Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"15 decembrie 1989. În acea vreme eram corespondentul ziarului Scînteia şi al Radio România, colaborator la Flacăra şi, atâta vreme cât a trăit domnul Tudor Vornicu, al Televiziunii române cu program redus.
În cartea de muncă eram activist de partid la secţia de propagandă a judeţenei de partid Ialomiţa, care îmi şi plătea leafa. Am făcut această referire atât pentru informarea dumneavoastră, dar şi pentru a mă delimita de foştii mei colegi care, obişnuiţi să înoate în smârcuri, au uitat prin ce au trecut, dar mai ales ce au făcut «cu voie sau de nevoie», depinde de conştinţa fiecăruia, cu câtă s-au născut sau câtă le-a mai rămas. Dar ce am fost şi ce sunt nu interesează pe nimeni. Întâmplarea de la 15 decembrie 1989 este sau nu un subiect?
Cu o zi înainte secretara cu propaganda, care era şefa mea, m-a anunţat că a doua zi de dimineaţă o să mergem să vedem cum se desfăşoară programul de grajd în sectorul zootehnic de la CAP Ţăndărei. Trebuia să plecăm de comitetul judeţean la ora 5:00 dimineaţa, când la mijloc de decembrie se luminează abia pe la 8:00. Era o vreme să nu dai un câine afară. Slobozia era înfăşurată într-un uriaş giulgiu prin care se cernea o burniţă rece, iar un vânt ascuţit te lua în primire încă de la primii paşi. Becurile, care ar fi trebuit să lumineze străzile, nu mai fuseseră aprinse de multă vreme.
La locul de întâlnire ne aştepta nea Tudorel, şoferul secţiei de propagandă, cu o Dacie neagră.
Secretara, sosită prima, se afla deja la ofiţerul de serviciu de la cabinetul primului secretar. Am plecat spre Ţăndărei striviţi de vremea de afară, dar şi de gândurile noastre atât de confuze, care numai ţineau cont că şi celor mai habotnici activişti le intrase principialitatea la apă.
Drumul l-am parcurs în mai bine de jumătate de oră, deşi distanţa era de numai 25 de kilometri. Sectorul zootehnic al CAP Ţăndărei se afla la ieşirea din oraş, în spatele cimitirului care era împrejmuit de un gard de zid. Pentru a ajunge la ferma de vaci am tulburat apa din multe băltoace, deşi nea Tudorel circula cu faza mare.
În faţa primăriei ne aştepta instructorul de partid care era şi preşedintele CUASC-ului Ţăndărei. Când au apărut în lumina farurilor zidurile grajdurilor, nea Tudorel a luat-o la dreapta şi apoi a oprit. Am coborât din autoturism în întunericul tăiat doar de lumina farurilor, bolnavă, neputincioasă, care nu putea sparge bezna. Ne uitam la tovarăşa secretară aşteptând să vedem încotro se duce. În clipa aceea, lângă zidul cimitirului s-a auzit o buşitură de parcă cineva aruncase un sac greu. Întunericul şi zgomotul au băgat spaima în noi. Instructorul de partid a strigat cu vocea gâtuită: «Care eşti, mă, acolo ?».
Din întuneric cineva a răspuns: «Eu sunt, tov. preşedinte, eu, Ion! Tocmai am luat nişte crâmpeie de lumânări din cimitir să facem lumină că ne apucăm de muls».
Cuvintele omului care sărise de pe gardul cimitirului veneau parcă de pe altă lume. Ne-am uitat unii la alţii, fără să îndrăznească vreunul să tulbure liniştea ca de priveghi. Îngrijitorul a aprins o lumânare, care arsese numai pe jumătate lângă o cruce. Am intrat în grajd mai mult pe bâjbâite. Vacile rumegau şi în iesle erau numai ogrinji şi beţe de coceni care fuseseră rase de ultimele frunze. Tăceam de ceva vreme, când tovarăşa secretară s-a întors spre preşedinte spunând: «Şi când vă dă lumină?». «Diseară pe la cinci, doar o oră!».
Tovarăşa s-a întors şi a pornit spre ieşire. Instructorul nu a urmat-o, a rămas în grajdul CAP-ului.
La Slobozia am ajuns când lumina îşi intra în drepturi, iar burniţa era înspicată de măzăriche. Drumul se acoperise în urma noastră cu polei. Nimeni nu scosese o vorbă. În capul meu, mă credeţi numai dacă vreţi, se băteau fără milă toate gândurile. Îngrijitorul care aduna din cimitir crâmpeie de lumânări menite să dea lumină morţilor, pentru ca la flacăra lor plăpândă să mulgă vacile, a fost un alt cui cu care «revoluţia agrară» i-a răstignit pe mulţi. Un lucru era clar: revoluţiei agrare, care intrase în comă, i s-a ţinut lumânarea cu ajutorul luminii luate de lângă crucile morţilor din Ţăndărei."
Mihai Vişoiu, Amara - jud. Ialomiţa
Citește pe Antena3.ro
