Calendarul de perete - Cerul anului 1989

În 1989, românii erau bombardaţi la tot pasul cu îndemnuri să eco­nomisească resursele: cele energetice, de combustibil sau hrană (sub "aco­perirea" alimentaţiei raţionale).

Din lista produselor ce trebuiau consumate cu cumpătare făcea parte şi hâr­tia, aşa că "informaţiile utile" erau concentrate cât de mult posibil. În acelaşi timp însă, regimul nu-şi permitea să-i priveze pe "fiii patriei" de noţiuni "strict necesare" pentru o edu­caţie şi un comportament demn. So­lu­ţia gă­sită s-a numit calendarul de pe­rete, care pe faţă avea tipărite informa­ţii despre ziua curentă, iar pe verso date referitoare la diverse aniversări sau cu­noştinţe de cultură generală şi politică.

La 3 februarie 1989, românii aveau să citească în calendarul de perete despre "Cerul anului 1989". Un soi de previziuni astronomice care umplu astăzi ecranele televizoarelor sau paginile ziarelor şi revistelor.
"Un nou an în calendarul vieţii noastre, un nou tur al Pământului în jurul Soarelui, unul din cele aproape 4,5 miliarde pe care le face de când s-a născut. Un astfel de tur durează însă numai 365 de zile 5 ore 48m 46s. Este durata anu­lui tropic sau astronomic. Momentul începu­tului acestui an, unic pe tot globul, a fost la 31 decembrie 8h50m, 4 UT. Anul civil a început însă, pentru fiecare fus orar, după ultimul minut al zilei de 31 decembrie. La câteva ore, mai exact la 1 ianuarie 23m, 9, Pămân­tul a trecut prin periheliu. Contrar aparen­ţelor, Pământul se află cel mai aproa­­pe de Soare în plină iarnă; este vorba desigur despre iarna din emisfera boreală.

În cealaltă emisferă, mo­men­tul trecerii prin periheliu coincide cu toiul verii. Aceasta este şi expli­ca­ţia pentru care acolo verile sunt mai toride şi iernile mai aspre decât în emisfera noastră. Peste o ju­mătate de an, Pământul va ajun­ge în punctul cel mai îndepă­r­tat de Soare, la afeliu, în ziua de 4 iulie ora 14h,6. Pe tot par­cursul traiectoriei sale el îşi păs­trea­ză axa de rotaţie înclinată faţă de orbită. Aceasta face ca să ne bu­curăm de toate binefacerile celor patru ano­timpuri, fapt necunoscut pe unele planete, de pildă pe Jupiter, unde axa de rotaţie este perpendiculară pe orbita sa. Primul şi cel mai aş­teptat anotimp, primăvara, în­cepe anul acesta la 20 martie ora 17h 28m,2. Din acel mo­ment orele de în­­tu­neric cedează tot mai mult locul orelor de lu­mină, până la 21 iunie ora 11h 53m,0, când la cercul polar ar­ctic Soarele nici nu mai apune, ofe­rind spectacolul feeric al nopţi­lor albe. Toamna soseşte la 23 septembrie ora 4h 19m,6. La 21 decembrie 22h 22m, 0 începe din nou iarna în emisfera nordică, iar la celălalt cerc polar au loc alte nopţi albe, cunoscute însă numai de marinarii care călătoresc pe apele traversate de acesta. Care va fi în 1989 poziţia relativă a Pământului, Soa­relui şi Lunii, mai exact care vor fi eclipsele anului? Se ştie că dacă planul orbitei lunare ar coincide cu planul eclipticii, atunci am avea în fiecare lună o eclipsă de Soare şi una de Lună. La fiecare Lună Nouă, Luna s-ar afla exact pe linia Soare-Pământ şi ar ascunde Soarele în spatele corpului său opac, producând  eclipsă de Soare. La Lună Plină, Luna ar intra în conul de umbră lăsat de Pământ în partea opusă Soarelui. Are loc deci o eclipsă de Lună. Dar orbita Lunii este înclinată cu aproximativ 5o faţă de ecliptică, astfel că Luna nu se află întotdeauna la cele două faze în planul eclipticii. Cu alte cuvinte, şi Soarele, şi Luna trebuie să fie în acelaşi timp în vecinătatea no­durilor lunare. Prima eclipsă totală a anului, de la 20 februarie, va fi o eclipsă totală de Lună. Pe teri­toriul ţării noastre, ea va putea fi urmărită după ora 17h 45m, când răsare Luna. Mo­men­tul fazei ma­xime are loc însă câteva minute mai devreme, la ora 17h 35m,4. Eclipsa totală se termină la ora 18h,15m, iar Luna iese complet din penumbră la ora 20h 41m,0.

Cealaltă eclipsă totală de Lună are loc la 17 august. Luna intră în pe­num­bră la ora 3h 23m. Eclipsa par­ţială începe la ora 4h20m,7 iar cea totală la ora 5h20m,0. Faza ma­ximă are loc la 6h08m,2. Eclipsa poate fi urmărită până la ora 6h23m, când apune Luna, după care se sfârşeşte şi faza de totalitate. Fiind mai mică decât Pămân­tul, conul de umbră al Lunii are diametrul mai mic decât al acestuia, astfel că um­bra Lunii nu poa­te acoperi toată suprafaţa Terrei. Aşa se explică de ce eclipsele to­ta­le de Soare pot fi vă­zute doar de pe zone destul de mici, cu diametre de cel mult 30 km. În afara acestor zo­ne, din locurile unde cade um­bra Lunii, pe o rază ce poate atinge şi 4.000 km, se observă doar o eclipsă parţială de Soare. În celelalte locuri de pe Pământ nu poate fi observată nici o eclipsă. Acesta este şi cazul ţării noastre, în care nu pot fi urmă­rite eclipsa parţială de Soare din 7 martie şi nici cea din 31 august.

Dintre planete, cea mai interesantă va fi desigur Venus. La înce­pu­tul anului va fi admirată ca Luceafăr de dimineaţă, iar după conjuncţia cu Soarele din 4 aprilie va răsări seara. Cea mai mare strălucire (–4,4) o va avea spre sfârşitul anului, la 14 de­­cembrie. Un spectacol astral foar­te frumos poate fi admirat la 23 mai, în timpul conjuncţiei lui Venus cu Jupi­ter, şi la 23 iulie, la conjuncţia Lu­ceafărului cu Marte. Spre sfârşitul anului, la 15 noiembrie, ziua conjuncţiei cu Saturn va apărea pe cer în aceeaşi zonă cu acesta. Marte este mai bine observabil în acest an, la început, în prima parte a nopţii, el apunând după miezul nopţii. După conjuncţia planetei cu Soarele de la 29 septembrie va apă­rea pe cer înainte de răsăritul Soarelui spre orizontul estic. Stră­lu­citorul Jupiter va domina cerul lunilor ianuarie şi decembrie. Nu poate fi observat în jurul datei de 9 iunie, când se află în conjuncţie cu Soarele. În schimb, în timpul verii, mai ales în jurul lui 2 iulie, data opoziţiei cu Soarele, poate fi observată deosebit de bine cea­laltă planetă strălucitoare, Saturn. Celelalte planete pot fi urmărite numai cu un binoclu sau cu o lunetă."
Calendar 1989, 3 februarie