x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A fost braţul înarmat al Securităţii

0
Autor: Vasile Surcel Valentin Zaschievici 07 Oct 2009 - 00:00


21 februarie 1981, ora 21:50: O pu­ternică explozie zguduie sediul postului de radio Europa Liberă, din München, în zona de emisie a secţiei cehoslovace. Conform Raportului de cercetare al Poliţiei Bayern, inclus în Dosarul nr. 782-230/1981, această explozie a provocat rănirea gravă a opt persoane, aflate în incinta secţiei, şi a altor patru din clădirile învecinate. Pagubele produse: peste patru milioane de mărci.

Conform anchetatorilor germani, deflagraţia a fost provocată de o încărcătură de 20 kg de nitropentă care, alături de distrugerea clădirii, a mai produs şi un crater circular cu diametrul de doi metri şi adâncimea de un metru. Informaţii provenite după 1990 din arhivele STASI au adus indicii că "Şacalul" a executat acest atentat la cererea Securităţii române, care l-a plătit cu un milion de dolari.

20 iulie 1981: Jurnalistul Emil Georgescu este înjunghiat cu 26 de lovituri de cuţit în apropierea locuinţei sale. A supravieţuit acestui atac, dar până la moartea sa (1985) a fost convins şi a declarat-o public, că a fost victima unei conspiraţii puse la cale de Securitate. Opiniile sale au fost confirmate de informaţiile obţinute tot din arhivele germane, din care rezultă, într-adevăr, că el s-a aflat pe lista de "comenzi" pe care "Şacalul" o primise de la Bucureşti.


VÂNAM O VULPE CARE-ŞI AVEA BÂRLOGUL ÎN CASA STĂPÂNULUI
Mergând pe urmele - peste mă­su­ră de firave - lăsate de "Şacal" în Ro­mâ­nia, ne-am întâlnit cu unul dintre "vânătorii" asmuţiţi, la începutul ani­lor '80, pe urmele lui. Interlocutorul, căruia îi vom păstra anonimatul, ne-a istorisit strădania zadarnică a copoilor de-a prinde o vulpe, fără să ştie că vânatul îşi avea bârlogul... chiar în casa stăpânilor.

Povestea începe o dată cu crearea unui organism specializat în comba­terea acţiunilor teroriste - UM 0920 - coordonat de USLA. Nou-creata structură a angajat profesionişti din MApN, Miliţie şi Securitate - ofiţeri şi subofiţeri. Unitatea culegea informaţii despre Carlos şi despre celulele teroriste cu care el lua legătura. Se folosea de informatori dinăuntrul şi din afara ţării, îl "lucra" pe terorist cu toate mijloacele ce-i stăteau la în­de­mână, folosea şi informaţiile fur­ni­zate de UM 0544 - structură a DIE.

Un grup de ofiţeri USLA, conduşi de lt. col. Sergiu Nica, au înfiinţat celula "R" a UM 0544. Alături de Nica au fost detaşaţi la "R" colonelul Gheorghe Preda, zis "Gigi - Pumn de Fier" (un bărbat de 50 de kilograme, cu un creier-calculator, care îi ştia pe de rost pe mai toţi membrii celulelor teroriste din lume), colonelul Aurel Dina şi colonelul Ioan Dobra. Au mai fost şi alţii: unul care avea să devină după Revoluţie primar, un avocat destul de cunoscut, pregătiţi pentru a evolua "în afară" sub acoperire.

"Cei de la UM 0544 «R» veneau la noi, la USLA, să le dăm informaţii despre Carlos din sursele noastre de afară, ne povesteşte interlocutorul. Nu le dădeam nimic, pentru că nu prea ne era clar ce ordine şi planuri aveau ei. Nedumeririle ne-au sporit când, de-a lungul a patru ani, între '82 şi '85, colonelul Nica ne trimitea la plimbare, în mod constant, pe noi, ofiţerii care aveam sarcina de a-l vâna pe Carlos dacă venea în România. Ne trimitea pe Litoral pe toţi, cu săptămânile şi lunile. Ce să-l mânii pe Dumnezeu, nu ne strica vacanţa. Femei, maşini, chefuri, diurnă grasă... Muncă, ioc."

