Jurnalul zilei: 12 februarie 1989

Metrou "turistic" ● Lăcătuş mecanic şi artist plastic ● Cenaclul de ziar judeţean ● A şaptea artă socialistă ● Aventura jurnalului intim

Duminica, singura zi liberă. Excepţie – săptămânile cu "sâmbăta SRL", "săptămână redusă de lucru". În căutarea ineditului şi-a zăpezii topite de vremea caldă, adolescenţii şi tinerii se puteau relaxa într-o excursie de-o zi la munte. Orăşeni de primă generaţie, familii întregi sau doar parte din membri "migrau" spre rudele de la ţară. Pentru cine rămânea în urbe şi nu voia să stea chiar toată ziua în casă, cinema­to­grafele veneau cu oferte de petrecere a timpului liber. În luna februarie, cinefilii aveau parte de premiere româneşti şi filme din ţările socia­liste surori. Timp de relaxare şi distracţie sau de odihnă... activă. Literaţii amatori îşi prezentau opera "la cenaclu", iar posesorii de jurnale intime profitau de ziua liberă pentru a-şi completa în­semnările neglijate în timpul săptămânii.

Metrou "turistic"
Printre "atracţiile turistice" ale Bu­cureştiului, la loc de cinste figura... me­troul. Domnul Nelu, doamna Je­nica, Adi, Mirela, Dan şi-un puş­tiu­li­că, descinşi în păr de la Constanţa să-l viziteze pe Gabi, soldat în termen la Bucureşti, au profitat de prilej să se convingă ce mai e nou prin Capitală. Adi, Mirela şi junele ostaş au prefe­rat un film. Domnul Nelu şi doamna Je­ni­ca, în schimb, s-au lăsat pradă plă­cerii de-a călători cu noul mijloc de transport. Aşa de probă, nu cu vreo treabă anume, doar să vadă cum e... "O palmă pe-o unealtă"Pentru ostaşii României socialiste ur­mau lunile "în producţie".  

"Eroic efort de muncă al oştirii pentru pro­pă­şirea patriei", spunea propaganda.
De efort, nimeni nu se îndoieşte, dar eroismul se vădea pe-atunci în agricultură, la strânsul recoltei şi la ce mai trebuia. Poeţii n-aveau cum rata noile realităţi. "Soldat mă ştiu şi fiu acestei patrii/Lângă pământul din străbuni păstrat/ Cu-o palmă pe-o unealtă – pentru muncă/Şi-n alta arma – pentru apărat."

Lăcătuş mecanic şi artist plastic
În alegerea repertoriului şi a te­me­lor de creaţie, participanţii la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Na­ţional Cân­tarea României trebuia să ţină sea­ma de cele două evenimente majore ale anului 1989: congresul al XIV-lea al partidului şi a 45-a aniversare a "revoluţiei" de la 23 august. Gheor­­ghe Lăiniceanu, de meserie lă­că­tuş mecanic, fusese prins în mrejele creaţiei la atelierul de artă plastică al uzinei "Vulcan". Per­severa de peste 30 de ani. Stă­ru­in­ţa, măcar, probabil şi talentul îi fu­seseră  răs­plătite cu un premiu la un festival de profil des­fă­şu­rat la Mos­cova. Întocmai profesi­o­niş­ti­lor, plas­ti­cienii amatori, cu me­serii di­verse "la bază", participau la tabere de creaţie, expuneau pe si­me­ze. În fe­brua­rie, "Studioul artistului plastic amator" vernisase expoziţia "Ro­mâ­nia, ţara mea frumoasă".

Cenaclul de ziar judeţean
Tot ca să descopere noi talente şi să promoveze "creaţiile literar-artistice valoroase" înfiinţase şi ziarul ju­de­ţean Informaţia Harghitei un cenaclu li­terar la Miercurea Ciuc. În afară de pro­movarea talentelor locale, organi­za­torii şi-au mai propus să organizeze nelipsitele "întâl­niri cu cititorii" ale scriitorilor consacraţi, simpozioane, mese rotunde, dezbateri. Mai rentabil să fii membru într-un cenaclu de ziar decât la vreo întreprindere: gazeta locală promitea publicarea celor mai reuşite creaţii.

A şaptea artă socialistă
Pentru iubitorii celei de-a şaptea arte, oferta lunii februarie în cinematografe conţinea filmele ro­mâ­neşti "Martori dispăruţi", "De ce are vulpea coadă" – "comedie satirică pe teme de educaţie, care pledează pentru binefacerile contactului cu natura, precum şi cu valorile perene ale lumii satului" – şi varianta cinematografică după filmul de televi­ziune "Francois Villon". Bine re­pre­zentate în cinema­to­grafe erau şi producţiile din "ţările surori", "importate", probabil, în baza acordurilor cul­turale: o comedie cehoslovacă, ins­pirată din viaţa tinerilor ostaşi, un film sovietic şi două producţii chi­ne­zeşti. Eco­nomie şi iar eco­no­mie: filme occidentale, plătite în valută, nu erau de văzut la cinema.

Aventura jurnalului intim
Tentaţia scrisului au avut-o mulţi – scriitori "de meserie", "oameni ai mun­cii" cu veleităţi li­terare. Printre aceş­tia, o categorie aparte o formau "diariştii" – posesorii de jurnale in­ti­me. Scriau, scriau... pentru istorie, pentru sine. În caiete subţiri, folosite de elevi pentru teze, şi-a consemnat arhitectul Gheorghe Leahu impre­siile din ultimii ani ai regimului comunist. Nota seara târziu, în deplină sin­­gu­ră­ta­te, păstrând secretul chiar şi faţă de membrii familiei. Însemna inegal mai mult în zilele grele, cu mai puţine detalii în zi­lele ceva mai liniştite. După ce com­pleta un caiet, îl învelea în hâr­tie neagră, nelucioasă şi îl de­po­zi­ta, pentru si­guranţă, în garaj, prin­tre baterii defecte şi cauciucuri uzate.