Bulgaria, pe urma frontieriştilor est-germani

Fenomenul "frontieriştilor" nu este propriu doar României comuniste, ci şi altor ţări est-europene, cum ar fi cazul Bulgariei, unde au fost asasinaţi mai mulţi fugari est-germani decât în celelalte ţări din blocul comunist luate împreună (cu excepţia Republicii Democrate Germane - RDG).

Poliţia secretă a Germaniei de Est, STASI, îi plătea pe grănicerii bulgari pentru împuşcarea cetăţenilor RGD care fugeau în Iugoslavia sau în Grecia. Uciderea era mai profitabilă decât predarea fugarului, pentru care grănicerii primeau doar cinci zile de concediu.

Ambasada RDG plătea grănicerilor bulgari 2.000 de leva, echivalentul a 20.000 de lei, pentru fiecare fugar asasinat. Cu banii se puteau cumpăra un Trabant de mâna a doua, vechi de 10 ani, sau un televizor color şi o maşină automată de spălat. Grănicerii în termen care făceau armata de trei ani primeau 20 de zile învoire acasă şi un ceas de mână cu inscripţie pentru un astfel de "act de eroism". Oficial, se ştie că până la finele lui 1989 au fost înregistrate 18 asasinate de est-germani la graniţa de sud a Bulgariei.

Neoficial este vorba despre câteva sute de est-germani, polonezi, cehi şi unguri, poate şi români, căci au fost şi temerari care au preferat varianta bulgărească celei pe Dunăre, de exemplu, spre Iugoslavia. Martori care au dorit să-şi păstreze anonimatul vorbesc despre familii întregi de est-germani înmormântate în zona de graniţă.
Din arhiva STASI reiese că, între 1961 şi 1989, aproximativ 2.000 de est-germani au încercat să fugă în Occident din Bulgaria. Graniţa bulgară cu Turcia şi Grecia a fost foarte bine păzită şi echipată cu cele mai moderne mijloace tehnice de semnalizare.

Acolo unde se termina zona bulgară erau puse panouri pe care scria "Achtung Grenzzone" ("Atenţie, zonă de graniţă!"). Încă din anii '50, Bulgaria era bine păzită la frontiere. De-a lungul graniţei se întindea o zonă de 15 kilometri, foarte bine păzită. La doi kilometri după graniţă era ridicat un gard de trei metri, care era de fapt o capcană pentru fugari, cărora li se părea că din moment ce au trecut de zona de frontieră sunt deja liberi. Gardul era legat la o instalaţie specială de alarmă şi era suficient să-l atingi pentru a atrage patrula de frontieră. Grănicerii trăgeau de obicei fără avertizare. Intenţionat, până la sfârţitul lui 1989, nu au fost dezafectate câmpurile cu mine antipersonal rămase din perioada războiului civil din Grecia.

Cea mai mare parte a locuitorilor zonelor de graniţă au fost colaboratori plătiţi ai Securităţii. În acea parte a Bulgariei a fost menţinută o adevărată psihoză împotriva "teroriştilor şi diversioniştilor occidentali".

În perioada comunistă, Bulgaria a fost o destinaţie turistică preferată a cetăţenilor din fostul lagăr comunist. Est-germanii nu aveau nevoie de permise şi vize pentru a ajunge la numai 15 kilometri de Cortina de Fier. Între tinerii din RDG circulau zvonuri că graniţele bulgare nu sunt atât de bine păzite şi pot fi trecute fără mari probleme. O astfel de aventură a fost chiar prezentată drept o plimbare în natură.

Adevărul însă a fost tragic.
O parte din fugarii arestaţi au fost pur şi simplu masacraţi. Un est-german împuşcat în iulie 1989 a avut rană în ceafă, caracteristică unei execuţii. Grănicerii au fost tentaţi să-i împuşte pe cei arestaţi, pentru a primi bani şi concediu suplimentar. La o sută de cazuri de fugă au existat circa trei reuşite. Restul fugarilor au fost prinşi de grănicerii bulgari.

În anii '60 şi '70, cei asasinaţi au fost îngropaţi pe loc, fără cruci sau alte semne. La cererea părţii est-germane, din 1975 a fost pus capăt acestor practici, şi victimele au început să fie îngropate în cimitire.
Dar STASI nu se lăsa doar pe mâna grănicerilor bulgari şi îşi supraveghea şi singură cetăţenii. Din anii '70, Securitatea est-germană şi-a instalat în staţiunile bulgăreşti de la Marea Neagră o serie de funcţionari, care, cu ajutorul reţelei de colaboratori bulgari, îi demascau pe cei care plănuiau fuga.