Artiştii cântau pentru soldaţii RSR

De prin februarie, generaţia "tâ­nă­ră" a cântăreţilor români îşi începea periplul prin unităţile militare din Re­publica Socialistă România.

La încep­utul lui 1989, Monica Anghel a pornit într-un astfel de turneu alături de Gabriel Dorobanţu, Marina Florea şi Mihaela Runceanu – formula unui spectacol prezentat de Viorel Popescu, binecunoscuta voce de la Radio. "Aşa am ajuns să vizitez multe unităţi mi­litare care erau unite de aceleaşi ca­racteristici: mizerie şi un frig de în­ţe­peneai. Dădeam spectacolele în sălile de şedinţe, care serveau atât pentru activităţi militare, cât şi pentru cele de divertisment. Singura parte plăcută în acest turneu a fost mâncarea de la po­potă", îşi aminteşte Monica An­ghel.

Pe atunci, repertoriul artistei con­sta în doar două piese în limba ro­mână, restul cântecelor având versuri în engleză. Fapt pentru care a şi fost uşor mustrată de prezentatorul spec­ta­colului, Viorel Popescu. Onorariile ar­tiştilor nu erau de neglijat. Monica An­ghel spune că primea 500 de lei pentru fiecare astfel de recital. Pe lângă aceasta, mai avea şi program la ba­rul Hotelului Dorobanţi, pentru care era remunerată cu 5.000 de lei pe lună. Ce putea face cântăreaţa cu banii ăştia? "Mă duceam cu fetele (n.r. – co­legele de breaslă) şi mâncam la res­taurant, mergeam cu taxiul în neşti­re... Mai cumpăram chestii aduse de cunoscuţi de prin Germania, aveam bani, dar n-aveam ce cumpăra cu ei!"

Ce i s-a mai întâmplat Monicăi Anghel în 1989 par poveşti cu un singur moto: "Haz de necaz". Din toate localităţile prin care au purtat-o nesfârşitele turnee, Monica nu poate uita Hodoşa şi Gălăuţaşi din judeţul Mureş. Pe aici a trecut împreună cu Silvia Dumitrescu, Marina Florea şi Gabriel Dorobanţu. "Într-unul din locurile astea am cântat pe o scenă improvizată, al cărei perete de fundal era o pânză albastră. Ultima din spectacol era Silvia Dumitrescu. Aşa cum o ştiţi, îmbrăcată cu o bluză trăsnită şi cu o pereche de colanţi, se tot zbânţuia pe scenă. La un moment dat, spectatorii au început să râdă în hohote. Biata Silvia a crezut că i s-au rupt colanţii în fund. A lăsat-o mai moale cu dansatul şi a observat după un timp care era motivul ilarităţii ge­nerale. Peretele scenei, adică pânza, se rupsese. Acum, pe fundal se putea vedea o cireadă de vaci care făceau ce fac toate vacile pe seară: ba mai păşteau, ba se bălegau!", povesteşte Monica Anghel.

Din acelaşi itinerar, solista îşi aminteşte de "cabina artiştilor" care era de fapt cabina de proiecţie, căminul cultural fiind în acelaşi timp sală de spectacole şi ci­nematograf. Cum nimeni nu se gândise să facă şi un veceu în curte, Silvia, Marina şi Monica s-au văzut nevoite să-l dea afară din cabină pe Gabi Dorobanţu, ca să-şi facă nevoile la găleată. Condiţii ce astăzi par imposibil de acceptat, Monica spune că atunci erau lucruri obişnuite sau cu care trebuia să te obişnuieşti, dacă doreai să-ţi faci meseria.

În acest ton este şi povestea ei legată de drumul cu o dubiţă veche, între două localităţi incluse într-un turneu de iarnă: "Cum-necum, aveam locul lângă uşă. Care uşă nu se mai închidea, aşa că şoferul o prindea cu o sfoară. După spectacol, ne-am îmbarcat, m-am aşezat pe locul meu şi am adormit. După un timp m-am trezit îngheţată, plângând în hohote. Maşina mergea, dar uşa se deschisese şi ningea pe mine".