Adesgo, simbol de mătase al Epocii de Aur

Fabrica de ciorapi Adesgo, unitate fruntaşă a epocii, fusese aleasă ca gazdă pentru o nouă manifestare omagială dedicată "prietenului Fidel" şi prieteniei româno-cubaneze.

Pe vremea lui Ceauşescu, ciorapii Adesgo erau făcuţi din fibră rezistentă, nu ca acum, când nu te ţin mai mult de-o seară. Cei buni, eleganţi, nu prea făceau mulţi purici în vi­trine, se dădeau imediat şi dresurile astea, graţie câtorva doamne care se ocupau cu remaiatul, aveau viaţă lungă. Circula şi un banc ce evocă una dintre feţele tragicomice ale comunismului: "Pierdut ciorap Adesgo remaiat, an fabricaţie 1979. Găsitorului, recompensă la alegere: pereche tenişi de Drăgăşani purtaţi cu grijă sau şampon Larex sigilat, 6 pernuţe".

Dresurile de damă se găseau greu, aşa că femeile practicau pe scară largă... remaiatul. Atât la domiciliu, cu ajutorul unei ustensile specializate – un fel de croşetă prevăzută în plus cu un ac fin pentru tras firul aproape invizibil de mătase, cât şi în ateliere. Pentru a ţine materialul întins se folosea ca "suport" un pahar cu diametrul cât mai mare. Majoritatea cucoanelor îşi duceau dresurile la remaiat, însă după Revoluţie această meserie s-a pierdut, ca multe altele de altfel. Mai sunt câteva, dar prea puţine, care practică meseria cu frică, să nu fie prinse pentru că nu îşi declară la Fisc veniturile. Cam 1 leu perechea, atât costă să fie tras firul cu un ac special, la vechea maşină de remaiat ce, de altfel, nu se mai fabrică de mult. "înainte, ciorapii erau făcuţi din fibră rezistentă şi firele erau verticale, se remaiau uşor. Acum îs subţiri şi scumpi, parcă-s de unică folosinţă", spune o doamnă care încă se mai ocupă cu remaiatul. La doamna Maria mergea un cartier întreg, respectiv Şerban Vodă, să mai prindă un fir de mătase. "Să-ţi dai ciorapii la remaiat era un lucru obişnuit. Ca la cizmar, sau la plăpumar, sau geamgiu, sau cine ştie ce altă meserie, acum pe cale de dispariţie. Oamenii erau cumpătaţi înainte, iar în ceea ce priveşte femeile, vă spun, chiar şi vara purtau ciorapi. O doamnă nu mergea fără niciodată", ne spune doamna Maria, care nu a vrut să ne spună şi celălalt nume, "maică, să nu rămân fără clientelă. Dar pot să vă spun că unii dintre cei mai buni ciorapi erau cei de la Adesgo, la doi paşi de mine".

Firul de mătase prezintă însuşiri remarcabile, caracterizându-se prin fineţe, rezistenţă şi durabilitate. Sericicultura s-a practicat şi încă se practică în ţara noastră, pentru că din firul strălucitor de mătase se ţes materiale fine din care creatorii de modă fac lucruri deosebite pentru farmecul femi­nin. Şi chinezii şi japonezii îl consideră un lucru divin prin frumuseţea lui natu­rală. Poate nu întâmplător, atunci când li se ducea un fir de la un ciorap, femeile considerau că e un dezastru.

Fabrica de ciorapi Adesgo a fost multă vreme un simbol pentru Bucureşti. De la înfiinţare, 1926, fabrica a traversat mai multe perioade tulburi, începând cu includerea sa ca datorie de război către Rusia, preluarea de către stat. Diana Marcovici Harangozo, manager relaţii cu clienţii, ne-a călăuzit şi ne-a povestit despre oamenii care au lucrat aici de-a lungul timpului, dar şi despre ce a însemnat Adesgo pentru miile de femei care aveau nevoie de ciorapi şi lenjerie.

"Compania avea ca obiect de activitate producerea şi comercializarea ciorapilor din bumbac şi mătase pentru femei. Între anii 1926-1940, Adesgo s-a dezvoltat prin adu­cerea unor maşini de tricotat ciorapi împreună cu utilajele auxiliare, de la firme cu mare renume. Maiştrii şi specialiştii erau în exclusivitate străini, iar producţia realizată era comercializată în magazine specializate şi susţinută de acţiuni publicitare.



