Activiştii şi bacşişul

Istoricul rus Michael Voslensky a descris în cartea sa despre nomenclatură stilul de viaţă al acestei categorii privilegiate din aparatul politic sovietic. Redăm în continuare câteva fragmente.

"Este evident că nomenclaturistul nu numai că-şi asi­gură binişor traiul de zi cu zi. Ceea ce nu-i este de ajuns. El se străduieşte să îşi fructifice şi mai mult capitalul pe care îl reprezintă poziţia sa dominantă. Mai face rost de nişte bani din bacşişuri.

Corupţia nu e monopolul unei anumite ţări sau al unei  anumite structuri sociale. Toată lumea mai are încă proaspăt în amintire scandalul provocat în Vest în cadrul societăţii Lockheed. Dar corupţia nu se poate dezvolta decât pe un teren favorabil: cel al birocraţiei triumfătoare. Cu cât se exercită mai puţin control asupra atotputernicei birocraţii, cu atât "capii"  birocraţiei se simt în largul lor atunci când fac tranzacţii pe sub mână. Şi vom fi uimiţi să constatăm că societăţile despotice orientale ale Evului Mediu cu aparatul lor administrativ foarte ramificat şi cu absenţa completă a informaţiilor sunt cele care au cunoscut cea mai cruntă corupţie, sistemul bacşişului insinuându-se puţin câte puţin în toate interstiţiile ţesăturii sociale. Această tradiţie, ca multe altele, s-a implantat în Rusia supusă de tătari şi a prins rădăcini profunde.

Este important să ne dăm seama că preluarea puterii de către nomenclatură nu a slăbit ci, dimpotrivă, a întărit mai degrabă, obiceiul bacşişului pentru că în sistemul socialismului real domi­na­ţia nelimitată a unei birocraţii capătă dimensiuni pe care nu le-a mai cunoscut niciodată.

Nomenclaturiştii nu sunt natural îndreptăţiţi să accepte sistemul corupt. Dar sancţiunile sunt rare şi uşoare în vreme ce infracţiunile corespunzătoare sunt grave şi repetate. Clasa nomenclaturiştilor tolerează de fapt, în tăcere, corup­ţia. Fenomenul se prezintă în toată amploarea sa în republicile tradi­ţional infectate, din raţiuni isto­rice, de virusul corupţiei: în Tra­nscau­cazia şi în Asia Centrală.

Se admite, în general,  în URSS, că Georgia este capul răutăţilor. Un lucru e cert: dacă dosarele legate de afacerile de corupţie care îi pun în cauză pe nomenclaturiştii georgieni, pe de o parte, şi cele legate de Mzavanadze, primul se­cretar al CC-ului Georgiei, pe de altă parte, ar fi ajuns la cunoştinţa publicului, opinia publică mondială ar fi uitat scandalul Lockheed.

Informaţiile de care dispunem privesc o republică mai modernă, Azerbaidjan-ul. Aceste informaţii sunt sigure: ele provin din arhivele secrete al CC-ului Partidului Co­munist din Azerbaidjan. Aceste documente au fost publicate de Ilia Zemţsov înainte de a emigra în Israel. Zemţsov a lucrat la sectorul "Informaţii" al CC-ului Partidului comunist din această provincie.

Să enumerăm câteva cifre care vor lămuri mai bine situaţia din Azerbaidjan. Nu este vorba despre recorduri absolute în materie de bacşişuri destinate nomenclaturii: oamenii se mişcă în limitele corupţiei obişnuite.

În Azer­baidjan postul de Procuror de district s-a vândut (în 1969) cu 30.000 de ruble. Această sumă, realtiv mo­destă, îi dădea posibilitatea, unui membru de Partid, să devină titularul acestui post, în caz că  ar fi fost vacant şi să se metamorfozeze astfel în paznic al legalităţii socia­liste.

Un alt post de paznic al ordinii - acesta mult mai oneros - era, de asemenea, de vânzare: cel de şef al miliţiei districtuale. Preţul era fixat pe la 50.000 de ruble.

Pentru aceeaşi sumă, cineva putea fi numit preşedinte de colhoz, deşi, teoretic, este vorba despre un post supus votului. Aceasta pentru că, urmând exemplul tuturor cetăţenilor sovietici, colhoznicii îşi dau sufragiile personalităţii care le-a fost "recomandată". Preşedintele de colhoz aparţine nomenclaturii Comitetului de district.

