
● Soarele a răsărit la 7:05, a apus la 19:10 ● Luna a răsărit la 01:03 a apus la 16:52 ● Sărbătoare creştină: Sf. M. Mc., întocmai cu apostolii, Tecla; Cuv. Coprie; Duminica a XVIII-a după Rusalii
S-a întâmplat la 24 septembrie 1989
● Preşedintele Confederaţiei sindicatelor din Turcia, Sekvet Yilmaz, s-a pronunţat împotriva programului de privatizare al guvernului turc, program iniţiat în februarie 1988, şi a cerut tuturor sectoarelor societăţii să se opună acestei iniţiative. Această măsură - a spus Yilmaz, citat de agenţia China Nouă - va însemna un transfer de capital în străinătate, ceea ce va duce la pauperizarea Turciei. Trecerea în sectorul particular a întreprinderilor publice, a declarat la rândul său Munir Cilan, conducătorul organizaţiei sindicale a complexului petrochimic "Petkim", supus privatizării, trebuie să se decidă pe baza unui referendum.
● În zona Beirutului, sâmbătă, a domnit un calm precar, în urma intrării în vigoare, în ziua precedentă, a unui nou acord de încetare a focului, realizat prin eforturile Comitetului tripartit al Ligii Arabe. Potrivit prevederilor planului propus de Comitetul tripartit în etapa care urmează, toate părţile îşi vor desemna reprezentanţi într-un comitet de securitate, însărcinat cu supravegherea încetării focului şi cu aplicarea embargoului asupra livrărilor de arme. Secretarul general adjunct al Ligii Arabe a avut noi contracte cu reprezentanţii libanezi.
Vremea
În ţară, vremea a fost predominant frumoasă, iar cerul variabil, cu înnorări trecătoare în sudul şi sud-estul ţării, unde izolat a plouat. Vântul a suflat slab până la moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi la munte. Temperatura aerului a continuat să scadă uşor. Minimele au fost cuprinse între 5 şi 15 grade, iar maximele, în general, între 20 şi 27 grade. Dimineaţa, pe alocuri, s-a produs ceaţă. În Bucureşti, vremea a fost predominant frumoasă, cu cerul variabil. Temperaturile minime au oscilat între 10 şi 14 grade, iar cele maxime, între 23 şi 27 de grade. Dimineaţa s-a produs ceaţă slabă.
Tv 24 septembrie 1989
● 11:30 Lumea copiilor Zbor înalt spre mâine. Faţă în faţă cu viitoarele meserii. Reportaj Chipul de soare al copilăriei. Program literar-muzical-coregrafic. Dicţionarul bunei-cuviinţe. Suntem şcolari în clasa întâi! Şoimii patriei. ABC despre lume. Ce ştim despre roadele toamnei? Rubrică de educaţie materialist-ştiinţifică şi de ocrotire a mediului înconjurător. Desene animate. Redactor Ina Sterescu. Telefilmoteca de ghiozdan. Ursuleţul Panda. Producţie a Studiourilor de filme pentru copii din RP Chineză. Premieră TV. Ultimul episod
● 12:25 Sub tricolor, la datorie! Relaţia muncă-atitudine comunistă, temelia marilor împliniri în viaţa ostăşească. Pagini din istoria neamului. Itinerar eroic: Din cronica luptelor antifasciste. Evocare. Onor comandantului suprem! Montaj literar-muzical. Redactor colonel Nicolae Cenuşă
● 12:40 Viaţa satului În întâmpinarea Congresului al XIV-lea al partidului - congresul marilor împliniri socialiste. Actualitatea în agricultură. Oameni, fapte, atitudini. Surse şi resurse naturale de producere a energiei în agricultură. Redactor Gheorghe Verman
● 13:00 Telex
● 13:05 Album duminical. Concert de prânz cu orchestra condusă de Cornel Popescu. Toamnă frumoasă, toamnă bogată. Muzică şi poezie. Desene animate. Frumuseţi neasemuite. Reportaj de Maria Haineş. Din cununa cântecului românesc: Melodii populare cu Floarea Calotă, Anica Ganţu, Irina Someşan. Telesport. Din antologia umorului românesc. Ilustrate muzicale din ţară. Pagini instrumentale cu pianistul Dan Atanasiu. Autograf muzical... semnat de Silvia Dumitrescu. Secvenţa telespectatorului. Redactor coordonator Ioana Bogdan.
● 15:00 Închiderea programului
● 19:00 Telejurnal
● 19:20 Cântarea României Omagiul ţării, conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi cu Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Harghita
● 20:25 Film artistic Nu-mi furaţi copilul!
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului.
Anunţuri
VÂNZĂRI
● Vând Dacia 1300, albă, an fabricaţie 1978, cu îmbunătăţiri, ţinută în garaj, 70.000 de kilometri.
● Vând Diamant 227 adaptat monitor, aparate Gilette.
● Vând parter vilă, două camere plus hol locuibil, anexe, cameră mansardată, centrală încălzire, zonă liniştită.
CUMPĂRĂRI
● Cumpăr canapea pentru salon, indiferent de stare, casete video neînregistrate.
● Cumpăr maşină de tricotat cu cartelă. Aştept şi provincia.
Citește pe Antena3.ro
