x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un concediu de pomină. Accidentul, cabanierul mojic şi o noapte în sala de sport

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 04 Aug 2009 - 00:00
Un concediu de pomină. Accidentul, cabanierul mojic şi o noapte în sala de sport


Plecasem în concediu cu destinaţia masivul Iezer-Păpuşa - Făgăraş. Maşina ne gândeam să o lăsăm în Lereşti sau la poalele Iezerului, la Cabana Voina. Eu, tata şi Victor. Rucsacurile erau aşezate în portbagaj, urmau două săptă­mâni în care ne rupeam de civilizaţie, hălăduind prin creierii munţilor. Dar... Tata conducea, Victor îl seconda în dreapta, eu visând în spate.

M-am oprit din visare brusc. Am apucat să spun doar: "Tata! Tata!". A urmat fâşâitul specific al roţilor în frânare pe pietriş şi: "Zdrang! bum! Tâc tâc tâc... buf!".

Pe drum, luasem o pungă cu struguri ce-a fost pusă la picioarele lui Victor. La un moment dat, ne-a ieşit în faţă o turmă de oi nepăzită, tata a tras de volan încercând să le evite şi, din cauza manevrelor, a căzut talonul - pus la parasolar - exact în punga cu struguri uzi.

Dintr-un instinct de conservare... a talonului, tata s-a aplecat după el chiar când ieşeam dintr-o curbă spre stânga. Aplecându-se, nu s-a redresat complet volanul, iar maşina şi-a urmat cursul, până s-a oprit în singurul autoturism din sat, o Dacie albă - parcată pe stânga, în afara carosabilului. Din fericire, impactul n-a fost foarte brutal, deoarece maşina albă era scoasă din viteză.

Dacia noastră a rămas pe loc, a plecat cealaltă mai departe, pe o traiectorie bizară - a traversat şoseaua printr-o curbă largă, ca să se oprească într-o albie adâncă de vreo 2 metri, perpendiculară pe şosea, pe celălalt sens. Tata s-a proptit în volan, Victor a lovit parbrizul cu capul, eu m-am trezit încolăcită în jurul scaunului din faţă. Ne-am extras destul de greu din maşină, că nu se mai  deschideau uşile, părea că habitaclul se micşorase, dar am ieşit! Toţi cu mâinile-n cap. Şi nu neapărat din cauza cucuielor...

Cel mai greu a fost să scoatem Dacia albă din canal. Până la urmă, au găsit un nene cu un tractor, care a tras-o de-acolo. Apoi, urma transportul celor două la service. Ne-am petrecut restul zilei până târziu, spre seară, căutând ceva mijloace de tractare şi un telefon, s-o anunţăm pe mama. Nu de alta, dar aveam nevoie de bani. Mulţi. Vreo 10.000 de lei a costat toată tărăşenia.
Ştiu că a apelat atunci la un coleg şi urma să-i trimită prin poştă. Cred că până la urmă toată lumea a fost mulţumită, sper că şi proprietarul Daciei albe, care şi-a refăcut maşina pe asigurarea lui tata. Dacia noastră n-avea mari pro­ble­me: capota îndoită, radiatorul spart, mă rog... în faţă era varză, blocul motor uşor îm­pins în spate, uşile călare peste stâlpi... şeful ser­vice-ului ne-a spus să ne întoarcem sâm­bătă după ea, cu banii.

Nu era totul pierdut. Eram imobilizaţi aproape de destinaţia noastră programată şi era început de săp­tămână, deci până sâmbătă mai era ceva vreme. Tata avea un coleg din Lereşti. El era în Constanţa, la muncă, dar ne-a spus că putem sta în casa lui cât avem nevoie. Ne-a trimis la sora din Câmpulung să ne dea cheia, ceea ce am şi făcut, asigurând femeia că vom avea grijă să n-o pierdem. Casa era mare, frumoasă, răco­roa­să. Poarta ne-au descuiat-o vecinii care aveau grijă de casă, fiind şi ceva rude de-ale colegului tatei. Oameni dintr-o bucată, veseli şi săritori, care săptămâna aceea erau în nunţi - îşi măritau mezina.

Văzându-ne cam fierţi din cauza păţaniei cu maşina, ne-au pus să le promitem că vom merge şi noi la nuntă. Sâmbătă era petrecerea în cortul ce se instala în curte, iar duminică - la restaurant. Iar noi ne propusesem ca, până vin banii... şi nunta să dăm o fugă în Iezer. Ziua următoare ne-am suit în camionul ce ducea muncitorii la Barajul Râuşorul, oarecum în apropierea Cabanei Voina. Am stat destul de chirciţi până acolo, dar stomacul mi se urcase-n gât din cu totul alte motive. Şoseaua era curbată în serpentine abrupte, în dreapta peretele muntelui, în stânga... nimic. Doar hău şi stânci prăvălite. Pe alocuri, până şi drumul era prăbuşit în râpă şi îngustat cât un lat de maşină. Bucăţile de beton ce se ridicau din drum haotic, înclinate ameninţător spre râpă, făceau camionul să se hurduce şi pe noi ne aşeza mai bine, după ce ne izbea de pereţi. Ce mai! Drumul ăla părea că mai are puţin şi-o ia la vale cu totul! Unde mai pui că ploua cu găleata...

La baraj am coborât din autobuz în mare grabă şi-am luat-o la picior până la cabană - era mai greu, dar cel puţin stomacul s-a aşezat la locul lui. Deşi aveam cortul în spatele lui Victor, nu-l pu­team întinde pe ploaie, aşa că ne-am îndreptat spre cabană, să ne cazăm pentru noapte, urmând ca în zori să luăm muntele-n picioare. "N-avem locuri!", ne-a răspuns sec cabanierul. "Toate camerele sunt rezervate pentru turişti!" Ne-am uitat lung unul la altul, ridicând din sprâncene. Aveam rucsacurile în spate, n-ai fi zis că suntem localnici. "Păi, noi ce suntem?!" "Pentru ăia cu maşini dom'le, nu..." Sugrumaţi de indignare, eram în prag de explozie. "Nu există, dom'le, aşa ceva! Eşti obligat să ne cazezi! Măcar în sala de mese, în recepţie, oriunde. E legea muntelui! Nu poţi lăsa oamenii afară-n ploaie!", s-a pornit tata. Şi, ne-am certat acolo... furcă. Omul nu era proprietar, fireşte. Era un gestionar fiţos şi îmbuibat, care n-avea nici o legătură cu muntele sau cu legea lui. Aşa că a putut!  Norocul nostru a fost că în zonă era o tabără sportivă, iar administratorului ei i s-a făcut milă de noi, ne-a dat nişte saltele de burete şi ne-a "cazat" într-o sală de sport. Nu eram singurii
va urma.
Citeşte mai multe despre:   vacanta,   concediu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de