Pentru concursul de creaţie "Toamna-iarna '89", faza pe uniune, Cooperativa Tricotextil pregătise sute de modele. La început de septembrie, staţiunile româneşti de la Marea Neagră încă forfoteau de turişti. Vremea se păstrase călduroasă. Pe scena dramatică braşoveană se juca, în cinstea lui "23 August", piesa "Passacaglia", de Titus Popovici. Creaţia ştiinţifică şi tehnică era la mare cinste şi în cadrul Expoziţiei republicane, organizată cu prilejul încheierii celei de-a VII-a ediţii a Festivalului "Cântarea României".
COOPERATIVA TRICOTEXTIL
Pentru concursul de creaţie "Toamna-iarna '89", faza pe uniune, Cooperativa Tricotextil pregătise sute de modele. Intrau în competiţie pulovere, compleuri, jachete, căciuli, fuste, fulare şi rochii. La categoriile "Extra" şi "Lux" se confecţionaseră 70 de modele. Lucrătoarele erau plătite în funcţie de producţie. Cu cât lansau mai multe modele, cu atât li se mărea şi salariul. În afară de reţeaua de magazine, Tricotextil avea şi miniexpoziţii cu vânzare, pe Calea Moşilor, Pantelimon, Ceaikovski, Aleea Nişei şi la Casa de Modă din Calea Victoriei. Pentru colecţia de iarnă, se pregăteau din timp haine din lână, mohair de tip Venera şi Malanca. Predominau albul, negrul, galbenul şi toate nuanţele de mov. La "unitatea" din Strada Lipscani se predau tricotajele lucrate la domiciliu. Peste 1.100 de gospodine lucrau de acasă, copiind modelele pe care le vedeau la cooperativă. Opt milioane de lei intrau în casieria Tricotextilului prin munca femeilor casnice.
TOAMNA, PE LITORAL
La început de septembrie, staţiunile româneşti de la Marea Neagră încă forfoteau de turişti. Vremea se păstrase călduroasă. Temperatura mării oscila între 25-27 grade. Peste 36.000 de oameni practicau cura heliomarină, anunţau angajaţii Întreprinderii Hoteluri şi Restaurante Mangalia (IHRM). Directorul Vasile Trandafir anunţa şi alte atracţii ale zonei. "Anul acesta am pus în valoare în staţiunea Cap Aurora o nouă sursă de ape sulfuroase mezotermale, unde cele trei piscine au devenit astfel baze de tratament ad-hoc, declara Trandafir. Au fost efectuate, totodată, unele amenajări la băile mezotermale din Venus, dându-se unui număr sporit de turişti posibilitatea de a-şi ameliora aici sănătatea." Între 1967-1973 se construise mult în staţiunile Jupiter, Venus, Saturn şi Cap Aurora. Câteva hoteluri se distingeau prin frumuseţea amenajărilor interioare şi exterioare. Datorită grădinii japoneze realizată de Mircea Georgescu, Hotelul Dana din Venus era una dintre perlele litoralului. În fiecare seară, barurile Paradis, Cătunul, Calypso, Cozia, Pelican încântau turiştii cu programe artistice de succes.
TEATRU PENTRU CONGRESUL XIV
Pe scena dramatică braşoveană se juca în cinstea lui "23 August" piesa "Passacaglia" de Titus Popovici. Protagonişti erau, printre alţii, actorii Mircea Andreescu (în rolul profesorului), Viorica Geantă-Chelbea (Ada), Andrei Ralea (Andrei), Dan Săndulescu (Knapp), George Tudor (Mihai). Nu era singura piesă cu conţinut politic. În întâmpinarea Congresului al XIV-lea, şi alte drame în patru acte erau în pregătire. "Balconul" (de D.R. Popescu), "Pensiunea doamnei Olimpia" (de I.D. Şerban), "Sculptură în os" (de Paul Everac) şi "Ana-Lia" (de Dina Cocea) îi erau, de asemenea, dedicate. Toamna, publicul braşovean aştepta şi alte premiere, cum ar fi "Stagiarii" (de Radu Iftimovici) şi "Tartuffe".
BRIGĂZILE ŞTIINŢIFICE
Intelectualii de la oraşe şi sate, maiştrii, tehnicienii, fruntaşii în producţie alcătuiau brigăzile ştiinţifice. Împreună ar fi trebuit să organizeze dezbateri, mese rotunde cu publicul, "cadrane" politice şi economice, caleidoscopuri culturale şi tehnico-ştiinţifice. Totul pentru "culturalizarea maselor" şi popularizarea performanţelor "noii revoluţii tehnice". "Educaţia politico-ideologică, umanist-revoluţionară, patriotică, materialist-ştiinţifică" erau apanajul activului cultural, scria "Milcovul" (jud. Vrancea). Adoptând tactica punerii faţă în faţă a realizărilor din domeniu, ziarul dezvăluia cititorilor codaşii şi fruntaşii. La rubrica "aşa da" se distingeau localităţile Adjud, Focşani, Şindrilari, Şerbăneşti, Coteşti, Sihlea, Gugeşti, Pufeşti. De cealaltă parte, a lui "aşa nu", se aflau Dumitreşti, Vidra, Măicăneşti, Urecheşti, Vulturu, Panciu, Moviliţa.
EXPOZIŢIE ÎN CINSTEA TEHNICII
Creaţia ştiinţifică şi tehnică era la mare cinste şi în cadrul Expoziţiei republicane, organizată cu prilejul încheierii celei de-a VII-a ediţii a Festivalului "Cântarea României". Era ora bilanţului într-un domeniu drag "Tovarăşei". Potrivit cifrelor, oferite de organizatori, 3 milioane de "oameni ai muncii" rezolvaseră teme tehnico-ştiinţifice. Muncitori, cercetători, elevi, studenţi şi profesori "atacaseră" 293.000 de teme de cercetare. 53 de miliarde de lei se obţinuseră doar din sporul de producţie, pretindea şi presa vremii. Şi exportul crescuse cu 14.6 miliarde de lei. Mii de maşini, sisteme de mecanizare şi automatizare se introduseseră. La fel, nenumărate invenţii brevetate.
"PATROANA" ŞTIINŢELOR DIN ROMÂNIA
Peste tot şi peste toate se înălţase, desigur, activitatea "savantului de renume mondial", academician doctor inginer Elena Ceauşescu. "Patroana" ştiinţelor, pe seama căreia circulau glume despre necunoaşterea formulelor chimice, conducea şi Consiliul Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului. Ani de-a rândul, se "remarcase" şi la Institutul de Cercetări Chimice. Acolo se implementaseră tehnologii originale, susţinea Scînteia. Prin eforturile cercetătorilor, cauciucul poliizoprenic şi cel polibutadienic, unii terpolimeri, plastifianţi, poliesteri, polimeri sulfidici erau realizaţi în România.