x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 7 mai 1989

7 mai 1989

de Lavinia Betea    |    07 Mai 2009   •   00:00

A fost duminică. După presă, zi de vârf în campania legumicultorilor. Noutăţi literare, istorice şi culturale pentru pasionaţi. În ţările "frăţeşti" s-au ţinut adunări festive şi de lucru în spiritul căii neabătute către comunism.



AMENINŢĂRI CU VARZĂ ŞI ROŞII
Legumicultorii au fost în plină campanie de primăvară. Bănăţenii şi-au pregătit deja grădinile pentru producţii mai mari de legume. "O să producem atâta varză şi atâtea tomate încât cei ce se ocupă de valorificarea legumelor şi fructelor vor năduşi cu preluarea lor", a "ameninţat" Gheorghe Dumitraşcu, directorul Asociaţiei Economice de Stat şi Cooperatiste Lovrin.

"CAP LIMPEDE" DE EPOCĂ
Iubitorilor de literatură li se recomandă călduros "Cap limpede" de Radu Cosaşu, apărută la Editura Cartea Românească. Este a şasea carte dintr-o vastă cons­trucţie epică a apreciatului prozator. Considerată de criticul Mircea Iorgulescu drept  "o unitate, un întins roman, de fapt, romanul unei epoci, romanul unui personaj, romanul unei formaţii şi totodată şi al unei deformaţii, un roman în fragmente, dar cu obsesia totului, având mai degrabă o structură muzicală, alternând re­gistre, tonuri, teme şi motive într-o organizare polifo­nică suplă, puternică şi subtilă".

INVENŢII ŞI CERCETĂTORI
Câţi cercetători să fi fost pe-atunci în România?  Şi cine mai ştie câte instituţii de cercetare?!
La rubrica "Noutăţi tehnico-ştiinţifice" din Scînteia sunt pomenite câteva dintre ele cu "realizările de ultimă oră". Spre exemplu, Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Compresoare şi Material Rulant reuşise să redimensioneze reperele unor compresoare, astfel încât să necesite consum redus de metal. Institutul Naţional de Motoare Termice a finalizat aparatul de măsurare a parametrilor cu motoare termice cu piston. O nouă instalaţie de vopsire cu cabine mobile a raportat Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Industria Construcţiilor de Maşini. Iar Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Electronică tocmai proiectase un echipament modern de diagnosticare a pierderilor energetice.

A APĂRUT MAGAZIN ISTORIC!
Din cuprinsul revistei pe luna mai: 1 Mai 1939. Poporul român spune nu fascismului şi războiului (Ion Popescu Puţuri); Forţa unită a clasei muncitoare (M.C. Stănescu); 1703-1744 - Mihai Racoviţă, voievod român la Iaşi şi Bucureşti (Matei D. Vlad); Din zilele Revoluţiei de la 1848 (A. Ubicini); Cine a compus Cântecul Iancului (Viorel Cosma); Victor Slăvescu - 1940, Note zilnice (Eugen Preda); Patria română căreia i-au jertfit toate ostenelile (Paul Schuster-Stein).   

CU VITEZA NU-I DE GLUMIT!
Buletinul rutier redactat în Scînteia cu sprijinul Inspectoratului General al Miliţiei, Direcţia Circulaţie oferă sfaturi bune automobiliştilor şi face cunoscute exemplele negative din lumea lor. Iată câteva cazuri de vitezomani sancţionaţi corespunzător de "organe": la Bistriţa "a fost oprit la timp conducătorul unui autotu­rism care circula în localitate cu 105 kilometri la oră"; la Arad, alt autoturism fusese "înregistrat cu 83 km pe oră"; iar la Săvineşti, judeţul Neamţ, un autovehicul "a trecut prin faţa ecranului radar cu 78 km pe oră".  

DIN ŢĂRILE "FRĂŢEŞTI"
La festivităţile dedicate la Praga Zilei Naţionale a Cehoslovaciei, România a fost reprezentată printr-o de­legaţie condusă de Ion Dincă, prim-viceprim-ministru al guvernului RSR, membru al CPEx. Prilej cu care au fost depuse coroane de flori la mormintele soldaţilor români căzuţi în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei la cimitirele din Zvolen, Piestany, Stara Tura şi Brno.
Sofia a anunţat că s-au încheiat lucrările sesiunii plenare a CC al PC Bulgar. În Republica Democrată Germană au fost alegeri pentru desemnarea re­pre­zentanţilor locali ai puterii de stat. Iar la Varşovia s-a ţinut Conferinţa Naţională a delegaţilor Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Pretutindeni, evenimentele sunt interpretate ca noi paşi ai căii către comunism.

MARATON LA NAŢIONAL
Teatrele bucureştene îşi vindeau biletele de la punerea lor în vânzare. Iar la abonamentele difuzate prin sindicate şi UTC n-aveau acces decât fruntaşii.
Cererea de bilete la teatru depăşea oferta, deşi programul spectacolelor era extins la maximum. Spre exemplu, duminică, 7 mai, la Teatrul Naţional a fost un adevărat maraton. La ora 10:00, în Sala Mare, a fost primul spectacol cu "A douăsprezecea noapte", urmat la ora 14:30 de "Bădăranii", iar seara la ora 18:30 de piesa "Nu se ştie niciodată". În aceeaşi zi, la Sala Amfiteatru, matineu cu "Un anotimp fără nume", iar seara "Contrabasul". În paralel, la Sala Atelier, "Ulti­mul set" şi "Fata din Andros".  

BRAIN DRAIN
Potrivit unui studiu efectuat de OECD, difuzat de Agerpres, în ultimul sfert de veac, un milion de specialişti din lumea a treia au fost "racolaţi" de ţările occidentale industrializate. Potrivit aceleiaşi surse, alt raport publicat de UNCTAD estimase că în 1961-1972 specialiştii plecaţi în SUA, Canada şi Marea Britanie făcuseră în bugetul ţărilor de origine ale lumii a treia o "gaură" de 46 miliarde dolari reprezentând costurile calificării lor. Sumă echivalentă cu ajutorul acordat în acelaşi interval de statele dezvoltate ţărilor de origine ale imigranţilor.

×