Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Putem acum conchide că Nicolae Ceauşescu şi-a particularizat managementul politic şi prin vizitele de lucru. Băile de mulţime - într-o uzuală şi actuală sintagmă jurnalistică - erau şi sunt ca sângele pentru vampir. Din sânge îşi ia puterea nefastă, prin el se păstrează nemuritor. Prin astfel de malefice îmbrăţişări s-au alimentat şi relaţiile tiranilor moderni cu mulţimea. Serioase ziare occidentale au scris despre "Ceauşescu-Dracula" că se revigora prin cure de transfuzii cu sânge de nou-născut. Într-adevăr, în epoca sa, Ceauşescu a fost campionul european al băilor de mulţime. Cum reuşea performanţa?
MAGISTRUL HRUŞCIOV
Ar fi prea simplu să pui semnul echivalenţei între Stalin şi Ceauşescu. În discursul oficial ori prin "stil şi metode de muncă" (cum îi zicea managementului politic pe-atunci) deosebirile dintre ei sunt profunde.
În plenitudinea regimului, Stalin păstrase un interval de 13 ani între două congrese ale partidului (1939 şi 1952). Se adresa rar mulţimii, nu vizita ogoare, fabrici şi uzine, nici nu călătorea în străinătate. Din absolutul puterii, evita contactul direct cu mulţimea. Cei care l-au cunoscut din aproape au relatat în memoriile consultate de istoricul Simon Sebag Montefiore prima şi ultima ieşire a lui Stalin în popor. Într-o seară din aprilie 1935, la aniversarea doicii fiicei sale, încălzit de petrecere, vrusese să vadă metroul. Fără gărzi, mesenii au coborât în cea mai apropiată staţie. Au încercat scările mecanice, şi-au cumpărat bilete şi au urcat în vagon. Recunoscut de călători, Stalin s-a lăsat ovaţionat şi îmbrăţişat. A fost singura sa reacţie pozitivă la delirul mulţimii. În ultima-i călătorie - cu trenul special, în concediul din 1951, spre ţinuturile natale - a fost exasperat de cei veniţi în gări să-l aclame. În vila sa de odihnă, bătrânul tiran răsfoia ziarele, oftând plictisit: "Toţi vorbesc de mine ca despre un mare geniu şi om de stat, iar eu n-am cu cine bea o cană de ceai".
În demonstraţia rupturii radicale de cultul personalităţii şi despotismul guvernării lui Stalin, Hruşciov (1953-1964) insinua simbioza dintre partid şi popor cu prezenţa sa în mulţime. Din spusele lui Alexandru Bârlădeanu, de la Hruşciov luase Ceauşescu exemplul vizitelor în ţară şi în străinătate, "mâncărimea organizatorică" a rotirii cadrelor, modelul oraşelor agroindustriale, interesul pentru industria chimică şi mecanică, obligaţia cetăţenilor la "părţi sociale" şi încă altele. În conştiinţa publică au pătruns însă lent majoritatea acestor inovaţii politice. Călătoriile în afara blocului estic şi vizitele pe ogoare şi în uzine au fost, în schimb, imediat percepute ca schimbări radicale.
PE CELE MAI ÎNALTE CULMI
Poate că lansând linia coexistenţei paşnice cu capitalismul şi renovând teoriile democraţiei socialiste, sovieticii se inspiraseră şi din campaniile electorale americane. Candidatul se deplasează în turnee, ţine discursuri cu promisiuni, strânge mâini şi se bate pe umeri cu cetăţeanul de rând - face băi de mulţime. Simpatizanţii îi declară doleanţele şi adeziunea. Câteodată dau şi spectacole. Exceptându-l pe liderul comunist, pentru ceilalţi "aleşi ai poporului" era interzis "festivismul". În monolitul partidului, "expresia" speranţei mulţimii era conducătorul. Doar lui i se încredinţau succesele, angajamentele şi "neîmplinirile" tuturor. Părinte, strateg şi erou al naţiunii, singur el comanda, sfătuia, pedepsea, indica, gratula. Iar Ceauşescu a ridicat "pe cele mai înalte culmi" - cum îi plăcea lui să spună - acest tip de contact şi formă de putere. În chiar ultimul an de viaţă, septuagenarul făcea lunar pe puţin două vizite de lucru. Prin vizitele în străinătate şi-a compus şi întreţinut imaginea de politician de anvergură planetară.
Conform manualului pentru clasa a X-a de Istorie contemporană a României (ediţia 1985), între 1965-1981, Ceauşescu călătorise oficial de 159 de ori în 71 de ţări. Tot atunci, şefi de stat şi guvern din 64 de ţări vizitaseră România. În aceeaşi perioadă, în 19 limbi, i s-au tipărit 80 de volume biografice, completate cu "texte alese". Circula chiar un banc din seria "competiţii între şefii de stat". Cică la o reuniune mondială, aceştia s-ar fi destins concurând în interpretarea unui cântec tradiţional la instrumentul folcloric reprezentativ al ţării lor. Când i-a venit rândul, pe-un ţambal decorat cu harta lumii, Ceauşescu a câştigat concursul cu cântecul popular românesc "Pe-aici am fost, pe-aici n-am fost!".
"BIROUL LUI E HARTA ŢĂRII"
Vizitele sale de lucru în ţară, după ştiinţa mea, nu le-a numărat încă nimeni. Primit la început cu mare simpatie de românii care aveau din şcoala primară reprezentarea unui Cuza Vodă iubitor de popor, preumblându-se incognito printre ţărani şi târgoveţi, Ceauşescu a depăşit măsura. "Biroul lui e harta ţării" - scrisese inspirat unul dintre poeţii de curte, un titlu de reportaj ce-a devenit curând lozincă.
A sfidat astfel o regulă de funcţionare a psihicului uman tot atât de universală ca legea gravitaţiei - pragurile percepţiei. Căci pentru a fi perceput, orice stimul exterior (vizual, olfactiv, gustativ, auditiv ori tactil) se încadrează între o valoare minimă şi maximă de intensitate şi expunere. În orice sens de depăşire a "pragului", efectele diferă scopului atins prin încadrarea-n măsură. Mai binele e duşmanul binelui, zice şi proverbul. Obligându-i pe oameni să suporte prelungit aceeaşi imagine şi acelaşi discurs - cum a făcut Ceauşescu -, de la curiozitate şi interes, efectul s-a metamorfozat în plictiseală, evoluând în agresivitate contra lui. Dacă la începutul mandatului, frecvenţa vizitelor de lucru făcute de Ceauşescu era domolită prin constrângerile deplasării cu tren special, după cutremurul din 1977, elicopterul a fost mijlocul lui preferat de călătorie prin ţară. Ateriza cu el pe stadioanele marilor oraşe ori direct pe tarla. Pogora astfel din înălţimea demiurgului, remodelând, la propriu şi la figurat, relieful naţional.
BUTAFORIA SPECTACOLULUI
Se subînţelege că de impresia "oaspetelui" depindea mai binele "gazdei". "Înaltul şi iubitul" era întâmpinat cu recuzita tradiţiilor strămoşeşti (ştergare cu pâine şi sare, călăreţi, hore, tarafuri şi fanfare) şi a practicilor mai actuale (flori, pionieri, poezii, grafice, machete şi expoziţii). S-a instituit astfel o competiţie hors-concurs a întrecerii socialiste între primii-secretari de judeţ, directorii de centrale şi fabrici, primarii şi preşedinţii de CAP-uri. Pe fondul ei au apărut legende cu vaci împrumutate cu grajduri cu tot şi pomi strămutaţi cu rădăcini şi cu roade dintr-un CAP într-altul. Toasturi "emoţionante", angajamente "clare", autocritici "constructive", bucate "tradiţionale" şi organizarea impecabilă a "destinderii" la vânătoare erau sarcini autoimpuse ce ridicau la paroxism adrenalina clasei politice.
Fiecare gazdă potenţială întreţinea antene printre funcţionarii şi demnitarii din anturajul lui Ceauşescu. Membrii CC erau şi deputaţi ai MAN în diverse circumscripţii din ţară şi se-ngrijeau, la rându-le, "să nu-l supere pe Tovarăşul". Logistica adăuga noi detalii când apăreau ofiţerii din serviciul de pază şi protecţie să verifice traseul.
Valul de oameni ai muncii fremăta apoi sincronizat sub efectul contagiunii de masă, fenomen descris de primul psiholog al mulţimii, Gustave le Bon. Lansate de agitatori, lozinci şi aplauze se propagau în fluidul gloatei - o scaldă bine potrivită pentru "iubitul conducător"!
Îi semăna însă Ceauşescu lui Stalin prin puterea de muncă. Ca şi acela, până la capătul vieţii, a avut un program de câte 12-14 ore pe zi. Pe vipiile verii uneori, decola şi ateriza de câte zece ori într-o zi, în traseul întins pe patru judeţe.
Se pare că ultima lui vizită de lucru prin ţară nu fusese o reuşită. Era octombrie 1989 şi revedea (a câta oară?!) judeţele Botoşani şi Suceava. Profitând de împrejurare, anterior programului oficial, fusese la o vânătoare de mistreţi. Nu l-a mulţumit, reproşând primului-secretar că-i speriase vânatul. Ceruse, la sfârşit, şefului Cancelariei CC să transmită primului-secretar de Suceava că doreşte să-l conducă la aeroport doar grupul restrâns al Biroului judeţenei de partid. La reproşul "Tovarăşei" de "proastă organizare" a bunu-lui-rămas, nu-şi mai amintise apoi dispoziţia de el dată. Suferea de tulburările senectuţii în memoria de scurtă durată? Ori, în favoarea consoartei, îşi pierduse de tot încrederea în judecăţile personale?!
Citește pe Antena3.ro