Ofiţerilor antitero care primiseră sarcina să-l prindă pe Carlos dacă acesta venea în România li se păreau anormale şi alte chestii: "Ţin minte c-am primit o poză cu el, s-o multiplicăm, s-o dăm la birouri, la frontieră. M-am ridicat în şedinţă: «Bine, dom'le, da' asta e de-acum 20 de ani. Una proaspătă nu puteaţi să ne daţi?». Au ridicat din umeri. Ţin minte că am găsit atunci descrieri ale lui Carlos în presa franceză, un portret-robot în presa austriacă, m-am pus şi i-am desenat eu ochelari, am chemat un retuşor şi uite-aşa am trimis 5.000 de poze ale lui, cu ochelari, prin toată ţara".

De ce n-au reuşit să-l prindă pe teroristul care se plimba prin România ca la el acasă, asta au înţeles-o ofiţerii de Securitate mult mai târziu. Interlocutorul ne povesteşte şi cum: "După Revoluţie, colonelul Sergiu Nica s-a prezentat la noua conducere a ţării şi a depus un raport în care dezvăluia faptul că, la ordinul lui Ceauşescu, sub coordonarea lui Pleşiţă, a procedat în mai multe rânduri la contactarea lui Carlos în ţară şi peste hotare. Cu mai multe ocazii, Carlos a fost adus în România, găzduit în locaţii conspirative, s-a plimbat prin oraş, în vreme ce ofiţerii USLA care aveau ordin să-l captureze erau trimişi la mare, după cai verzi pe pereţi. La începutul anilor '90, Nica s-a întâlnit cu colonelul Ion Kilin, care fusese numit şef al informaţiilor antitero, şi l-a anunţat despre această situaţie, fără a-i prezenta documente, fără detalii. Un fel de «pardon, nea Ioane, dar asta a fost situaţia»".

Poate să fie o coincidenţă nefericită, dar, la scurt timp după aceste dezvăluiri, un cancer galopant a pus capăt vieţii colonelului Sergiu Nica. La scurt timp, cancerul avea să-l răpună şi pe colonelul Gheorghe Preda, în vreme ce Aurel Dina, celălalt colaborator al lui Nica, avea să moară de inimă.

Explicaţia dată de Nica politicii de protejare a lui Carlos este următoarea: "În felul acesta, teroristul n-a atacat în România şi n-a ata­cat nici interesele României peste hotare". Astfel, structura care ţinea legătura cu "Şacalul" a contribuit la crearea aşa-numitului "efect de sanctuar". Noţiunea, bine cunos­cu­tă serviciilor secrete, defineşte "asigurarea unui climat de linişte în interiorul graniţelor ţării, prin realizarea unor înţelegeri secrete cu celulele teroriste prezente în respectiva ţară. În schimbul neutralităţii sau chiar al unor ajutoare logistice sau băneşti, celulele teroriste îşi luau angajamentul să nu produ­­că evenimente pe teritoriul respectivei ţări". Această practică este încă actuală şi defineşte politicile de securitate ale mai multor ţări.
SECURITATEA, FURNIZORUL DE ARMAMENT AL TERORISTULUI
Un document publicat în ultimii ani demonstrează că "Şacalul" a beneficiat de armament şi de muniţie, scăzute din evidenţele UM 0297, la ordinul lui Tudor Postelnicu, prin adresa nr. 102/71/00/10748 din 28 iunie 1981. În acest document emis de UM 0544 se cere: "În baza aprobării date de minis­trul secretar de stat al Ministerului de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului, tovarăşul Tudor Postelnicu, pe raportul nostru nr. 0012578 din 21.10.1980, care din motive de conspirativitate se află şi rămâne la unitatea noastră, rugăm să procedaţi la scăderea din evidenţele dumnea­voastră a cantităţilor de armament men­ţionat mai jos, folosit şi consumat în executarea unor misiuni speciale, şi nemai­pu­tând fi recuperat, după cum urmează...".

În continuarea documentului menţionat sunt enumerate mai multe categorii de ar­ma­ment, printre care: arun­cătoare de grenade AG-7 şi RPG (cu tot cu anexele lor şi cu piese de schimb), pistoale Makarov, Walter şi Stecikin, inclusiv încărcătoare şi amor­tizoare pentru ele. Această primă adresă nu făcea nimic altceva decât să con­sfinţească o stare de fapt deja consumată, întrucât armele fu­seseră ridicate anterior din depozitul UM0297 de locotenent-colonel Dumitru Cos­tin. O a doua adresă, aproape similară, emisă la 9 decembrie 1981, conţine aceeaşi solicitare referitoare la scăderea din evidenţele aceleiaşi unităţi militare a două aruncătoare de grenade AG-7, şapte pistoale-mitralieră AKM, cu tot cu încărcătoare, opt pistoale Stecikin, şapte puşti semiautomate cu lunetă, cu tot cu dispozitivele de ochire, un pistol Walter, dar şi 215 kilograme de exploziv plastic şi capse de iniţiere.

