x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scrisori de la mama

0
08 Iun 2009 - 00:00

1989, retrăit prin recitirea scrisorilor către fiica mea, studentă la Iaşi...



16.IV.1989 - "Îţi trimit ultima zacuscă şi câteva ciocolăţele găsite la Alimentara (cu totul şi cu totul întâmplător). De asemenea, pantofii maro. Vopseşte-i, sunt de tot vechi. Ţi-am pus, cu de la mine putere, sandalele de la Bacalaureat. Vinde-le. O să ai cui acum, când prin magazinele de profil bate vântul." (...) "Ca să te «fur» o clipă din pregătirea pentru «parţialul» de miercuri, îţi scriu un banc cu gust amar: «La Congresul câinilor se dezbate problema plecării lor din ţară. După lătrături pro şi contra se ia decizia: Rămânem! Nicăieri nu mai e aşa o viaţă de câine ca-n România. Păcat că nu putem muşca, deşi am face-o bucuros! Doar să mârâim... toţi. Doar unul latră. Şi latră!» (...) Rupe repede scrisoarea!"

10.II.1989 - "Peste tot şi la toate criză. Criza asta o să ne bage-n mormânt înainte de vreme! Curat «viaţă de câine», (...) n-am avut ton la telefon, tot cartierul, 10 zile. Se şopteşte că montează aparate de ascultat. Gata şi cu «mârâitul». Te anunţ că străduţa dintre blocuri e toată o apăraie: s-au spart două-trei canale. Normal că nimeni nu face nimic! Ne gândim să ne cumpărăm o gondolă şi să urlăm «O, sole mio»."

17.V.1989 - "Îţi trimit şi ţie din prima brânză proaspătă făcută dintr-o bucăţică de caş adus de A. de la ţară. I-am lăsat şi lui Angelica să mănânce, cu o jumătate de castravete şi o roşie zdrobită adusă de L. de la un vecin de-al lor, care are o palmă de grădină în spatele blocului. Ange, ca orice gravidă, ar mânca doar trufandale, dar piaţa e goală! Au aplicat vestitul lor mercurial, au fugit ţăranii... şi duşi au fost! Nici varză, oricât de scumpă ar fi, nu este. Soră-ta ar «roade» orice verdeţuri.

Şi să nu mă apuce gânduri ucigaşe când îi văd pe unii de pe la Poliţie, de pe la Securitate de-abia cărând plasele. Cine se poate uita în portbagajele lor?!

Am făcut rost şi de o bucată de salam de la «mămica» aia de la magazinul-restaurant, dar e atât de apos, încât nu-l pot pune-n pachet. Dacă se usucă, o să-ţi trimit. Poate şi mai multă brânză, în caz că face tati rost de la Crişeni. Dacă!

Aprozarele? Jale! Doar murături şi murături... Pâinea, la raţie. Laptele - uite-l, nu e când ajungi în faţă (căci la coadă ai stat destul...).

Furtunile grozave au făcut dezastre. La Nuşfalău, apele au înecat 240 de viţei pentru export. Toată conducerea a fost arestată. Tunşi la zero. Decret prezidenţial: zece ani de puşcărie! Urma să fie proces public în sat. N-a mai fost. Au fost graţiaţi, tot prin decret prezidenţial. («O, paşă, cât de darnic eşti...») La Stârci, trecând peste un prăpădit de pod, o maşină a fost prinsă de «viitură». Tata şi-un copil au scăpat. Mama şi celălalt copil au fost târâţi, cu maşină cu tot, şi înecaţi. S-a supărat Dumnezeu pe noi. Pe noi? Pe Ei - ăi de sus, nu pe noi, necăjiţii!

