cu aprobarea cui.
Cărăşel a fost apoi ameninţat că va fi dat afară din învăţământ şi firul anchetei avansa spre mine. Dar lucrurile s-au derulat pe perioada a trei, patru luni, apoi a venit Revoluţia şi hărţuiala a încetat. Cărăşel m-a sunat imediat şi mi-a spus. Şi ne întrebam - ce dracu facem..., că, bun, eu eram cel care a mijlocit, în mod absolut dezinteresat, povestea asta. Dar îl puneam în pericol pe ăla de la unitatea militară, pentru că, mai mult, acolo se mai multiplicau şi documente secrete de ale Armatei. Până la urmă, nu a fost nimeni nici dat afară, nici sancţionat, dar Cărăşel a fost anchetat.
Şi pe mine m-au sunat şi m-au chemat la Partid, la Cernavodă, la biroul secretarului de partid, şi m-au luat tare - cum mi-am permis, că să dau cu subsemnatul; ne chemau în paralel. Totul a pornit de la faptul că nimeni nu credea că vom câştiga. Pentru noi, atunci, cluburile de SF erau nişte oaze de informaţii, aflam lucruri şi despre ştiinţă, despre ştiinţele de frontieră, aflam, de pildă, ce sunt chiromanţia, paranormalul, mai prindeam cărţi rare, lucruri despre care nu prea aveai cum să afli din presă; tot acolo am aflat, de exemplu, cum să facem apă vie şi apă moartă (apă alcalină/apă acidă) cu un dispozitiv preluat de la ruşi şi transmis din gură în gură, multiplicam articole...
Eram liceeni, vreo 50-60 care ne întâlneam de fiecare dată, şi rămân la părerea că nu prea simţeam noi presiunea regimului. Eram un adolescent al anilor '80, ştiam că totul trebuie să fie gri sau negru, nu ştiam despre vecinii noştri sau despre Europa, în general, decât ceea ce se găsea în manuale, în presă, pe la televiziunile străine, cât se prindea. Nu aveam idee despre ceea ce însemnau realităţile de peste graniţe. Şi nimeni nu ne băga pe noi în seamă. Pentru ei, ăia cu SF-ul erau aşa, unii mai visători. După mine însă, cei care iubesc SF-ul sunt cei care pot accepta existenţa oricărui model de lume.
Prezenţa regimului cred că am simţit-o mai mult în ultima parte a anului 1989. Ţin minte că în '89, la Timişoara, la ultimul colocviu SF ţinut sub comunism, erau mai mulţi activişti de partid decât eram noi ca participanţi SF-işti. Îmi amintesc că am plecat în delegaţie de la Cernavodă. Eram şase sau şapte, iar cei la Partid erau trei. Dar în cazurile altor judeţe era un SF-ist şi trei de la partid; erau de la propagandă, de la organizatoric... Era după al XIV-lea congres al partidului, când tocmai se luase hotărârea să se monitorizeze mai bine adunările."
Citește pe Antena3.ro
