Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După patru ani petrecuţi la Bucureşti, Iosef Govrin, ambasadorul Israelului în România, era primit de Nicolae Ceauşescu pentru convorbirea de rămas bun. Întâlnirea, consemnată de ambasador în memorii, s-a petrecut la reşedinţa de vară a cuplului Ceauşescu de la Snagov.
Indiferent de nivelul relaţiei bilaterale, cu asemenea ocazii, între gazdă şi musafir se schimbau amabilităţi, menţionându-se "aspectele pozitive" şi bunele intenţii ale părţilor. Cu patru ani în urmă, în septembrie 1985, cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare marcând începutul misiunii în România, Nicolae Ceauşescu îi produsese o bună impresie ambasadorului.
"Feţele însoţitorilor preşedintelui, nota diplomatul, inclusiv a ministrului de Externe, erau îngheţate. Nimeni nu scotea o vorbă. După ridicarea paharului şi schimbul de urări, am fost invitat la o convorbire personală cu preşedintele. Membrii corpului nostru diplomatic, care m-au însoţit la ceremonie, au stat lângă ceilalţi participanţi. Privirile tuturor erau îndreptate către noi. Ceauşescu s-a concentrat asupra a două subiecte. Primul - relaţiile comerciale şi colaborarea economică. (...) Al doilea subiect - procesul de pace în regiunea noastră. (...) Convorbirea s-a desfăşurat într-o atmosferă relaxată. Ceauşescu a creat în această convorbire, ca şi în celelalte, o atmosferă de simplicitate care dădea impresia unei «discuţii între prieteni» care se cunosc de mult, imagine cu totul deosebită de cea pe care obişnuia să o întreţină în apariţiile sale publice."
Dincolo de protocolul diplomatic, ultima întâlnire dintre Ceauşescu şi ambasadorul Govrin se petrecea într-un moment prost pentru istoria relaţiilor româno-israeliene. Statul comunist de la Bucureşti avusese o relaţie privilegiată cu Israelul. În 1989, era singurul din regiune care întreţinea relaţii diplomatice cu Israelul la nivel de ambasadă. Volumul schimburilor economice dintre cele două state se situa la un nivel bun. De pildă, Bucureştiul era singura capitală est-europeană spre şi dinspre care zburau avioanele companiei El-Al.
O vreme, Ceauşescu se implicase cu oarecare succes în medierea conflictului israeliano-arab. În ultimul an de mandat al lui Iosef Govrin, anumite gesturi ale Bucureştiului deterioraseră sensibil bunele relaţii dintre cele două state. România recunoscuse existenţa unui stat palestinian - Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei -, considerat de Israel duşman istoric. Reprezentanţa diplomatică la Bucureşti a noii entităţi politice fusese ridicată la nivel de ambasadă. Yasser Arafat, liderul Organizaţiei, era des şi bine primit la Bucureşti. Acesta vizitase România în vara lui 1989, după alegerea sa în funcţia de preşedinte al statului nou-apărut. Pentru calmarea spiritelor şi eventuale explicaţii, Constantin Mitea, secretar al Comitetului Central al PCR, s-a deplasat în Israel, iar la 26 iulie a fost primit de ministrul de Externe, Moshe Arens. Constantin Mitea n-a reuşit mare lucru, susţine ambasadorul în memorii.
Peste câteva zile, Iosef Govrin îi expunea pentru ultima oară lui Ceauşescu poziţia oficială a statului evreu faţă de conflicul arabo-israelian şi, voalat, i-a reproşat bunăvoinţa arătată palestinienilor. "Mi-am permis să apreciez în prezenţa sa, notează ambasadorul, că, dacă statele din lume ar fi condiţionat recunoaşterea OEP-ului de anularea Convenţiei Palestiniene, probabil că OEP ar fi fost obligată de mult să recunoască existenţa Israelului şi să abandoneze terorismul împotriva noastră ca mijloc de a obţine obiective politice. În felul acesta am fi avansat o parte importantă din drumul către pacea dorită. Am adăugat că sprijinul politic important pe care Arafat l-a primit de la state care au recunoscut OEP a întârziat deschiderea tratativelor pentru pace. S-a dovedit că Arafat nu s-a considerat obligat să ajungă la un compromis cu Israelul atât timp cât a primit deplinul ajutor politic şi material pentru fortificarea poziţiei sale în lume, fără ca acest sprijin să fie condiţionat de un angajament de a recunoaşte Israelul. Această apreciere nu i-a făcut plăcere lui Ceauşescu, şi faţa i-a exprimat furie. (...)
Ceauşescu a prevăzut începutul procesului de pace, scrie diplomatul drept concluzie a ultimei sale convorbiri cu Nicolae Ceauşescu, şi a acţionat cu toate forţele pentru promovarea lui, dar nu a trăit să-l mai vadă. Cu toate acestea, influenţa lui asupra naşterii procesului - atât în ceea ce priveşte partea palestiniană, cât şi cea israeliană - nu este pusă la îndoială."
Citește pe Antena3.ro
