Renovare cu ţârăita

Mihai Drăgan avea 10 ani în 1989; în martie, fratele său mai avea trei luni până să vină pe lume, iar părinţii săi au decis să renoveze casa, înainte ca familia să se mărească.

"Stăteam pe Strada Bârcă, în Rahova, cartier numit atunci «MŢŢ», adică «militari, ţigani, ţânţari». Ai mei mă trimiteau după bere pentru muncitorii care lucrau în casă; trebuia să merg cale de vreo două-trei staţii pe jos, până la Piaţa 13 Septembrie ca să găsesc bere Ra­hova, cea mai bună la acea vreme. Berea se găsea în sticle de jumătate, verzi sau maro. Era ca o superstiţie să iei bere la sticlă verde, nu maro. Se zicea că trebuie să iei cu sticlă verde ca să vezi ce e în ea, pentru că unul găsise un şoarece într-una maro, nu-l văzuseră de la început şi băuse. Căram câte 20 de sticle odată într-o sacoşă de pânză inscrip­ţio­nată cu Scînteia şi Sportul, cu mâ­nere din sârmă, cu plastic pe ele.

Ca să ajung la piaţă, o luam pe Străduţa Moş Adam, unde avea sora lui Ceauşescu casă. Atunci era o casă deosebită, prin simplul fapt că avea etaj. Vizavi de locuinţă aveau şi o mică fermă, dar care nu mirosea deloc. Lumea spunea că avea gresie şi faianţă în grajdul ăla unde stăteau porcii, iar în timpul Revoluţiei acest lucru s-a confirmat. Ţiganii au invadat casa şi au ieşit de acolo cu mo­bile, covoare, dar şi cu gresia şi faianţa din grajd. Făcând drumul ăsta, câteodată şi de două ori pe zi, mă gândeam ce bine ar fi fost să stau şi eu la curte. Strada asta, Moş Adam, era singura asfaltată dintre cele care făceau legătura între Mărgeanului şi An­tiaeriană.

Nu cumpăram numai bere; eram responsabil cu toată apro­vizionarea. În dulapul de la bu­cătărie era portofelul cu bani lăsat de ai mei, care îmi ziceau: «Când vezi o coadă undeva, te pui şi cumperi orice, de cât îţi dă». De atunci, am rămas cu un obicei: când mă duc în Carrefour, iau mai multe kilograme de zahăr şi sticle de ulei. Fac în continuare stocuri, deşi nu mai e nevoie.

Atunci, la început de primăvară, aveam muncitori care puneau gresie şi faianţă; îi ajutam şi eu, le pregăteam adezivul. Ai mei mă trimiteau după materiale. Îmi ziceau să cumpăr un kilogram de ciment, pentru că înainte nu se găsea adeziv special, şi trebuia să îl facem noi. Amestecam nisipul cu ciment. Pe atunci se dădea cu humă, nu cu var, iar trafalet n-aveam, şi foloseam o pompă. Fa­ianţa nu era ca acum, de toate culorile, se găseau câteva modele stas. Aia de la bucătărie era cu flori, şi plăcuţe mici, de 15/15 centimetri; în baie se punea faianţă albă. Dacă voiam să-mi fac baia albastră, nu prea aveam cum, că nu găseam câtă faianţă albastră îmi trebuia. Aşa că mai combinam cu alb. Instalaţiile sanitare, de asemenea, erau stas, iar la wc toată lumea avea eternul bazin de fontă cu lanţ.

Ca să cumpăr materialele astea pentru casă, mergeam pe jos până la un magazin de pe Calea Ra­ho­vei, care nu era aşa de dotat, nu găseai întotdeauna ce îţi trebuia. Aşa că, din când în când, trebuia să întrerupem lucrul timp de câteva zile, până găseam materiale.

Atunci îi chemam din nou pe mun­citori. Din cauza asta, camera a rămas nezugrăvită, iar frate-meu s-a născut până să terminăm noi treaba."