În 20 mai se termină şi olimpiadele şcolare de la clasa a IV-a. Nebunie curată! Au fost împinse mult înspre vară. Copiii, extrem de obosiţi, căci olimpiadele astea obligatorii au devenit generatoare de stări conflictuale grave. Chiar şi pentru noi, dascălii. Aştept cu groază şedinţa cu părinţii. O să am parte şi de priviri dezaprobatoare: până la 1 iunie trebuie îndeplinit «Angajamentul economic» (sau «patriotic»): golirea cămărilor de sticle şi borcane, a bibliotecilor pentru hârtie, a dulapurilor pentru... cârpe.

În plus, la clasa mea am de «îndeplinit» patru tabere (între 525 şi 630 lei...). Recurgi la minciuni, mimezi entuziasmul pentru a-i convinge pe copii să-i... convingă pe părinţi. Nu ştiu ei, dar toată nebunia asta contează la calificativul de sfârşit de an şi la indicele de salarizare (aşa se zvoneşte).

În acest an, am trecut cu... brio peste faimoasele discuţii individuale pe linie de partid. Mi-era frică. Anul trecut nu mi-au spus «să se consemneze în procesul-verbal că tov. G.D. n-are drept la replică»?! «Replica» era axată pe «vina» mea de a chema la cules de spice şi pe fiica primarului, eleva şcolii noastre! Ei bine, în acest an am fost «cuminţi». «Ce părere aveţi despre viaţa organizaţiei? Ce propuneri aveţi?» Am răspuns: «Nu-mi pot permite opinii personale». Totuşi, nu ne-am putut abţine de-a le sugera să schimbe locul scaunului celui «interogat», că prea are aspect de «scaun de tortură»."

9 iulie 1989 - "Dragă, te rog învaţă! Mi-a spus cineva foarte avizat că se merge intens pe pile, pe examene plătite, pe simpatiile sau antipatiile examinatorilor. N-aş fi crezut! E grav!"

9 sept. 1989 - (...) "Doamne, ce mai vremuri trăim! Facem ce facem şi tot la «Nu-i!» ajungem... Unii. M.I. se lăuda că i-a adus soţul doi saci de gogoşari şi doi de ardei capia. Soţul meu nu se poate compara cu soţul ei: al meu e doar profesor, al ei e securist. Pentru ei se găsesc de toate. Ce le mai rămâne unor dascăli? Să se umilească..."
27 sept. 1989 - "Regimul ăsta a făcut şi-un lucru bun: şcolarizarea obligatorie, începând cu învăţământul preşcolar. Începi din clasa I, plecând de la rezultatul muncii educatoarelor. Şi nu e puţin! Dar şcolarizarea de la 6 ani face mereu decalaje între elevi... «ăştia micii», de care-mi ceri să-ţi scriu, sunt 32 (17 fete şi 15 băieţi) şi fac greu primii paşi spre ştiinţă. Ar tot asculta poveşti, dar ce greu e să facă zece liniuţe! Însă, ca-n cântecelul lor «Azi un băţ, mâine-un cercel/ Învăţăm noi alfabetul/ Cling! Cling! Sună clopoţel». Na, că ţi-am zis-o şi pe asta!

Azi «îmi cunosc părinţii» (nu ştiu câţi, căci se nimereşte să fie şi-un şir de meciuri, tot azi... Deci, pe «tătici» n-o să-i prea văd...).

Mai ştii bancuri? Eu în afară de «Tovarăşa!» nu prea mai aud nimic. Totuşi, unul haios am auzit (curios lucru!
De la D.C., pe care lumea o «apreciază» ca informatoare). Cică, lângă statuia nou ridicată a lui «nea Nicu», reporterul îl întreabă pe un ţăran:
«- Ce părere ai de statuie, bade?
- Păi, baiul e că nu scrie când a murit ăsta.
- Dar dânsul e tov. Ceauşescu! N-a murit!
- Păi, vezi, ăsta-i al doilea bai!».
Te las, dragă. Trebuie să-mi pun ordine în... ordinea de zi pentru şedinţa cu părinţii."

