x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 6 iunie 1989

6 iunie 1989

06 Iun 2009   •   00:00

Întrevedere la nivel înalt româno-bulgară. Nicolae Ceauşescu a trimis poporului iranian condoleanţe pentru dispariţia liderului spiritual, Ayatollahul Khomeini.



Începea campania de recoltare a orzului. Mecanicii realizau ultimele repa­raţii, pentru ca întregul parc de combine şi prese de balotat să fie pregătite în apropierea lanurilor. Fabricile şi întreprinderile ţării intrau într-o nouă întrecere socia­listă în întâmpinarea zilei de 23 August.

ÎNTREVEDERE ROMÂNO-BULGARĂ

La Bucureşti a avut loc o întâlnire la nivel înalt între primul-ministru al României, Constantin Dăscă­lescu, şi ministrul Relaţiilor economice externe al Bulgariei, An­drei Lu­kanov. În cadrul întrevederii "au fost reliefate relaţiile de prietenie şi colaborare statornicite între popoarele noastre" şi s-a hotărât continuarea schimburilor de măr­furi şi tehnologii între cele două ţări.

CONDOLEANŢE DE LA BUCUREŞTI

La 6 iunie, Iranul îl conducea pe ultimul drum pe Ayatollahul Khomeini. Cu acest prilej, de la preşedintele RS România pleca o scurtă telegramă adresată preşedintelui Republicii Islamice Iran, Sayyed Ali Khamenei. Prin intermediul său, Nicolae Ceau­şescu adresa poporului iranian "sincere condoleanţe, iar familiei îndoliate, întreaga noastră compasiune".

LANURILE DE ORZ ÎŞI AŞTEPTAU SECERĂTORII
În Brăila, combinele începuseră să duduie pe ogoarele patriei. S-a declanşat campania de recoltare a culturilor de păioase. Cei care au început primii secerişul au fost agricultorii din Făurei, care recol­taseră deja 25 de hectare în 24 de ore! Acesta a fost doar începutul.
"Pe măsură ce lanurile de orz ajung la maturitate vom spori şi numărul de combine, astfel încât să poată realiza o cultură zilnică de 166 de hectare", declara Marilena Brâncuşi, inginer-şef la IAS Baldovineşti, Brăila. Deşi vremea nu era favorabilă secerişului în întreaga ţară, unităţile agricole erau îndemnate să urmeze exemplul brăilenilor: "Specialiştii să fie prezenţi în câmp, să controleze starea lanurilor, să ştie în orice moment procentul de umiditate a orzului". Acestea erau condiţiile în care România putea înregista recolte-record la sfâştiul campaniei!

MAI MULTĂ ENERGIE ELECTRICĂ PENTRU ŢARĂ
Trecuse 1 Mai muncitoresc, era nevoie de o altă sărbătoare naţională pe care oamenii muncii să o întâmpine cu realizări extraordinare. Aşa că începuse o nouă întrecere socialistă în în­tâmpinarea zilei de 23 August şi a Congresului al XIV-lea al PCR. Printre fruntaşe se aflau şi colectivele de muncă de la Hidrocentrala Porţile de Fier I şi II. Aici se urmărea folosirea integrală a potenţialului energetic al Dunării şi reducerea consumului propriu de energie electrică. De la în­ceputul anului, cele două hidrocentrale produseseră peste prevederi 890 milioane kWh energie electrică, susţineau raportările oficiale.

CENTENARUL EMINESCU, LA BACĂU

La Teatrul dramatic "Bacovia" din Bacău, s-a jucat, în premieră absolută, "Porni Luceafărul...", de George Chirilă, piesă dedicată lui Mihai Eminescu. Adusă în atenţia publicului cu ocazia Centenarului Eminescu, lucrarea făcea parte dintr-o trilogie, alături de "Lada de zestre" şi "Şalul Alb". Regia, scenografia şi ilustraţia spectacolului au aparţinut lui Constantin Codrescu, iar în rolurile principale au evoluat actorii Stelian Preda, Florin Gheucă, Doina Iacob, Livius Rus şi Despina Prisăcaru.

PRODUCŢIE DIVERSIFICATĂ
La Întreprinderea de Rulmenţi Grei Ploieşti a fost finalizat cel de-al 20-lea tip de rulment asimilat de la începutul anului. Acest lucru a fost considerat un fapt semnificativ de muncă, "o ilustrare a preocupării oamenilor muncii din unitate pentru diversificarea producţiei şi pentru satisfacerea cerinţelor beneficiarilor externi". Rulmentul cu diametru de 1.060 mm avea să fie utilizat şi în ţară, în locul unei piese importate, la echiparea unui nou utilaj produs de "Progresul" Brăila.

MINERII FRUNTAŞI AI ŢĂRII
Întreprinderea Minieră Baia Sprie a obţinut peste plan o producţie de metale în valoare de 8,1 milioane de lei numai în primele cinci luni ale anului 1989. De trei ani, colectivul întreprinderii s-a situat pe locul I în întrecerea socialistă pe ramură, ceea ce i-a adus "Ordinul Muncii", clasa I. "Mineritul este un examen profesional zilnic pe care minerii de la Baia Sprie îl trec cu succes." Însă producţiile mari au fost realizate mai ales cu ajutorul tehnologiilor avansate. De puţin timp, specialiştii de aici introduseseră un nou tip de "cărucior de perforat găuri de mină în evantai", care reuşise să ridice gradul de recuperare la plumb până la 87%, la zinc până la 88%, iar la cupru până la 90%.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN CAPITALISM

"Numeroşi elevi nu vor reuşi să termine nici în acest an cursurile şcolilor pe care le frecventează", cita Scînteia un pretins raport al Ministerului Învăţământului din SUA. Cauzele? Conform presei oficiale româneşti: numărul mare de familii cu venituri modeste, pe lângă impresionanta cifră de 6.395.000 de şomeri. Pe de altă parte, fondurile monetare destinate educaţiei erau cu mult reduse faţă de cele destinate elaborării şi producerii armelor nucleare. Conform "noutăţilor" adunate de peste Ocean, americanii construiau armament cu preţul educaţiei copiilor lor.

×