Postul de director de sovhoz, de asemenea rezervat nomenclaturii, era şi mai bine cotat: 80.000 de ruble. Este vorba, într-adevăr, despre un post mai rentabil şi care deschide perspective mai interesante din punct de vedere al carierei, în sânul nomenclaturii.

O dată încasată suma, secretarii Comitetului districtual luau de­cizia de numire corespun­zătoare. Aceşti bani erau bineve­niţi pentru ei pentru că le permiteau să amelioreze câştigul curent, adică leafa lor de nomenclaturişti garnisită cu tot felul de alte prime speciale.

Trebuie să amintim că pe atunci o numire în postul de secretar de district presupunea cheltuieli considerabile, mult mai mari decât cele necesare achiziţiei postului de procuror. În 1969, costa 200.000 de ruble  să fii numit prim secretar al Comitetului de district din Azerbaidjan şi "doar" 100.000 de ruble pentru postul de vice-secretar. Suma trebuia să fie achitată la se­cretarii CC-ului de la Baku, posturile în cauză aparţinând nomenclaturii CC-ului din Azerbaidjan.
Secretarii Comitetelor de district ocupă o poziţie foarte lucrativă: ei dispun de puteri întinse şi pot, pe deasupra, să încaseze, după cum vom vedea, bacşişuri frumuşele. De unde locul lor proeminent în ierarhia preţurilor. În interiorul acestei nomenclaturi a CC-ului din Azerbaijan existau formule mai economice: un post de director de teatru costa între 10.000 şi 30.000 de ruble, cel de institut de cer­cetare 40.000, titlul de "Membru al Academiei de ştiinţe al Repu­blicii socialiste sovietice Azerbaidjan", 50.000 de ruble.

Postul de rector într-o instituţie de învăţământ superior era mult mai bine cotat decât nemuritorul titlu: cifra, care varia în funcţie de instituţie, se putea ridica până la 200.000 de ruble. Aceasta este de înţeles dacă ştim că numitul rector percepe ilegal, de la studenţi, o taxă de înscriere, modulată şi ea în funcţie de instituţie: la acea dată, trebuia să plăteşti 10.000 de ruble pentru a fi admis la Institutul de Limbi Străine, între 20.000 şi 25.000 pentru a te înscrie la Universitatea de la Baku, 30.000 de ruble pentru Facultatea de Medicină şi până la 35.000 de ruble pentru Institutul de Studii Economice.

Exista în epocă o listă, foarte bine pusă la punct, care indica nu doar numele posturilor importante, la nivel de district, ci şi anumite funcţii ştiinţifice sau cultu­rale şi chiar funcţii oficiale în interiorul guvernului Republicii so­cialiste sovietice Azerbaijan. Postul de ministru al Afacerilor so­ciale nu era prea bine cotat: într-adevăr, cum să-ţi procuri venituri suplimentare având în vedere lamentabilele pensii? Postul de ministru al Economiei comunale, era aproape la fel de puţin lucrativ şi se dădea pentru 150.000 de ruble. Dimpotrivă, costa 250.000 de ruble să fii numit ministru al Comerţului, în vreme ce această funcţie ministerială este teroretic plasată la acelaşi nivel cu altele. Dar penuria cronică în domeniul aprovizionării permitea să se întrezărească pro­fituri enorme.

Aceste cifre sunt preluate dintr-un raport confidenţial al prim-se­cretarului CC al Partidului comunist din Azerbaijan, G. Aliev, care astăzi este candidat la Biroul Politic al CC al PCUS. El a fost prezentat cu ocazia unui plen al CC al Partidului comunist din Azer­baidjan, la 20 martie 1970.

Conform tradiţiei din zona afa­cerilor interne ale nomenclaturii, aceste revelaţii se situau într-un context foarte precis, şi anume, înlocuirea fostului prim secretar Akhundov. Aliev, preşedinte al KGB-ului din Azerbaidjan pe vremea lui Akhundov, s-a străduit să denunţe corupţia care se instalase cu binecuvântarea predecesorului său. Sub pretextul asanării mediilor conducătoare, el a instalat la co­mandă propriii săi "soldaţi" devo­taţi. Într-un interval de trei ani (din 1969 până în 1972), 1983 de colaboratori ai KGB au fost numiţi în funcţii de responsabilitate de­pinzând di­rect de nomenclatură."
Fragmente din cartea "La Nomenklatura", Michael Voslensky, editura Belfond, p. 228 - 230
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu