Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
10 septembrie 1989, ora 8:00, portul Galaţi. E ceaţă de toamnă în oraş şi pe Dunăre. Ceaţă de abia se vede Cotul Pisicii, limba aceea de pâmânt cu un pâlc de copaci pe ea, după care pare să se piardă fluviul, atunci când te uiţi de pe malul Galaţiului spre cel tulcean. Dar acolo, în "cot", e ceaţă şi-n zilele călduroase de vară, nimic ce ar putea speria un marinar de prin părţile locului.
Ultimii întârziaţi se urcă pe vaporul "Mogoşoaia" transpiraţi, dar mulţumiţi că l-au mai găsit la mal. Ar fi trebuit să se desprindă de malul gălăţean la 8:00 fix, cum zice orarul din port, însă ceaţa îi făcuse pe cei de la Căpitănie să mai amâne plecarea. Pe la 8:10, când ceaţa se ridică, începe să se vadă deja binişor celălalt mal, vaporul pleacă spre satul Grindu ori Pisica - aşa cum îi spun oamenii locului - în cursa lui zilnică. Un drum scurt, de vreo 10 km, pe care-l făcea de trei ori pe zi, dus-întors. Călătoria cu vaporul de la Galaţi la Grindu, care e în aval, durează 30 de minute.
"Mogoşoaia" era un feribot - spunea presa străină în 1989. Noi îi spuneam "pasager", pentru că ăsta era rolul lui: să transporte pasageri şi arăta departe de ideea de feribot. Pentru cei care mergeau cu el, era varianta pe apă a "ratei" ponosite care se târa spre şi din satele româneşti. În dimineaţa aceea se urcaseră pe vapor, ca să meargă la Grindu, aproximativ 231 de persoane. Aproximativ, pentru că numărătoarea s-a tot schimbat de-a lungul anilor. Mulţi localnici din Grindu spun că ar fi fost mult mai mulţi oameni pe vapor şi că acesta obişnuia să circule supraîncărcat. Datele tehnice ale navei arătau că "Mogoşoaia" putea transporta în condiţii de siguranţă până la 300 de persoane.
Goniţi de frigul dimineţii de septembrie, cei mai mulţi pasageri se îngrămădiseră în cabinele de clasa a II-a. Femei, bărbaţi, dar şi mulţi copii, căci ce copil ar fi pierdut o călătorie cu vaporul, mai ales că era şi gratuită pentru cei sub 12 ani.
Mai mult de jumătate din pasageri erau "pisicani", adică localnici din satul Grindu. Fuseseră la Galaţi cu treburi sau după cumpărături, pentru că era cel mai apropiat oraş. Mulţi îşi luaseră după ei şi copiii, căci mai era puţin până să înceapă şcoala, aşa că merseseră la oraş după uniforme şi rechizite. Mai erau pe vapor şi "pisicani" care lucrau în Galaţi şi făceau naveta cu vaporul.
Restul pasagerilor erau gălăţeni sau tulceni, dar cei mai mulţi dintre ei erau legaţi de satul Grindu, unde aveau rude. Mergeau să-i ajute la cules pe cei rămaşi în sat, să-i aducă pe copii din vacanţa petrecută la bunicii din Grindu sau pur şi simplu se îmbarcaseră pentru o plimbare şi o vizită de duminică.
Peste 200 de oameni şi o grămadă de bagaje, îndesate cu ce reuşiseră oamenii să ia "pe cartelă" sau să ciupească peste bucata galbenă de carton: pâine, ulei, zahăr, făină.
Tot la 10 septembrie, dar mult mai de dimineaţă, la 5:10, plecase din portul Reni (Ucraina astăzi, URSS pe vremea aceea) convoiul bulgăresc Petar-Karamincev.
Mergea în amonte, spre Portul Ruse din Bulgaria, încărcat cu 9.800 de tone de minereu de fier. Şase barje şi un împingător, care aveau o lungime totală de 191 de metri şi o lăţime de 37,5 metri.
În apropiere de oraşul Galaţi, la ora 8:20, aveau să se întâlnească cu un vapor de 45 de metri lungime şi 9 metri lăţime, care transporta, în aval, peste 200 de oameni.
Un fluierat, un "ce dracu' fac ăştia?" şi o înjurătură, a auzit pisicanul Teodor Neagu. S-a repezit pe punte. La mai puţin de 50 de metri de vaporul românesc, pe şenalul pentru circulaţia în aval, pe care se afla corect "Mogoşoaia", răsărise, din ceaţă, din apă ori din somnul lui Dumnezeu, uriaşul bulgăresc de fier.
Comandantul vaporului românesc virează spre stânga ca să evite ciocnirea. Neinspirat, au spus unii. Comandantul bulgar, care din cabina sa vedea "Mogoşoaia" la aproape 200 de metri depărtare, pune motoarele pe stop, apoi dă comanda "cu toată viteza înapoi". Târziu şi zadarnic. Uriaşul încărcat cu minereu loveşte Mogoşoaia în bordul punţii principale, o împinge câţiva metri şi o răstoarnă.
Urlete de groază, vuiet de tablă strivită şi geamuri sparte. Teodor Neagu pune doar un pas şi se trezeşte pe barja bulgărească. Mai păşeşte cineva, după el.
"Mogoşoaia" dispare în Dunăre. În trei minute. Câteva corpuri de zbat în apă. Pe unele le prinde hăul format de "Mogoşoaia" care se scufundă şi le trage după ea. Un vapor şi cel puţin 200 de oameni se rostogolesc în adâncurile Dunării. Şi se aşază în mâlul de pe fund, la nici un sfert de oră după ce plecaseră din Portul Galaţi.
Pe apă, zbatere de mâini şi picioare care caută să se salveze. Un bidon de 5 litri pluteşte pe Dunăre. O mogâldeaţă e agăţată de el. Mogâldeaţa respiră şi se cheamă Eugen Malihen. Certificatul de naştere spune că la 10 septembrie 1989 împlineşte 4 ani şi 4 zile.
NUMĂRUL SUPRAVIEŢUITORILOR - UN SEMN DE ÎNTREBARE
Lista oficială făcută de Ministerul de Interne după catastrofă conţinea un număr de 19 supravieţuitori. În articolul scurt care a apărut în ziarul local Viaţa Nouă, la trei zile după tragedie, se înaintează cifra de 18 supravieţuitori.
La 20 de ani de la accident, există dovezi concrete doar despre existenţa a 16 supravieţuitori. Aceştia sunt, în ordinea vârstei pe care o aveau la 10 septembrie 1989: Eugen Malihen (4 ani), Cristian Cristea (12 ani), Iordan Neagu (12 ani), Cătălin Buruiană (15 ani), Marian Iacob (17 ani), Costel Petrache (20 de ani), Laurenţiu Nenciu (24 de ani), Teodor Neagu (32 de ani), Maricel Tuluceanu (33 de ani), Gheorghe Tuluceanu (34 de ani), Vasile Petrache (34 de ani), Radu Sava (37 de ani), Costache Mihalea (47 de ani), Nicolae Pletea (48 de ani), Ion Cocu (50 de ani), Alexandru Bondărescu (65 de ani).
"Cercetările organelor de anchetă de atunci au arătat că sunt 19 supravieţuitori. Cele trei nume în plus care apar în listă sunt Tudorel Neagu (13 ani), din Galaţi, Marian Deceanu (17 ani), din Grindu, Gheorghe Cătălin (15 ani), din Galaţi. Numele de Tudorel Neagu nici nu există oficial, în Galaţi, dar probabil s-a produs atunci o confuzie, pentru că mai existau doi supravieţuitori cu acest nume. Unul dintre ei, Neagu Iordan, avea aproape aceeaşi vârstă, iar lui Teodor Neagu, celălalt supravieţuitor, i se spunea în sat Tudorel", explică scriitorul Petre Rău, autorul cărţii "Mogoşoaia - istoria unei tragedii".
Nici de urma lui Marian Deceanu nu s-a dat vreodată. În Grindu nu există o persoană cu acest nume, dar există mai multe familii Deceanu. Confuzia, explică Petre Rău, ar putea veni de la celălalt Marian în vârstă de 17 ani, care s-a salvat - Marian Iacob.
Misteriosul şi inexistentul Cătălin Gheorghe de 15 ani, ar putea fi unul şi acelaşi cu Cătălin Buruiană (tot 15 ani), pe al cărui bunic din Grindu îl cheamă Gheorghe.
"Multe nume de supravieţuitori am găsit, de-a lungul timpului. Unii fuseseră trecuţi drept supravieţuitori ai catastrofei doar pentru că pierduseră vaporul pentru că au stat prea mult la cârciumile din port", spune Petre Rău.
La procuratură nu există nici măcar o singură declaraţie dată de vreunul dintre cei trei prezenţi ca supravieţuitori.
Nu este exclus însă, explică scriitorul, ca să fi fost şi supravieţuitori care călătoreau clandestin pe vapor - lucru des întâlnit la acea vreme - şi nu au vrut să intre în atenţia autorităţilor. N-ar fi exclus nici faptul ca anumiţi supravieţuitori să fi dat declaraţii care n-au fost pe placul autorităţilor de atunci - de exemplu, faptul că echipajul românesc se afla sub influenţa alcoolului sau că vaporul era într-o stare foarte proastă- ceea ce i-a făcut pe anchetatori să-i "şteargă" de pe listele oficiale.
Ar fi fost greu şi pentru cei care sunt recunoscuţi oficial drept supravieţuitori să-i numere pe cei care au scăpat în acel moment. Nu doar pentru că şocul a fost foarte mare, ci şi pentru că nu toţi supravieţuitorii au fost preluaţi de aceeaşi navă. O parte au ajuns pe barjele bulgăreşti, o parte pe împingătorul Podeni - 1.
Mai există şi varianta că eventuali alţi supravieţuitori nu s-au declarat de teama publicităţii care se va face în jurul lor. Cel puţin din partea presei n-ar fi avut de ce să se îngrijoreze, deoarece autorităţile au ţinut evenimentul sub mare discreţie.
O ştire scurtă pe agenţia Agerpres şi încă două apărute în ziarul local la trei, respectiv patru zile după accident, au fost toată "publicitatea" de care s-a bucurat cazul în presa vremii.
În cei 20 de ani scurşi de la producerea tragediei au murit, dintre supravieţuitorii de pe Mogoşoaia: Laurenţiu Nenciu, Costică Mihalea, Alexandru Bondărescu. O parte din cei 16 au emigrat sau s-au mutat în alte localităţi, iar alţii sunt foarte bolnavi. Puţini dintre ei vor să vorbească despre ce au trăit la 10 septembrie 1989, chiar şi după 20 de ani de la tragedie.
Citește pe Antena3.ro
