Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anca M. avea 36 de ani în 1989 şi lucra la Fabrica de pâine "23 August" din Bucureşti. În septembrie 1989 a născut cel de-al doilea copil şi s-a descurcat cu banii pentru cheltuielile cu doctorii prin sistemul "roata", un fel de CAR între prieteni. Pe lângă multele schimbări pe care le-a trăit începând cu acel an, cel mai mult resimte gustul diferit al pâinii.
"Nici nu mai vreau să-mi amintesc ce-am păţit când mi-am născut copilul. La cel dintâi, a trebuit să plec cu troleibuzul spre maternitatea Giuleşti, iar la cel de-al doilea, din 1989, simţeam că pleznesc şi nu mă băga nimeni în seamă. Plus că aveau nişte paturi pe care n-am să le uit toată viaţa, foarte înalte, de parcă femeilor cu burta la gură le mai arde să se coţopăne pe treapta aia de la pat şi să sară. Era ca şi în ziua de azi, cu pile, cu bani. Pentru că nu aveam posibilităţi deosebite, am născut cu moaşa, doar dacă dădeai mulţi bani venea doctorul să te asiste. Eu abia făcusem rost de bani din «roată». Ne strângeam câteva colege, şapte-opt, zece. Puneam lunar o sumă mică şi luam fiecare, cu rândul, suma mare rezultată. Dacă eram zece fete, puneam lunar câte 200 de lei, iar o dată la 10 luni luam fiecare 2.000 de lei.
Aşa plecam în concediu de obicei şi ne permiteam mai multe lucruri aşa. Tot prin roată mi-am luat mobilă, dormitorul, maşina de spălat. Nu exista ca cineva să nu se ţină de cuvânt şi să nu mai dea banii. Erau oamenii mai cinstiţi şi mai de cuvânt decât azi. Şi nici săraci nu eram, că ne descurcam şi ajungeam ca, până la urmă, să ne luăm o casă, plăteam rata la apartament 500 de lei, iar salariul meu era 1.500. Nu uit nici părţile rele, cum stăteam la coadă la lapte, mai ales că aveam un copil mic, cum mă trezeam la 5:00 dimineaţa şi puneam sacoşa cu sticlele de lapte la rând, şi mă întorceam peste o vreme, când deschidea. Şi cum erau alţii care intrau în faţă şi-i vedeai, deşi tu stătuseşi ore în şir la rând, treceau ore bune până să iei lapte.
În 1989 lucram la Fabrica de Pâine «23 August» sau Plevnei. Am avut noroc că am lucrat 24 de ani în această fabrică pe diverse posturi şi am rămas cu mulţi prieteni. În Bucureşti erau opt fabrici de pâine, iar Plevnei era o fabrică mare, care avea de toate: patru secţii, brutărie, moară, magazie. Procesul era următorul: se frământa pâinea în malaxoare uriaşe, se punea pe bandă la crescut, apoi cocătorul o cresta şi apoi era ştanţată. Cei de fabrica «Dâmboviţa» aveau un «D» ca semn, cei de la «Spicul» aveau un «S» şi parcă noi aveam A. Lângă aceste semne apărea şi data, aşa că puteai controla calitatea.
Reţeta era respectată cu stricteţe, iar CTC-istul făcea controale peste controale. La capătul benzii de coacere, pâinea era ambalată. Reţeta era relativ simplă, dar pâinea ieşea foarte bună: apă, făină şi drojdie. Acum se pun mulţi amelioratori în pâine şi nu mai are acelaşi gust. Vara aveam probleme, că pâinea putea face mezentericus, o bacterie care făcea pâinea cleioasă, dar dacă spălai ustensilele cu oţet şi aveai grijă, normele erau respectate. Fabrica noastră era veche, aşa că toate procesele se rodaseră, intraseră într-un firesc al lor. «Berceniul» şi «Titanul» erau mai noi.
Printre specialităţile noastre erau foile de plăcintă, patiseria în general, şi ceva ce nu avea nimeni în Bucureşti: biscuiţii pentru armată, erau făcuţi ca un fel de pâine, dar de forma biscuiţilor obişnuiţi, dreptunghiulari, şi se uscau, nu mucegăiau. «Spicul» era specializat pe paste făinoase, parcă foloseau făină 500 pentru ele. «Titan» avea secţie de pufuleţi. Am văzut cum se fac, era o pastă cu mălai în nişte malaxoare uriaşe, dar nu-mi mai amintesc procedeul exact. Mai făceau sticsuri, fulgi de porumb.
O dată pe lună ne întâlneam, reprezentanţi de la toate fabricile, şi verificam mostrele de făină şi de pâine. Exista făina etalon 650. Ca să vezi cât e de albă făina, se făcea proba cenuşii: se punea în nişte case de porţelan făină, se băga la cuptor la temperaturi foarte ridicate şi cenuşa era analizată. Mai era şi o altă probă, netezeai cu o lopăţică făina şi apoi băgai în apă o cantitate. Acolo vedeai clar culorile, care are mai multă tărâţă, care e mai gălbuie, care mai cenuşie. 000 este făina ideală pentru patiserie. Sau 400, o făină impecabil de albă, ca să iasă cozonăcelul frumos."
Citește pe Antena3.ro