După al doilea război mondial, URSS a dobândit dreptul de control asupra bunurilor germane din România şi implicit asupra Adesgo, situaţie ce s-a menţinut până în 1954, când compania a fost redată sta­tului român", ne-a spus Diana Marco­vici Harangozo. 16 maşini Cotton vechi, de fineţea 42 şi 45 gg pentru producerea ciorapilor din bumbac şi mătase pentru femei, începeau activitatea în anul 1926 a Fabricii de Ciorapi Adesgo, iar 180 de angajaţi munceau în ateliere şi capacitatea de producţie era de 1,4 mil. perechi ciorapi pe an.

Denumirea fabricii s-a păstrat de la înfiinţare până astăzi. Între anii 1936-1940, fabrica se dezvoltă prin aducerea a 40 de utilaje Cotton pentru tricotat ciorapi, împreună cu utilajele auxiliare. Tot în această perioadă a luat fiinţă secţia de lenjerie. Regimul de lucru pentru muncitorii de la tricotat era de două schimburi, respectiv schimbul de zi, 6 zile a 10 ore, iar cel de noapte, 5 zile a 13 ore.

Primul maistru român a apărut în anul 1938, an de referinţă pentru compararea acti­vităţii economice. Din start, statutul fabricii a fost deosebit, dotările sale fiind făcute cu utilaje provenite de la firme cu mare renume, al căror nivel de celebritate reprezenta garanţia nivelului tehnic. Producţia realizată era susţinută de acţiuni publicitare prin reclame şi ma­gazine de desfacere specializate. De asemenea, organizarea socială a fost deosebit de generoasă, cantină, sală de repaus, cabinet me­­di­cal, instrumentar şi staţionar cu paturi pentru bolnavi, sală de muzică cu pian, club de fotbal, pajişte pentru destindere, iar mai apoi o creşă pentru copii.

După al doilea război mondial, după conferinţa de la Potsdam, ce a avut loc la 17 iulie 1945, s-au stabilit măsurile politice şi economice ce urmau să fie aplicate de pu­terile aliate în cadrul dreptului de control pe care îl exercitau asupra Germaniei. În temeiul acelor hotărâri, prin care s-au stabilit şi recunoscut drepturile URSS asupra bunurilor germane din România, au avut loc operaţiile concrete de predare şi preluare a acestor bunuri, operaţiuni care s-au încheiat în 1948. Adesgo a făcut obiectul unui astfel de transfer. La 21 octombrie 1954, Guvernul Uniunii Sovietice a transmis statului român drepturile dobândite asupra firmelor germane. Adesgo a trăit importante evenimente politice şi sociale, inclusiv programele de dezvoltare planificată coordonate centra­lizat.

După 1944, din cauza pagubelor considerabile suferite la bombardamente, Adesgo a intrat într-o perioadă de reconstrucţie şi dezvoltare. A fost construită o cantină cu o capacitate de 300 de mese pe zi, dar şi un club muncitoresc cu o sală de spectacole cu 420 de locuri. Această perioadă a fost marcată prin calificarea şi promovarea celor mai buni muncitori în funcţia de maiştri, întrucât o dată cu plecarea maiştrilor străini fabrica rămăsese fără cadre tehnice. În 1953 s-au produs pentru prima dată în ţară ciorapi din fire sintetice pentru femei, iar în 1958 au fost introduse tricotajele din fire sintetice. Primele maşini automate de fixat şi vopsit ciorapi din fire sintetice apar în anii 1959-1960, iar acestea au fost instalate într-o sală de lucru special construită pentru vopsitorie. Începând cu 1962 se exportă tricotaje din fire sintetice, iar volumul producţiei a urmat o curbă ascendentă, spectaculos marcată de anii 1967, 1975 şi 1980.

În România, în perioada interbelică, dar şi după cel de-al doilea război mondi­al, tradiţia de a încheia o căsă­torie şi de a avea copii era foarte puternică. Pe de altă parte, mortalitatea, în primul an de viaţă, era foarte ridicată. În schimb, prin măsurile care puteau fi adoptate în acea vreme, copilul era destul de protejat, atât în materie de asistenţă medicală, cât şi în materie de şcolarizare. Exista un întreg sistem de burse, ale ministerului, ale comunită­ţilor locale, de diverse tipuri, ce încurajau copiii săraci, mai ales, să meargă la şcoală. Aşa că nu a părut nimănui ­ciudată înfiinţarea în cadrul fabricii ­Adesgo, de către conducerea de atunci, a unei creşe pentru copiii angajatelor. Acest demers venea în completarea dotărilor excelente precum o cantină, unde puteau lua masa angajaţii, o sală de repaus, un cabinet medical, o sală de muzică, dar şi un club de fotbal unde se puteau destinde maiştrii şi muncitorii.