4.X.1989 - "...E un frig de... noiembrie. Bineînţeles că nu ne dau încălzire. Ne vine să luăm paltoanele (mie nu-mi vine!... Poate la anul să-mi iau un palton. Poate).

Şi-n afară de frig mai avem în cămară câteva borcane cu zacuscă, nişte ardei în chip de... gogoşari în oţet, câteva, şi mai mărunţele, cu marmeladă. O s-o cam întindem!...

Trag cât pot de ăia micii', care cască, întind degetele să se rela­xeze, «molfăie» beţişoare, se lovesc cu coatele, îşi bălăbănesc picioarele pe sub băncile prea înalte pentru ei, se pârăsc unii pe alţii, se entuziasmează la orice povestioară, uită acasă cărţi, caiete, acuarele; uită să mai vină în clasă după pauză etc. Sper totuşi că va fi bine şi cu această ultimă generaţie, cum a fost şi cu celelalte. (Mama ta-i foarte dăruită meseriei. Şi n-o spune doar ea). Bine măcar că nu am 40 în clasă, ca-n urmă cu 4 ani, ci doar 32.

Ca divertisment, te anunţ că mâine vin iar asistentele cu injecţiile; «plăcere»... comună, urlete ca-n junglă, alergări la WC ca la maraton etc.

Se schimbă conducerea primăriei. Adjunct (vice) va fi soţul lui C.D., «ciripitor» ca şi ea, după cum se zice (şi poate că-i adevărat, că prea merg ei în fiecare vară-n Franţa. Cine ştie?!). Se schimbă oamenii, iar «vremurile» deloc.

De două săptămâni am o promisiune de salam (şi 200 lei daţi) şi... nimic. Degeaba imagini cu opulenţa din magazinele alimentare! Şi imaginile, şi vorbăria care-ncepe mereu cu «Dragi tovarăşi şi preteni» sunt egale cu zero. Aici, la noi, nu se vede nimic.  
Şi-atunci «Aşteptăm cu interes cel de-al XIV-lea Congres», ca-n banc. Şi-n... «aşteptare», aşază-te, Doina, la cozi! Ieri am venit victorioasă cu un «Petreuş» fără aripi, căci nu-i voie decât 1 kg. Raţie!"

10.XI.1989 - "Din puţina mea cafea îţi trimit şi ţie de 3 ceşcuţe pentru examenul din 13. Tot lui Ilie, care îţi aduce pachetul, i-am dat bani să-ţi cumpere de pe traseu mine de pix, dacă găseşte. Indigoul ţi-l trimit într-o scrisoare: încă n-am făcut rost. Primit-ai pachetul cu sticla? (!) La poştă le-am spus că-i sirop de zmeură (care făcea pe trotoar gogâlţ! gogâlţ! - sau cam aşa ceva...). Du-te la cantină! Vă umplu ei burta cu ceva (plus mizerabilele alea de pârjoale!). Nouă, în loc de orez, ne-a dat câte 300 de grame de... arpacaş.

Butelia de pe octombrie o s-o primim în... decembrie. Să mă fi văzut defilând o jumătate de oraş, zdranga! zdranga! C-un cărucior şi-o butelie pe sfert plină, de la o colegă, căci şi reşoul şi-a dat duhul... Ilie-ţi va da pachetul intact, deci pot să-ţi destăinui că ascultăm cu toţi «Europa liberă» şi ne tot minunăm de «perestroika», de schimbările din Ungaria, Polonia, Germania, unde a căzut «Zidul Berlinului». La noi nu cade nici un «zid»... A trecut şi Congresul. Aplauze comandante, ridicări în picioare, comandante. Roboţi! Urlete isterice. Cum nu le e ruşine? Cum nu ne e ruşine cu asemenea reales?! Cu asemenea viaţă..."
Doina Gavriş, învăţătoare pensionară, Zalău, jud. Sălaj

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de