Deocamdată nu se ştie dacă anterior au mai existat şi alte "scăderi" de armament şi muniţie solicitate de UM 0544. Anchetatorii germani au stabilit că la atentatul cu bombă de la sediul Europei Libere s-au folosit doar maximum 20 de kilograme de explozibil. Nimeni nu a mai aflat însă pentru ce operaţiuni a folosit "Şacalul" cele 215 kilograme de exploziv plastic oferit de serviciile secrete româneşti. Indiferent care au fost acele operaţii, este însă evident că în acea perioadă Securitatea a contribuit pe căi oculte la înarmarea mişcărilor teroriste, iar "Şacalul" a fost unul dintre "clienţii" săi preferaţi.


DE CÂTE ORI A FOST "ŞACALUL" ÎN ROMÂNIA?

Colaborarea Securităţii române cu "Şa­ca­lul" a cuprins mai ales perioada anilor 1978-1983. Johannes Weinrich (alias Ste­ven), considerat mâna dreaptă a lui Carlos, a fost anchetat, judecat şi condamnat la detenţie pe viaţă de autorităţile germane. În cursul cercetărilor, anchetatorii ger­mani au stabilit că, în perioada me­n­ţionată, Steven şi Carlos au fost în Ro­mâ­nia de cinci ori, ocazii cu care au profitat din plin de "ospitalitatea" conducerii su­pe­rioare a Securităţii.

Carlos a fost cazat, cu multă discreţie, într-o casă conspirativă, o vilă retrasă din apro­pierea Podului Oto­peni, dar şi la Vila "Lac 1" de la Snagov. A mai fost găzduit şi la Neptun, aproape de vila lui Ceauşescu, precum şi la Poiana Braşov. Angajaţii mai vârstnici ai Institutului de Geriatrie "Ana Aslan" îşi amin­tesc şi acum că, în anii 1980-1981, mama lui Carlos ar fi fost internată acolo, într-un pavilion special, în care erau cazaţi pacienţii străini veniţi pentru tratament. În urmă cu puţini ani, în timpul procesului lui Johannes Weinrich (alias Steven), anchetatorii germani au apelat la auto­rităţile române cărora le-au cerut informaţii referitoare la legăturile Securităţii cu "Şacalul" şi cu "locotenenţii" săi, din perioada în care gen. Nicolae Pleşiţă se afla la conducerea DIE. Atunci, gen. Pleşiţă a fost audiat, prin comisie rogatorie, în prezenţa anchetatorilor germani. Audierile s-au derulat la Secţia Parchetelor Militare a Parchetului General. Într-o primă declaraţie dată atunci, gen. Ple­şiţă a recunoscut că, "în schimbul serviciilor oferite de Carlos şi Steven, aceştia au cerut să li se permită tranzitarea teritoriului României şi, cu alte ocazii, să le fie puse la dispoziţie documente de identitate şi de călătorie. (...) Membrii grupului au fost cazaţi în unele case conspirative ale Securităţii".

Ce documente? Ce case conspirative? Nu s-a mai aflat niciodată. Prin intermediul aceleiaşi cereri de comisie rogatorie, anchetatorii germani au mai participat şi la audierea gene­ra­lilor Iulian Vlad şi Gheorghe Diaconescu, precum şi a altor foşti ofiţeri superiori de Se­curitate. În timp ce justiţia din ţările ves­tice a finalizat ma­jo­ritatea proceselor le­gate de grupul terorist al lui Carlos, an­cheta legată de "colaborarea" autorităţilor comuniste române cu "Şacalul" bate şi acum pasul pe loc, blocată de lipsa unor probe juridice, pe care serviciile noastre secrete le ţin şi acum ascunse sub "capa­cul" informaţiilor secrete care ar putea aduce atingere siguranţei naţionale.
Citeşte mai multe despre:   special,   carlos sacalul

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de